Ziua 53/365, anul 1/2.
Mai ții minte cuplajele de pe vremuri? Se jucau două meciuri de fotbal unul după celălalt pe același stadion. Tot timpul primul meci era cel mai slab cotat, toată lumea aștepta să vadă al doilea joc care era, de obicei, mai important, mai pasionant, mai interesant, mai decisiv, între două formații mai puternice sau mai în vogă.
La fel și la concerte:
în deschiderea marilor formații cântă trupe mai mici, în devenire, în creștere. Acestea din urmă au posibilitatea să se afirme astfel, oamenii pot aprecia calitatea în număr mare, dacă este cazul. Dar toți spectatorii așteaptă concertul de deschidere cu gândul la următorii cântăreți pentru care au venit de fapt.Rareori cineva își mai aduce aminte de faze memorabile din primul joc din cuplaje sau de melodiile trupei din deschiderea concertului formației celebre.
Acest text nu este despre fotbal sau meciuri și nici măcar despre muzică sau concerte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.