Noi, recunoaște!

Gura ta, iubita mea, va fi și ea a noastră, săruturi roz natur voi privilegia,

Nu fugi, nu te crispa, n-ai cum să scapi, vom stăpâni pământ și plajă,

Ochii tăi mi-au spus că împreună ca niște flori în glastră sau chiar în ghiveci vom fi,

Ai simțit și tu asta mult înainte ca noi să ne ținem măcar o dată de mână.

Recunoaște, suntem doi, nu tăgădui!

Carnea ta fragedă e fermă, eu sunt ațos și greu tare de digerat,

Tu zâmbești mereu că vezi doar că mâine-i roz și plin de dor,

Eu mă încrunt și așez ieri-ul la locul lui ca redută de apărat,

Azi să stăm liniștiți să așteptăm al tău prognozat dulce, de mine aranjat, viitor.

Recunoaște, suntem bine, nu contesta!

Îți pun istoria, matematica, economia și fizica în brațele tale mici, ca pe ofrande,

Tu dăruiește-mi doar chimia și poezia învăluite în dulcea ta peltea,

Te rog, fă-mi un favor, lasă-mă să te iubesc și să te apăr de grele și dure pe bandă,

Tu fă-mi doar o plăcere, apără-mă cu îmbrățișări, mângâieri blânde și un cămin cald de gândurile mele sadea.

Recunoaște, ți-am scris aici gândurile cele mai ascunse, nu nega.

Cicatricele-ți sunt dovada puterii tale de luptă dublată de umilitate,

Pielea nouă de deasupra e fină ca tine la interior acoperind durerea uitată,

Așa ai învățat că valurile te pot și legăna mămos spre somn liniștitor,

Dar aceeași apă necontrolată te poate instantaneu trimite spre iadul celor apropiați.

Admite, acum sorbi cătină cu miere din rai pe Pământ și asta a fost ceea ce din totdeauna ți-ai dorit:

Recunoaște, noi doi, așa-i?

Recunoști?