Puterea informală și șefii din fuste

Sau de sub...
Nu tot timpul cel care este în capul trebii este și cel mai tare sau conducătorul de facto. De jure este, actele așa-l cataloghează, dar ceea ce se întâmplă cu adevărat important este mișcat și coordonat de un păr lung. Sau o fustă. Mie îmi plac fustele. Mai ales pentru că știu să conducă. Soft. Și cu dragoste.

Am avut atâția președinți care erau doar marionete. Tari în gură, dar slabi la ... pu tere. Erau conduși din umbră de o clică, de servicii sau de femei. Sau FMI. Tot aia. Tot părul lung conducea căruța. Elenele, minim trei, unii istorici valoroși spun chiar patru, și-au spus apăsat cuvântul în ultima sută de ani pe meleagurile mioritice.

Acest lucru este valabil și în viața de zi cu zi. Azi doresc să îți spun niște povești fantastice despre puterea fustelor și a ochilor albaștri. Sau verzi, după caz. Știu că nu vei crede niciuna, dar nici nu trebuie să crezi. Că de aia se și numesc povești, că nu-s (chiar) reale...

Cunosc o grămadă de famiglii unde bărbatul are ultimul cuvânt:  ”Facem așa cum spui tu, dragă!”. Este magnific spectacolul din culise când tu cunoști că în public el taie și spânzură, dar acasă șefa face cărțile și tot ea le împarte. Bărbatul este capul, dar femeia gâtul. 
Șefa face cărțile la masa de joc în sufragerie, iar el așteaptă rândul pe canapea sau pe hol. Știu pe unii care au așteptat și pe preș la intrare. Literalmente pe preș, în afara casei. Dar asta este o altă poveste. Tot a unui mare ”șchmecker”. O scriu curând.
Totul este perfect în sensul celor de mai sus spuse, și sunt în deplin acord cu această stare de fapt, doar atunci când femeia este adevărată, născută, dar nu făcută. Mai ales la apel de bocanci. Știi, ca în armată. Nu, nu așa se fac șefii și nici femeile.

Ador scenetele astea, când puterea se lăfăie în mâna femeii, deși bărbatul pare tartor în public. Actor, cu rol secundar, am fost și eu. De două ori. Fericit. Extrem de fericit. Am recunoscut și cedat locul întâi femeii adevărate. Aia născută femeie adevărată, nu din aia făcută. Ți-am mai spus asta.
Nu m-am sfiit, spre deosebire de câțiva dintre prietenii mei actuali, dar mai ales majoritatea celor foști, să admit că femeia are niște calități pe care noi bărbații nu le vom putea suplini, contrabalansa sau compensa niciodată cu nimic. Avem forță fizică și volum/masă musculară superioare, dar suntem praf și pulbere la partea soft a forței. Cum nici copii nu suntem în stare să facem...

Există o grămadă de interlopi temuți care se supun orbește unei terțe persoane pe care n-ai da nici o ceapă degerată într-o confruntare directă. Fizic pe stradă sau verbal printre ei la ei acasă cu public. Nu mai spun acum de marii frați care nu ieșeau din cuvântul și ordinul bunicii din partea mamei. Dar să ne aducem aminte de săpuneala și palmele pe care și le lua renumitul Ceapă în public, micul infractor ce teroriza un cartier întreg în primii ani de după 1990, de la maică-sa. Șuturile în fund primite de la ea, când venea să-l ia acasă - după ce lipsea cu zilele, erau răzbunarea multor rivali în Dristorul acelor ani unde se disputau lupte stradă cu stradă. Ce ani! Ce vremuri! Unde-i Buzescu? Unde-i Kramer? Unde-i Grasu - țiganul alb, fratele meu, care smardoia tot prin cartier, inclusiv pe Ceapă, pe care l-a băgat de două ori sub mașină, până să cadă cu liftul și să-și rupă coloana? Unde sunt frații Petreuș - cei mai agresivi români pe care i-am cunoscut?

Să mai aducem aminte de unul dintre frații din fotbal, ambii la pușcărie acum, cu nevastă columbiancă, din a cărei vorbă, idei și planuri nu ieșea? El care era poate cel mai mare mafiot modern român? Mă rog, nu chiar român, dar tot pe acolo.
Sau de văr-su, tot din fotbal, legat și el astăzi, care avea o gură infernală și bălăcărea pe toți, de la președintele țării până la proprii angajați, fără nici o frică sau respect? Eee..., și el stătea drepți în fața maică-sii. Dacă ea ar fi spus să vândă tot și să stea acasă cu nevastă-sa, așa s-ar fi întâmplat. De sfatul mamei lui, care i-a explicat că-l vor lucra ceilalți din politică pentru că spune lucrurilor pe nume, s-a retras la un moment dat. Imediat ce a ignorat-o pe maică-sa, unica lui șefă și singurul punct de decizie și comandă, a reintrat în politică și mai apoi la pușcărie: fix cum îi prezisese săraca femeie cu doar câțiva ani înainte.

Sunt atâția șefi de firme private mari care par invincibili și care dau senzația că stăpânesc cu autoritate toate mișcările și deciziile din companiile lor. Nu-i chiar așa. Dimpotrivă. Pot să dau exemplu de un mare întreprinzător în salubritate, divorțat de coișpe ori, de unul din construcții, rupt de depresie ulterior și ajuns o epavă, de unul din comerțul cu utilaje, ce îl numeau și alintau Golden Boy împreună cu directorul executiv, dl M., și de vreo doi din energie care răspundeau cu ”Să trăiți!” nu doar ochilor dulci, dar și verzi sau albaștri, doar una îi avea căprui, ai femeilor ce le rupseseră frânele la cincizeci-șaizeci de ani și păreau a fi doar secretare, asistente, contabile-șefe sau avocate. Păreau. Dar nu erau doar...
Una era ”doar” menajeră, dar conducea informal un trust de presă în primi ani de după 2000. Greu de crezut... Știu! Nu mă crede nimeni. Nici nu mă aștept la asta. Sunt povești, ți-am mai spus.
Dar care, acești mari și puternici bărbați, răspundeau aidoma și ochilor albaștri care îi roteau pe unii ca pe titirez, din buricele degetelor mare și index, de necrezut pentru mulți și azi. Greu de crezut... 
Știu. Nu mă crede nimeni. Mai bine așa.

În sistemul financiar există două cazuri deja celebre. Existau acum vreo cinci-opt ani de zile. Chiar zece.
În bursă unde acel mare investitor imobiliar avea un singur șef, pe mama sa. Pe care o știau de frică inclusiv cei doi acționari școliți la Băneasa. Dar cel mai interesant moment era la ședințele de consiliu, când se luau hotărârile și lumea, tot top managementul, aștepta înfrigurată a doua zi dimineața minuta ședinței pe email. Pentru că de multe ori, mama de acasă, seara, la o discuție lejeră la masă, cu fi-su și soția nu tocmai supusă a acestuia, schimba radical deciziile din board. Dimineața minutele cu rezumatul hotărârilor erau altele. Uneori fără nici o legătură cu ce se dezbătuse ore în șir în ședință. România. Românica.

În mediul bancar este arhicunoscut cazul, actual încă, cred, al vicepreședintelui care nu face mare lucru toată ziua, de vreo paisprezece-cincisprezece ani, dar este mereu în contact cu partea americană a societății românești. Gurile rele spun că ar fi fost școlit chiar de CIA. Că altfel nu-l puneau acționarii grupului de afară de atâția ani paznic corp la corp la președintele băncii. O perioadă, ani de zile, au locuit în aceeași curte, să nu se piardă din ochi. O marionetă lungă, slabă, politicoasă și drăguță de altfel, împreună cu secretara acestuia, adevărata placă turnantă și factotumul relațional, precum și buncărul impenetrabil de valoroase informații rare, care are mai multe și mai bune informații decât tot departamentul de fraudă și protecție internă la un loc. Niște amatori, de fapt, aceștia din urmă. Președintele știe că vicele lui este pus și plătit doar să păzească relațiile și politica internă a băncii. Și banii acționarilor, firește. Pare incredibil nu? Greu de crezut... Știu. Nu mă crede nimeni, e mai bine așa.

Cazul notoriu, acum pe toate ecranele mizeriilor de televiziuni, al unui președinte de stat ce-și lua informațiile cele mai bune direct de la sursa blondă astăzi încătușată puțin. Că de fapt adevăratul președinte erau mai mulți, împărțiți între fuste, protocoale și servicii de rit vechi sau noua gardă hămesită și salivând după ciozvârtele dintre colții bătrânilor cu vechi ștate. De fapt, ale bătrânelelor. Acum ar fi apărut noua gardă, cu CK, Laura, dar și Anca și cea al cărei nume nu-l rețin niciodată, dar știu că atunci când ea scrie câte un articol despre cineva - acela este arestat în doar câteva luni sau săptămâni. Pare incredibil, dar dacă este adevărat?

Este haios când ne dăm seama că de fapt liderii informali și șefii de jure nu sunt aceiași mereu. Deși bărbații domină numeric pozițiile de conducere, deciziile se iau măcar cu consultarea doamnelor de lângă sau de deasupra lor. În general cele de deasupra au fost mai dominatoare și și-au impus voințele și nevoile, dar și cele cu ciorba caldă de acasă au mai pus piciorul în prag câteodată. Mai rar, dar au repurtat victorii însemnate. 
Puțini realizează adevărul imens că până la urmă îți este de ajuns o strachină de mâncare, un pat cald și un trup iubitor și tandru. Restul sunt fițe și, în plus, dispensabile. Poți să-ți bagi undeva casa, mașina, afacerea, banii și relațiile dacă sufletul tău nu este liniștit lângă sufletul ei.

Ce vedem noi în primul rând al frontului nu sunt decât niște păpuși, purtători ilegali de pantaloni, manevrate agil și discret de niște fuste și ochi albaștri deghizați în subalterni docili sau supuși.
Și buni mângâietori. Pe creștet sau pe mândrie ori bijuterii. Cu mâna caldă, fină și parfumată sau cu menghina rece și implacabilă a indiferenței sau părăsirii.

Șefa, am scris bine? 
Să trăiți! 
Am înțeles.