Unii mai hâtri ar spune că-s mână-în-mână, dar tu oricum n-ai să crezi asta niciodată.
Este o imensă naivitate să gândești că dreapta se dușmănește cu stânga în politică, sau că republicanii sunt adversarii democraților în US.
E hilar să crezi că US au ca adversari pe China. Sau că Ucraina luptă cu Rusia. Sau că UK și EU se războiesc cu rușii. Nici măcar americanii nu sunt dușmanii rușilor.
E distractiv să vezi oameni care cred cu fermitate că politiștii sunt în tabere opuse infractorilor și că marile corporații sunt supravegheate de instituțiile de reglementare ale statelor sau de fisc. Dimpotrivă, dar tu nu vei înțelege asta prea curând.
Dușmanii așa-zișilor ”buni” nu sunt cei așa-ziși ”răi”.
Albii nu rivalizează în lumea reală cu negrii.
Niciodată n-a fost așa în viața de zi cu zi.
Banii și interesele financiare îi leagă pe toți cu funii groase pe toți schmeckerii lumii. Cei din petrol, gaze, armament, farma, imobiliare și industriile financiare sunt mână în mână indiferent ce ți se pare ție că vezi în mass-media. N-am stabilit că nu ne mai uităm la instrumentele lor de manipulare a maselor?
Există într-adevăr două tabere care ar trebui să se dușmănească, dar n-o vor face niciodată pentru că unii sunt surzi (la durerile plebei) și alții sunt muți (nu au cultura protestului și nici a muncii cu cap): cei care văd, o elită subțire - sub 1% din populația globului, și cei care nu văd, restul de 99% care acordă astfel suport așa-ziselor tabere antagonice prin impozite, taxe, muncă prost plătită, voluntariat, donații, diverse scheme de sprijin, prezență și susținere online a trendurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.