Dumnezeu e în fiecare dintre noi. Și asta ar trebui să fie suficient.
In interiore hominem habitat veritas. Aici ar fi trebuit să pui frână bruscă și să mai citești o dată.
Este groaznic să trăiești dependent de alții și mereu în exteriorul tău și să crezi inutil că în afara ta ai să-ți găsești liniștea. E o iluzie. Nimeni n-a reușit asta.
Cutremurător și puternic revigorant este abia când înțelegi pe deplin că adevărata fericire este în interiorul tău. Acolo e locul tău.
Tu cu tine este suficient și acolo este raiul. Însă puțini vor albul imaculat.
Dureros este procesul de a te rupe de corzile groase ce te leagă de decenii de nefericirea pușcăriei exterioare. Câțiva iau în calcul fie și doar să se gândească la asta o zi, un weekend, o săptămână.
Este o himeră să crezi că poți păstra concomitent și gregaritatea sterilă și sănătatea trupească și zâmbetul relaxat interior.
N-a putut nimeni niciodată să alerge cu doi pepeni în brațe fără să-i facă zob pe amândoi până la urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.