Forțată spre peregrinaj

Ca orice altă dependență atașamentul de Fb și internet este plăcută pe termen scurt, în imediatul și jur-împrejurul vieții noastre, dar extrem de dăunătoare pe termen lung și în largul relațiilor reale consistente. Fix la fel stau lucrurile și cu dependența de altcineva, oricare ar fi el sau ea. Non-atașamentul poate fi primul pas către libertate, liniște, zâmbet.

Când ea înșală, în majoritatea cazurilor, este cumva nefericită. Ceva-i lipsește.
Ceva ce a avut nu mai are. 
Ceva ce primea nu mai primește. 
Ceva ce aștepta nu mai vine, ceva ce trebuia să dispară n-a mai plecat.
Ceva ce i s-a promis nu s-a mai realizat și nici speranțele nu mai există în cutie.
Sau, pur şi simplu, a deschis ochii şi a observat cu stupoare pentru prima oară în viața ei, lângă ea de milenii, animalul infantil ce-o chinuia neprovocat și inutil ținând-o ostatică.

Deschiderea ochilor este cruntă uneori. Să accepți că ai trăit doar sperând hămesită la o normalitate este o corvoadă. Apare astfel curând nemulțumirea, dar el nu observă. Este dus cu gândurile deștepte la serviciu, la prieteni, la gregaritate sau cu sorcova. Mulți ar trebui duşi direct şi definitiv la Obregia. Dar noi n-avem încă dezvoltată cultura protestului și a sancționării imediate a infractorilor.
Apoi apare frustrarea, urmată imediat de nedumerire și revoltă. Dacă el nici până în acest moment n-a intervenit sfârșitul este aproape. Ea va căuta în altă parte ceea ce o liniștește sau măcar o face să se simtă importantă, frumoasă, valoroasă, dorită, ascultată, fie și doar în ochii ei. De cele mai multe ori ea caută doar respectul şi atenția. Atât.
Da, este chiar atât de simplu!

Gelozia este inerentă și cumva normală la vârste fragede. Istoria și cicatricile vor dovedi ulterior că gelozia este de fapt o nerozie. O naivitate. Ar putea fi bună în doze mici, controlate, diluate, intenționate, bine intenționate, dar atât și nu mai mult. Până în vârsta de douăzecișicinci-treizeci de ani. Gelozia la maturitatea biologică este semn evident de infantilitate psiho-emoțională. Sau de lentoare în dezvoltare și evoluție. 
Ce-i prea mult strică, iar o dată ce ea a ales altceva este prea târziu. Mai rămân puține drumuri de întoarcere și acelea-s murdare, pline de praf de milă și mocirlite de silă și remușcări. Unele chiar de contuzii şi echimoze. Păcat!

Oamenii vin și pleacă. Așa a fost din totdeauna, nimic nu se va schimba nici în cazurile acestea. La fel este și în dragoste sau iubire, nu doar la serviciu sau la joc sau joacă. Rămân împreună doar sufletele apropiate sau cele împerecheate ori care au un interes de moment împreună. ”Fă-te frate cu dracu până treci puntea”. 
Dar nu totdeauna sufletele sunt împreună sau alături permanent, pauzele au rolul lor terapeutic și pentru odihnă și pentru refacerea echilibrelor. Sunt multe relații reluate după trei-cicni-șapte ani și care au readus fericirea pe chipurile foștilor iubiți, acum amanți, apoi prieteni pe viață și confidenți desăvârșiți. Curaj, va fi bine!

Intimitatea fizică este elementară, inițială, de la ea se pleacă sănătos și echilibrat, dar dacă n-ajungi curând la cea mai deschisă și onestă conversație și comunicare bilaterală intimă cu celălalt, indiferent de vechimea relației, orice viitor este incert. Acolo unde există un secret, oricât de mic, există și sâmburele neîncrederii. Unde s-a înfipt neîncrederea va înflori curând sămânța altuia, fără îndoială, drept și tare.

Rămân la ideea că nu ea înșală, el o împinge îndelung cu sau fără voie către altul sau alta. Vorbesc de majoritate, mă refer la cele candide, reactive, albe. 

Curaj, va fi bine! 

Despre excepțiile minoritare profesioniste, proactive roz sau roșii poate că voi scrie cândva.

Curaj, va fi bine!