Să faci pe prostul atunci când în jurul tău sunt foarte mulți deștepți, de unde atâția dintr-o dată?!?, poate fi cea mai isteață decizie.
Să te preocupi de modelarea, creșterea și satisfacerea necesităților sufletului tău ar trebui să fie singura misiune pe acest Pământ pentru că de aia ai venit aici.
Ai o singură șansă, nu se știe dacă te mai întorci a doua oară în raiul Pământesc, iar sub pământ mergem to(n)ți, nu este nici măcar unul sau una care să fi scăpat vreodată.
Warren Buffett are peste 85 de miliarde de dolari avere și vreo 85-87 de ani. Ceea ce ai tu este însă infinit mai valoros decât ceea ce are el.
Warren Buffett ar da oricât din averea lui, poate chiar și jumătate și mai mult de jumătate, poate chiar ar da 75 sau 90% din avere pentru ceea ce ai tu, ceea ce ești tu și este infinit mai valoros decât orice sumă monetară, financiară, imobiliară: este timpul, tinerețea, prospețimea, larghețea perspectivelor pe care cei mai mulți dintre multimilionari nu le mai au. Sau au în cantități foarte mici și plătesc sume foarte mari ca să se bucure de ceea ce tu aici și acum gratis, la dispoziție și din abundență.
Nu-ți mai bate joc de timpul tău! Nu-ți mai irosi tinerețea și prospețimea! Ai tot ce-ți trebuie!
Soarta ta ești tu!
Zâmbetul tău e în mâinile tale!
P.S.:
https://mnmlistro.blogspot.com/2019/07/boier-nabab-multimilionar-la-new-york.html
https://mnmlistro.blogspot.com/2019/11/cele-patru-motoare-si-zambetul-linistit.html

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.