Evident că cei mai mulți știu ce trebuie făcut ca să le fie mai bine și mai relaxați. Toată lumea cunoaște cum să facă bani, cum să fie mai sănătoși, cum să fie mai iubiți și care sunt toate celelalte obiective dorite de fiecare. Dar puțini reușesc vreodată și să-și atingă aceste ținte, deși par clare și ușor de rezolvat.
”De ce” se întâmplă asta, de ce nu reușesc să găsească ”drumul” către soluțiile aparent evidente?
Am mai scris de multe ori. Chiar întrebarea de mai sus conține o parte importantă a răspunsului. De fapt conține întreg răspunsul corect dacă citești ghilimelele și miezul.
Am insistat mereu pe importanța lui ”de ce”. Am scris că mai important este procesul/drumul/pașii intermediari decât rezultatul/ținta/destinația. Fericirea este un proces, nu o destinație.
Este determinant și fundamental, dacă vrei să atingi orice obiectiv, să știi care este drumul, cel mai bun/nu neapărat cel mai scurt, dar care te va duce într-un final la țintă. Ca atunci când ești la poalele muntelui înalt și știi că vrei să ajungi în vârf și chiar vezi/vizualizezi clar și cabana-sosire. Dar nu-i suficient. 99% fac asta. Sub 1% reușește.
De ce?
Pentru că drumul până în vârf are mai multe trasee și unele diferă de altele, și doar cineva care a mai fost pe acolo te poate ajuta cu adevărat. Un mentor sau un bun îndrumător îți poate spune să eviți o anumită scurtătură pentru că ea trece printr-o mlaștină din care s-ar putea să nu mai ieși sau printr-o prăpastie unde-ți vor putrezi oscioarele. Te poate îndruma spre sau prin zone periculoase fără să te rănești, te poate avertiza și pune să ocolești porțiuni pentru care tu și numai tu nu le poți trece mai departe și te poate pregăti fizic și/sau psihic și ghida cum să procedezi sau să reacționezi în cazul în care la un anumit punct dificil lucrurile se complică sau degenerează.
De aceea am insistat pe importanța felului în care gândești pas cu pas și care este planul operațional de zi cu zi. De aceea spun că o pregătire tactică bună și mereu adaptată la teritoriu sau context, acea suplețe/adaptabilitate, poate duce la victorii strategice aparent imposibile.
Chiar și când cineva este de acord cu o concluzie de-ale mele, dacă mă interesează subiectul, întreb cum a ajuns la acea apreciere sau rezultat. Solicit să-mi arate cum a ajuns la acea destinație sau concluzie, mă interesează judecata, argumentele și motivele.
Pentru că s-ar putea, de cele mai multe ori așa stau lucrurile, chiar dacă răspunsul este corect, demonstrația sau rezolvarea să fie profund greșite sau viciate. Și asta nu-l ajută cu nimic pe elev/student/învățăcel.
Victoriile ”a la Pirus” sunt jenante, inutile și la îndemâna oricui, oarecum. Nici una nu merită, așa cum istoria ne tot demonstrează până când vom înțelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.