vineri, 1 septembrie 2023

Fostele mele minuni: săr-na!

Sunt mândru și bucuros să pot să rescriu asta azi: am avut multe femei mișto în viața mea și sunt zâmbitor larg în acest sens.

Am avut și trei relații fabuloase de lungă durată cu trei femei minunate de care încă mi-e dor în fiecare zi și sper să le revăd curând din când în când. 

Am plăcut și apreciat mereu feminitatea autentică, ancestrală, clasică, tradițională. Știu că pentru mulți bărbați azi este o utopie, că nu mai există, că ei spun peste tot că nu mai găsesc așa ceva, acceptând ”ceea ce este, iei ce se găsește”. 

Nu! Eu nu voi accepta să mă conformez gloatei. Niciodată! 

Nu voi lua ciurucuri sau gioarse cum au luat alții din silă, chiar de-ar fi să stau singur luni de zile. Prefer să-mi fie milă, decât silă.

Există femei mișto, femei extraordinare, cu adevărat piese rare. Dar trebuie să ai răbdare, e adevărat. Răbdare solidă de canibal. Știu că nu-i ușor să găsești o femeie minunată, deși eu nu mă pot plânge, dimpotrivă!, dar dacă ai ochii deschiși și mergi adânc în tunel vei găsi (încă) o comoară până la urmă. 

Știu și că marea majoritate nu vor reuși, blestemându-și zilele și consoartele alese pripit, prost și proaste. Ei nu pot fi ajutați, nici nu-și doresc asta, nici nu știu că ar exista și femei de calitate. Ei le înjură pe ale lor crezând că toate sunt așa. ”All woman are like that” - spun 90% dintre bărbați. Nu. Nici vorbă!

Eu spun: nu, NAWALT. Există excepții. E adevărat că-s puține, din ce în ce mai puține, dar există. Eu am avut cel puțin trei femei minunate în viața mea și a patra mă caută febril și zâmbindu-mi bucuroasă.

Am scris de nenumărate ori despre cum procedează un bărbat când întâmpină probleme. Nu mai scriu nici un cuvânt niciodată. Textele mele abundă pe acest subiect. Am închis mustăria și aici.

Dar scriu din nou ce n-ar trebui să facă un bărbat: n-ar trebui să se plângă de o situație sau problemă până ce n-a încercat din toate puterile să schimbe drastic starea de fapt.

Eu nu vreau să schimb nimic din excelentele relații de iubire pe care le-am trăit. Au fost perfecte exact așa cum au fost la momentele la care au fost. Femeile minunate din trecutul meu au clădit pe cel fabulos care sunt eu azi. 

Fiecare ”fostă” a îmbunătățit și perfecționat obiectul pasiunii de nestăvilit, ”ca un tsunami - mai ții minte?”, al următoarei fericite și entuziaste. 

Cum aș putea fi altfel decât recunoscător fiecăreia în parte?

Fostele mele au fost minunate. Celebrele trei au fost fabuloase! Mulțumesc!

Bibliografie:

GeluțuMax, povești de încetineală, minimalism.: ”God rejection is God protection” (mnmlistro.blogspot.com)

GeluțuMax, povești de încetineală, minimalism.: Perfectele povești de iubire. Infinite. Definitive. (mnmlistro.blogspot.com)

GeluțuMax, povești de încetineală, minimalism.: Frumusețea ca țintă. Comoara din vizuina iepurelui. (mnmlistro.blogspot.com)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.