vineri, 18 noiembrie 2016

Şeful refuzaților

Foarte puțini știm ce se află în spatele și în interiorul fiecărui coleg sau șef de la serviciu sau din firma noastră. Fie din lene, fie din nepăsare, fie din lipsă de interes pentru istoria celor cu care împart cea mai importantă parte a vieții lor - pentru că doar acolo își desfășoară orișicare minim opt-zece ore din cele aproximativ șaisprezece de trezie. Pe cele de somn nu le contabilizez pentru că oricum mulți dintre noi dorm și ziua cu ochii deschiși din copilărie până în coșciug. Dar asta este deja altă poveste.

În anii 2000 economia începea să-și revină de după crahul de un deceniu de după desprinderea de comunism și producția centralizată, dar mai ales după ultimii patru ani de criză mondială începută la tigrii asiatici. Orice afacere deschideai mergea pe-atunci brici. Imobiliarele și sistemul bancar făceau ochișori și se năștea astfel prima noastră bulă, și cu boom economic, ce se va sfârși în lacrimi, sinucideri, despărțiri și sângele din criza ce a început prin toamna lui 2007 în SUA și UE și abia prin primăvara lui 2008 în Ro.

Resursa umană se găsea din ce în ce mai greu. Șomajul tindea spre zero, emigrația punea o presiune din ce în ce mai mare pe angajatorii români ce se vedeau siliți să mărească salariile la șase luni și uneori chiar mai repede din teama de a nu pierde sclavii de pe plantație pentru doar câțiva zeci de euro lunar în plus la leafă.

Un urs tânăr fusese uns paroh peste o afacere nouă. Atât de nouă încât nimeni nu auzise pe atunci de așa ceva în România. Puștiul se apucă de treabă și de la momentul zero, când au fost băgate câteva zeci de mii, spre suta de mii de euro, în afacerea peste care el era șef, se făcuse singur - se autoproclamase inițial, până la primul milion de euro încasări din vânzări nu trecu nici măcar un an și jumătate. Cum lucrurile luau un avânt considerabil zi de zi, fu silit să-și mărească echipa în plină creștere a economiei românești, adică exact atunci când resursa umană era din ce în ce mai greu de găsit și din ce în ce mai scumpă. 
Ursul-șef își făcu cont pe celebrele pe atunci rețele de recrutare și-și selectă singur, om cu om, în câteva luni de zile - spre un an, echipa cu care avea să ajungă la câteva milioane, cinci-șase, de euro vânzări peste doar un alt an.
Nu, firma respectivă n-avea departament de resurse umane, avea să se înființeze abia peste vreo doi ani când numărul angajaților depășise deja cincizeci și interveneau niște obligații legale.

Unu fusese barman-alcoolist înainte, la fel ca ta-su, una dansatoare sau ”altceva” prin Spania, alta era ezoterică, altul tată-şi-atât, iar alte două erau duse cu pluta pe conductă de matematică și teologie. Mai era una care terminase dreptul, la particulară, dar și pe stângul plus o mediană, cu pretenții cât carul, dar care a învățat ce-i aia un contract și cum se redactează abia la trei luni în acea firmă lângă urs. Lângă am spus, nu langa, și tot lângă, nu sub. 
Mai erau vreo două venite pe finalul mandatului lui care au cerut cele mai mari salarii, și le-au primit pentru că altfel plecau imediat la altă companie, dar care n-aveau în cap decât să se mărite, să facă un copil și să intre doi ani în concediu de maternitate, ceea ce s-a și întâmplat imediat. 
La depozit avea patru-cinci bărbați, unul mai dubios ca altul: șeful de depozit era un fost militar de carieră cu nervii făcuți muci, cele două ajutoare calificate erau oameni liberi de obligații și fără nici o reușită în viață decât nevasta și copiii, iar cei doi necalificați care încărcau și descărcau camioanele erau niște pușcăriași. Foști, dar serioși.

Da, cu cei mai sus enumerați a făcut vânzări de multe zeci de milioane în doar câțiva ani. Fiecare dintre cei de la birou, pe care el îi formase cu mâna lui, a plecat la un moment dat pe o funcție de conducere în firme rivale, două dintre domnișoare, cele două aparent mai rușinoase..., dar care s-a dovedit ulterior că nu erau chiar ușă de biserică, chiar la competiție divulgând secrete și falimentând acea direcție unde veniseră ca neica-nimeni și fuseseră îmbrăcate-spălate-educate și ridicate din genunchi. Dar ursul bătrân plecase demult și avertizase despre toate acestea, dar n-avea cine să-l audă, agitația boom-ului din 2007-2008 era prea mare și prea tare.

Văd zilele astea cum se bat cu pumnul în piept persoane care au departamente întregi din cadrul direcției de resurse umane care se ocupă exclusiv cu recrutarea că au făcut și au dres și că au merite de manageri, buni organizatori, constructori de echipe și veritabili lideri. M-a pufnit un râs sănătos văzând câți sunt de mulți cei care au niște salarii de rahat, muncesc de la răsărit până aproape de miezul nopții și se uită ca la mesia în gura unor incompetenți și impostori îmbrăcați la patru ace doar pentru că le sunt șefi. Dar poate că este mai bine că este așa, ce ar fi fost ca toată lumea să deschidă ochii?!? O revoltă generală și asta nu-i a bună pentru sistem.

Poate că am momente când mă gândesc că nu doar corupția sistemică este pericolul cel mai mare pentru Ro. Cred că și valul imens de incompetență generalizată va mătura ”elitele” înaintea curățeniei legale și morale.

Cu bani mulți o rezolvă orice dobitoc. Am tot spus asta. Valoarea unui conducător se vede atunci când face performanță cu resurse puține sau limitate. Iar dacă se descurcă și cu cele umane de joasă speță și le și modelează, educă și ridică din gunoi dându-le valoare de piață, abia atunci putem spune că este un artist. Un magician.

Tu câți magicieni cunoști?
Este șeful tău un artist?
Face superiorul tău ierarhic din căcat bici? N-are nimic dacă mai și miroase, important este să pleznească și să ducă mai departe căcatul ală de căruță. Face asta? Simți că te dezvolți, crești?
Tu ce ai vrea? Să miroasă e trandafiri în toate closetele?!?
Unde ai văzut tu haznale parfumate?

:-) 

Niciun comentariu: