Așa mă striga mama când eram mic: Soarele meu! Eu eram atât de fericit atunci, consideram că sunt cel mai iubit și cel mai fericit om de pe Pământ. Și chiar eram. N-aveam nici o grijă, aveam casă, masă, protecție și iubire la discreție și nu trebuia să fac nici un efort pentru asta.
Orice vorbă a mamei era literă de lege pentru mine. N-am să uit sintagma ”blond, creț și cu ochii albaștri ești, mamă!” cu care mă alinta și îmbuna de fiecare dată când veneam plângând de la joacă, la 5-7-9 ani, pentru că unii prieteni din jurul blocului mă făceau țigan și cioară.
Mama se cobora cu privirea la înălțimea mea, mă apuca de umeri și uitându-se cald în ochii mei plânși de răutățile auzite de la copii, afară la joacă, mă întreba încet:
- Ai încredere în mama ta?
- Da, sigur! răspundeam eu natural suspinând printre sughițuri.
- Te-a mințit mama ta vreodată?
- Nu, admiteam eu plin de candoare.
- Atunci ascult-o pe mama ta și nu mai plânge: ești blond, creț și ai ochii albaștri! Ești Soarele meu!
Eu sunt acum bărbos, netuns, negru, neîngrijit de luni de zile. Zilele trecute o femeie mi-a spus că sunt Soarele ei. Oare? Probabil din reflex. I-o fi scăpat. Se mai întâmplă. Probabil din afecțiune, cine știe?, dar vom afla curând. Apele se sedimentează la un moment dat și vei vedea clar printre rânduri. Oricum niște amintiri puternice au fost stârnite în mine și multe sentimente extrem de vechi au fost astfel răscolite din beci şi puse pe masă.
De la o anumită vârstă, ce încercare!!, casa, masa, protecția și afecțiunea nu-ți mai vin automat și gratis ca în copilărie. Trebuie să muncești pentru ele, să le câștigi, să le plătești sau să le meriți.
”Soarele meu!” - ce bine sună!
Parcă aș avea din nou 9-10 ani și simt uneori cum nimic altceva nu-mi mai trebuie, nici mâncare, nici apă şi nici somn, decât cele două mâini firave să mă tragă de umeri făcându-mă atent la ea şi acei doi ochi care să mă fixeze și să mă întrebe:
”- Ai încredere în mine?
- Da, să răspund eu naiv.
- Ești blond, creț și cu ochii albaștri! Și ești Soarele meu!”
Orice vorbă a mamei era literă de lege pentru mine. N-am să uit sintagma ”blond, creț și cu ochii albaștri ești, mamă!” cu care mă alinta și îmbuna de fiecare dată când veneam plângând de la joacă, la 5-7-9 ani, pentru că unii prieteni din jurul blocului mă făceau țigan și cioară.
Mama se cobora cu privirea la înălțimea mea, mă apuca de umeri și uitându-se cald în ochii mei plânși de răutățile auzite de la copii, afară la joacă, mă întreba încet:
- Ai încredere în mama ta?
- Da, sigur! răspundeam eu natural suspinând printre sughițuri.
- Te-a mințit mama ta vreodată?
- Nu, admiteam eu plin de candoare.
- Atunci ascult-o pe mama ta și nu mai plânge: ești blond, creț și ai ochii albaștri! Ești Soarele meu!
Eu sunt acum bărbos, netuns, negru, neîngrijit de luni de zile. Zilele trecute o femeie mi-a spus că sunt Soarele ei. Oare? Probabil din reflex. I-o fi scăpat. Se mai întâmplă. Probabil din afecțiune, cine știe?, dar vom afla curând. Apele se sedimentează la un moment dat și vei vedea clar printre rânduri. Oricum niște amintiri puternice au fost stârnite în mine și multe sentimente extrem de vechi au fost astfel răscolite din beci şi puse pe masă.
De la o anumită vârstă, ce încercare!!, casa, masa, protecția și afecțiunea nu-ți mai vin automat și gratis ca în copilărie. Trebuie să muncești pentru ele, să le câștigi, să le plătești sau să le meriți.
”Soarele meu!” - ce bine sună!
Parcă aș avea din nou 9-10 ani și simt uneori cum nimic altceva nu-mi mai trebuie, nici mâncare, nici apă şi nici somn, decât cele două mâini firave să mă tragă de umeri făcându-mă atent la ea şi acei doi ochi care să mă fixeze și să mă întrebe:
”- Ai încredere în mine?
- Da, să răspund eu naiv.
- Ești blond, creț și cu ochii albaștri! Și ești Soarele meu!”
Foarte placut sa stii ca esti "the.." si nu "a..."
RăspundețiȘtergereDaca iti prisoseste, msi da si la altii :)
Foarte placut sa stii ca esti "the.." si nu "a..."
RăspundețiȘtergereDaca iti prisoseste, msi da si la altii :)
Dau, dau.☺
RăspundețiȘtergere