Cu buna, mană, cu buna!

Maya, bunica mea din partea tatălui, mama tatălui meu, avea o vorbă către el încă de când era mic copil: 
”Cu buna, mană, cu buna!”

N-am fost fascinat niciodată de femeile frumoase. Niciodată. Erau mereu râvnite de to(n)ți, reci și distante majoritatea, și mult prea puține au ales bine și cu capul de sus un partener de viață sau un iubit. Eu nu cunosc nici o femeie frumoasă, nici măcar una singură, care să fi rămas așa atrăgătoare și la vârsta mea de acum și să și fie fericită cu un singur bărbat lângă ea. Cu doi sau trei da, cunosc mai multe. Se pune?

Cele deștepte m-au atras o perioadă, când eram încă prea necopt și aveam nevoie de o oglindă să-mi confirme valoarea intelectuală. Replicile ”inteligente” mă stimulau mai tare ca orice drog și viteza cu care îmi susținea conversația era decisivă pentru continuarea relației. A trecut repede și asta, deșteptăciunea ostentativă a unei femei mă pune imediat în gardă, iar azi ”sclipitoarele” nu mă mai atrag, dimpotrivă. În plus, nu cunosc nici o ”deșteaptă” care să fie fericită. Niciuna. Nici măcar una. Toate plâng des, au probleme mari, sunt arogante și permanent pierzătoare în chestiunile importante ale vieții. Multe au bani, dar cele mai multe nu mai au ani.

Despre femeile cu bani mulți, bogate, nu voi mai scrie nici un singur rând. Am tot scris și asta este suficient acum.

Cunosc câteva femei fericite, liniștite, des zâmbitoare. Care este caracteristica lor comună? Bunătatea. 
Plus blândețea, calinitatea, răbdarea, calmul, toleranța, înțelegerea.

Maya, bunica mea din partea tatălui, mama tatălui meu, avea o vorbă către el încă de când era mic copil: 

”Cu buna, mană, cu buna!”