... să vezi un prieten în necaz și să nu-l poți și nici să nu știi a-l ajuta.
... să-l vezi cum se scufundă în nisipurile mișcătoare, să-i întinzi mâna și el să refuze ajutorul din mândrie.
...să vezi cum merge cu pași siguri către capcana imensă de urs și auzind atenționarea ta să mărească pasul și viteza către ghearele ce-i vor zbrobi picioarele.
Ce-i de făcut? Nimic nu-i de făcut.
Fiecare știe mai bine ce-i bun pentru el. Dacă avea nevoie de ajutor, cerea un sfat, o părere.
Noi trebuie să ne vedem fiecare de ale noastre.
Am mai scris despre asta aici:
https://mnmlistro.blogspot.com/2015/06/ajutorul-nesolicitat-si-daruirea.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.