Să faci mișcare zilnic este bine. Să faci sport este foarte bine. Să te menții într-o formă fizică bună peste ani este excelent.
Trupul este, așa se spune și eu sunt de acord și cred, templul sufletului. Este greu de crezut că poți avea un suflet excepțional de bun și un caracter corect și puternic, dar având un trup lăsat în degradare sau în paragină. Eu n-am întâlnit nici un astfel de exemplar, dar, fii fără grijă, am întâlnit și o grămadă de persoane cu trupuri superbe și având caractere cel puțin discutabile.
Este o întreagă euforie în anii aceștia cu privire la regimurile alimentare și la stiluri de viață asociate dorinței unanime de a slăbi. Doar știm că obezitatea este în floare și se extinde cu o forță și viteză incredibile. Doresc să slăbească și cei care au 30 sau 40 de kg peste o medie normală, dar din păcate doresc să slăbească și unii care sunt în limitele normale cu cântarul, dar nu-i ajută ”mansarda”. Sau îi ajută capul, dar îi strică anturajul gălăgios. Obsesia, pentru că este o boală, de a fi slab-uscat este în continuă expansiune printre semenii noștri. Este cealaltă extremă a delăsării în grăsime.
Oamenii grași nu sunt de urmat, nici de apreciat. Punct. Nu mă va convinge nimeni că poate exista un suflet superb sau un caracter puternic într-o carcasă de osânză. Cu excepția cazurilor grave de sănătate, rare, ceilalți supraponderali n-au justificare și nici haz. Au doar lene să meargă la sport. Orice fel de sport. Justificările legate de lipsa banilor sau a timpului nu sunt de acceptat. Am fost și eu supraponderal o scurtă perioadă de timp, dar am avut puterea, informațiile și determinarea să mă întorc la normal. Am scris aici, la punctul 3, de ce și cum. Nu cred că-ți trebuie o avere și vreo 4 ore ca să decizi să ieși la o alergare ușoară în parc. Și doar o plimbare scurtă ar fi suficientă zilnic.
Nu spune nimeni acum să faci obligatoriu sport zilnic. Sau să te uite Dumnezeu câte 4-5 ore prin sălile de sport. Nu zice nimeni să mergi la concursuri sau să faci performanță sportivă la 30, 40 sau 50 de ani. Nu! Dar să te menții în limitele normale ale greutății și să ai un tonus general sportiv cred că face bine oricui și oricând.
Dar nici cei care se înfometează abuziv și necontrolat slăbindu-și organismul și imunitatea, stricând grav anumite aspecte ale sănătății pe termen lung, doar pentru a fi slim nu sunt de admirat. Nici de luat sau dat exemplu. În nici un caz. La un moment dat privarea de elemente nutritive își va spune răspicat cuvântul. Unii sunt penibili crezând că niște bețe ambulante pot fi sexy. Nu, nu sunt! Nici vorbă... Nici măcar pieile atârnânde, ca urme a unei slăbiri forțate și rapide, nu sunt sexy. Dimpotrivă.
Sexy este să fii puternic.
Sexy este să fii suplu.
Sexy este să poți să alergi câteva sute de metri sau chiar kilometri fără un efort vizibil.
Sexy este să urci câteva etaje pe scări fără să gâfâi și să te sufoci.
Sexy este să poți să ridici sau să muți diferite obiecte de uz curent în viața ta fără să ceri ajutorul nimănui.
Sexy este să poți face mai multe sporturi, total diferite între ele, fără să te plângi că nu-ți place, chiar dacă nu te pricepi excelent la toate și chiar dacă la început mai greșești pașii, ritmul sau coregrafia.
Mișcarea este sexy. Foarte sexy!
Sexy este să fii în formă sportivă bună.

Ne aduci intotdeauna la realitate cu articolele tale si ne-ai demonstrat si in acesta ca nu avem, de fapt, nici un motiv intemeiat de a nu exersa:-)!
RăspundețiȘtergereSi ai repetat cuvantul "sexy" de asa de multe ori, incat m-ai ametit ( brainwashed, mai bine zis ) si m-ai facut sa-mi iau cheile, geanta si echipamentul si sa ma duc direct la sala, spunandu-mi in gand, pana am ajuns acolo, ca vreau si eu sa fiu sexy;-))!
Multumim pentru motivatie:-)!
Asta era şi ideea. Mă bucur că te-am făcut să mergi la sport.☺
RăspundețiȘtergere