joi, 1 decembrie 2016

Animale drăgălașe

Când mâncarea creștea în copac, te urcai s-o culegi. Dura zeci de secunde sau chiar minute bune ca să te alimentezi. Escalada ți se părea normală, ușoară, firească pentru supraviețuire. O plăcere! Raiul pe Pământ era aievea.

Când mâncarea va fi în prafuri sau pastile și se va lua o masă ca un hap într-o secundă atunci lenea și boala ne vor cuprinde curând. Vom prefera viețuirea trăirii. Dar și mușchii se vor atrofia corespunzător lipsei de cățărare, creierul se va tolăni pe spate și sufletul va fi debusolat de smulgerea trupului din rai. Probabil că dinții ne vor cădea și ei din lipsă de activitate, cred. Un coșmar! Abia atunci purgatoriul va începe să cearnă. Deocamdată suntem în tranziție către acolo și viața încă este foarte frumoasă.

Mâncarea, banii, casa, mașina, vacanța, electronicele, hainele, distracția, bărbatul, femeia. Toate sunt pe repede-înainte și la discreție ori pe credit. Oricine poate avea orice vrea, azi.

Bărbații erau pe vremuri de șase feluri principale:

1. Robii.
2. Sclavii veseli
3. Visătorii
4. Haiducii negri
5. Hienele albe
6. Urșii

Femeile se împărțeau în șapte modele generale:

1. De casă
2. Dăbloc
3. Degeaba
4. Șefele gri
5. Fluturașii roz
6. Băiețeii renegați
7. Suflețicile

Pe scurt despre fiecare:



1.1. Robii. Munceau zi-lumină, strângeau ”un ban alb pentru zile negre” - profeție autoîmplinită pentru că munca lor fără cap ducea invariabil la ziua neagră a pierderii sănătății, serviciul era totul pentru ei, deși în cele mai multe cazuri sunt plătiți execrabil, plata abia acoperă cheltuielile pentru una-două luni - ei n-au putere să pună nimic deoparte, toată lumea robilor se rezuma la serviciu-pat-rate-pâine-distracție. Și de a doua zi la loc comanda. Și așa o țin până la doctor sau până în pământ. Raluca Stroescu, remember? (Da, cea a cărei părinți dau acum în judecată, de peste nouă ani, pe toată lumea medicală pentru că fata lor a muncit până la moarte și ei, părinții ei, n-au văzut asta decât la final. La ultimul final.) Robii reprezentau peste 55% din populație în acele vremuri. Întâlneai robi la toate nivelurile societății: de la necalificați până la top manageri. Pâcla de pe ochi nu făcea distincție sau segregare în funcție de venituri sau poziție profesională ori socială. Lipsa răbdării era una dintre caracteristicile definitorii la cei mai mulți dintre robi.

1.2 Sclavii veseli. Erau niște robi mai evoluați. Puțin mai cizelați, în sensul că luau totul cu un zâmbet. Era un pas înainte, dar zgarda era tot la locul ei, lesa perfect vizibilă, doar că ei deschiseră un ochi și conștientizau că ceva este în neregulă. Păreau glumeți, relaxați, bucuroși cu viața lor, dar în spatele măștii veseliei ostentative, la o privire mai atentă, observai cearcănele, datoriile, atacurile de panică și ticurile nervoase plus bolile dobândite mult prea mult înainte de vreme. Răbdarea nu era nici la ei prezentă sau era camuflată sub planningul corporatist care le promitea marea cu sarea mereu ”la anul”. Dar ei zâmbeau, erau pozitiviști, hipsteri sau generaliști, ”viața e frumoasă”, ”oricum tot în mormânt ajungem”. Ei reprezentau aproximativ 25% din populație.

1.3. Visătorii. Pentru ei totul este posibil și pozitiv și viitorul mereu roz. Totul li se părea lor a fi bine chiar și atunci când politic și economic deciziile conducătorilor le îngreunau viața de zi cu zi, le blocau dezvoltarea, le înnegreau perspectivele. Ei vedeau doar partea bună, chiar și când nu exista, la protestele de stradă, rare și lipsite de vlagă erau cei care dădeau cu petul de pământ și făceau ture prin capitală mânați ca oile, iar speranțele deșarte le erau icoane. Multora le lipsea și experiența, dar și răbdarea. Le lipsea răbdarea de a verifica cum stau de fapt lucrurile în realitate, n-aveau timp și nici chef să caute să înțeleagă ce-i în spatele cortinei și cine trage de sforile marionetelor. Cei mai mulți dintre visători, nu toți - e adevărat, chiar mergeau și la pupat de moaște, acolo le era ultima credință, speranță, satisfacție. Ei reprezentau cam 15% din total.

1.4. Haiducii negri. Nu mai credeau în nimic, erau debusolați de deschiderea ochilor, încercau să-și ia partea lor, în general pe căi ilicite, pentru ei legea reprezenta doar un reper ce trebuie evitat și peste care treceau fără milă, frică sau rușine, erau ancorați în relații economice cu statul, făceau parte din diverse echipe economice, clanuri interlope, partide politice sau găști de interese pur economice. N-aveau decât un singur scop îmbogățirea cu orice preț imediat. Erau de găsit ca exemplare de la micul buticar de cartier la marele afacerist cu gaze, alimente sau energie ori în clasa politică și pe valul fondurilor europene pe care le atrăgeau cu nesaț în buzunarele de la spate. Lipsa răbdării era acută la ei și-i împingea către multe greșeli. Mulți dintre ei ajung la pârnaie, cei mai mulți păstrează însă nesperat averile și după de ies din pușcării, legile erau oricum făcute tot de unii ca ei, devin hiene albe sau urși. În acele vremuri erau vreo 3,9 % din total.

1.5. Hienele albe. Unele hiene proveneau dintre haiducii negri prinși și retrași. Cele mai multe dintre ele erau fix la fel ca haiducii doar că înțeleseseră că liniștea este mai importantă decât bogăția. Așa că învățaseră să trăiască pe lângă unii mari producători, ca sclavii veseli sau robii, ori chiar în umbra unor haiduci negri, dar făceau totul la vedere și perfect legal. Totul ”la alb”! Trecuseră toate activitățile ”la lumină”, dar agitația și nerăbdarea era omniprezentă și la hienele albe. Ele se hrăneau din firimiturile rămase de la ospețele descreieraților sau din resturile de hălci de oportunități și privilegii aruncate de către cei de mai sus pentru că autoritățile stăteau cu ochii pe ei și trebuia să împartă cumva prada cu mai mulți ca să nu apară raiduri, controale sau rețineri ori condamnări. Hienele albe nu reprezentau decât sub 1,2% dintre oamenii acelor vremuri.

1.6. Urșii. Erau cei mai rari. Abia dacă găseai unul într-o mie de viețuitoare. Urșii munciseră ca toți ceilalți la galere în copilărie și în tinerețe, dar erau structurați genetic spre acumulare și investiții chibzuite cu răbdare în timp și timpuri. Strânseseră din timp și într-un ritm accelerat informații folositoare, resurse de supraviețuire - celebra osânză a lor, bârlog, stupi de miere și, cel mai important, aveau ambii ochi deschiși chiar dacă și ei fuseseră păcăliți la un moment dat de niște vulpițe. Urșii dormeau mult, mormăiau puțin, se retrăseseră din gregaritate, trăiau mai izolat ca să evite consumurile energetice enorme ale celorlalte viețuitoare și acum doar savurau delicatețuri puține, dar bune, rare. Trăiau pe deplin fără să justifice, nu-i mai interesau cursele fără cap și nici riscul, înțeleseseră mai repede ca mulți că în ”mai puțin” este cheia fericirii. Evident că 99,9% din populație îi privea ca pe niște ciudați, dar chiar asa și erau. Dar lor nu le păsa. Erau mai tineri decât în buletine, mai liniștiți decât se preconiza la tinerețea lor, mai maturi decât lăsau să se vadă și mai sănătoși și mai zâmbitori decât orice dintre celelalte viețuitoare.


Doamnele (n-am să insist, pentru că nu mă pricep... :-)  ... ):

2.1. De casă. Erau cele mai des întâlnite specimene. Erau partea feminină a robilor doar că mult mai sclavagită. Ele trebuiau să și strângă prin casă, să facă mâncare, curat, ordine, creșteau și copii, plus caruselul muncă-somn-socializare care le extenua. Multe trăiau de pe o zi pe alta, marea majoritate maltratate de partenerii de viață de condiție socială și educațională joasă, chiar dacă huzureau în bani și un aparent lux. Multe aveau joburi de top, câștigau colosal, unele erau chiar factori de conducere și de decizie finală în poziții înalte, dar nivelul lor de vizualizare era același cu al bărbaților lor: mâncare, băutură, casă, job, gregaritate, ”mai mult”, ”mai repede”, feisbuc, malluri și mereu la fel de la capăt, zi de zi în agitație fără cap și noimă.

2.2. Dăbloc. Adică la comun și supraetajatele. Aici n-am să fac descrierea amănunțită pentru că e prea simplu: se ia a doua categorie bărbătească de mai sus, se trece la feminin și adaugi mai multă gregaritate, ”fatăăăăăă!!!” și locuri aglomerate și le vei găsi pe doamnele ”dăblock”.

2.3. Degeaba. Nu aveau nici un job, nici o preocupare, terasele erau mereu pline de ele, mereu aranjate și împopoțănate, gregare, pline de selfiuri zilnice pe facebook. Deși n-aveau nici o sursă de venit aparentă, aveau sponsori și astfel nu le lipsea nimic. Decât libertatea pe care și-o cesioneseră finanțatorilor pentru a putea lenevi ziua și să contrapresteze noaptea. Cele mai multe se ”dezvoltau” mergând la diverse cursuri și aplicații unde dădeau bani unor ”dăbloc” pentru a li se spune cât sunt de frumoase și de deștepte și cum tot Universul ar trebui să le adore doar pentru că există degeaba și dau carne caldă către os la comandă și fără sentimente, ca niște roboți disciplinați și bine retribuiți.

2.4. Șefele gri. Ete na, cum care șefe gri? Să mori tu că nu cunoști niciuna! Jură-te pe nevastă-ta care-ți face tot programul sau pe mă-ta după ale cărei fuste te ții încă la 30, 40 sau chiar 50 de ani și mai bine!

2.5. Fluturașii roz. Totul în exteriorul lor este mov, roșu, lila, fucsia, roz. La interior... cum care interior?!?

2.6. Băiețeii renegați. Ele vor să fie egale cu bărbații și chiar sunt, unele. N-au nimic feminin, nici ele nu-s interesate și nici celelalte din jur nu-s fraiere să le ridice din miasme. Faptul că au pzd le trece aici în categorie, altfel n-ar avea nici o tangență cu femininul, delicatețea, gingășia. Concurența e acerbă aici, așa că acești băieței, vârfurile de elită ale feministelor, vor gusta din cucuta independenței curului în două luntrii: corp de femeie, oarecum cu suflet de câine, că dacă erau bărbați nu urau pe semenii lor, îi iubeau ca pe frații lor și suflet de mascul eronat și eșuat. :-) 

2.7. Piesele. Sunt rare, este adevărat, dar suficiente pentru cunoscători. Am scris despre ele aici, acolo și am pus ceva sare la dodoașcă dincolo.  Am concluzionat despre ele aici și am recunoscut dependența grea cu poza de la final pentru geloși. :-) 

Știu că doare, dar cineva trebuie să pună și puțină sare la mâncare.

Da, și eu vă iubesc!




3 comentarii:

Bogdan Balaban spunea...

Salut,

Ti-am descoperit de curind blogul, am citit o parte din articolele tale. Le apreciez mult mai ales multe dintre ideile despre care scrii le-am pus si eu in practica.

Vin cu o intrebare tehnica: eu urmaresc blogurile abonindu-ma prin RSS. Vad ca exista si pe blogul tau aceasta posibilitate insa link-ul de abonare de mai jos pare a duce in la o adresa gresita.

https://mnmlistro.blogspot.com/feeds/posts/mnmlistro.blogspot.ro

Poti remedia problema?

Toate cele bune.

Bogdan Balaban spunea...

Salut,

Ti-am descoperit de curind blogul. Imi plac articolele tale si te felicit pentru ele. Suntem cumva gind la gind pentru ca si eu aplic multe din ideile pe care le expui.

Vin acum cu o intrebare tehnica: eu urmaresc blogurile abonindu-ma prin RSS. Vad ca si blogul tau ofera aceasta posibilitate prin linkul Abonați-vă la: Postări (Atom) aflat in josul paginii. Problema este ca link-ul are pe undeva o greseala, fiindca duce la urmatoarea adresa, unde nu se gaseste nimic:

https://mnmlistro.blogspot.com/feeds/posts/mnmlistro.blogspot.ro

Link-ul corect ar trebui sa duca la https://mnmlistro.blogspot.com/feeds/posts/

Ai putea remedia problema?

Toate cele bune.

Gelu M. spunea...

Încerc să remediez, nu mă pricep.
Mulțumesc că mă citeşti. :-)