Eu am forțat cu ajutorul benevol pe mulți dintre prietenii și rudele mele. Le ”băgam pe gât” binele cu de-a sila. Nu am făcut bine. Dimpotrivă. Am făcut foarte rău.
Aici am detaliat puțin de ce.
Cred că de multe ori ajutam pe cineva sau dăruiam ceva dintr-o pornire egoistă, nu altruistă. Învelișul exterior părea altruist, dar miezul, esența, cred că erau egoiste. Doream să-mi fac mie o plăcere. Să mă simt eu bine că am fost util, necesar, rezolvator, generos, binefăcător. Geluțu care le rezolvă și salvează pe toate!
De cele mai multe ori mai făceam încă o imensă greșeală: undeva în adâncul meu, deși nespus și de multe ori inconștient, așteptam o mulțumire. Un semn că bunăvoința mea a întâlnit în chip fericit recunoștința celuilalt.
Ce eroare! Ce pierdere de vreme din partea mea! O altă colosală greșeală. Pentru că atunci, când destinatarul generozității mele nu răspundea în felul și la nivelul închipuit și dorit de mine, se năștea undeva înlăuntrul meu o mică undă de nemulțumire și uneori chiar și un fin dispreț și o ușoară revoltă față de ”nerecunoscător”.
Doamne, pe ce drum greșit eram!
Doamne, cum de m-ai lăsat să fiu atât de păcătos și să-mi schingiuiesc în halul acesta sufletul?
Acum am o mică experiență de viață în baza căreia am învățat ( vorbesc pentru mine):
1. să nu dau sfaturile gratis. Pentru că în concepția majorității neatente sunt chiar așa: gratis! Adică n-au nici o valoare. Nici pentru emițător și nici pentru receptor, tocmai pentru că fiind gratis, mulți, nu toți - este adevărat, le tratează ca atare: ca fiind fără valoare, doar vorbe.
2. să evit să fac afaceri sau combinații financiare ori imobiliare cu prietenii, familia ori cei apropiați sentimental. Detaliile sau motivele sunt de prisos.
3. să nu dau niciodată în clocot și nici să nu sar ca ars să dau ajutor cuiva imediat, fără ca acela să fi solicitat asta repetat și imperativ. Că este o mare greșeală să faci invers, pentru că lumea trebuie să învețe să se descurce singură. Cel mai bun și important ajutor pe care-l poți da cuiva este să-l înveți să n-aibă nevoie de nici un ajutor, nici de la tine. Cred că mai corect și mai practic este să ajuți cuiva învățându-l să pescuiască singur, decât să-i dai să mănânce un blid de mâncare conținând și pește.
4. să nu dai cu împrumut obiecte de valoare sau bani, decât cu excepția cazurilor grave și extrem de urgente de boală, în chestiuni de viață sau moarte.
5. că de multe ori dăruim sau ajutăm celorlalți dintr-o cruntă lipsă interioară. Credem că prin gesturi filantropice sau sprijin acordat altora vom primi înapoi afecțiune, atenție, atașament, căldură și mângâiere. Unii cred că vor obține așa chiar iubire sau dragoste. Este deplasat și eronat.
Teama noastră, de cele mai multe ori nejustificată, ne împinge la astfel de atitudini dăunătoare și nouă, ca dăruitori, dar și celorlalți ca primitori, tocmai pentru că se nasc așteptări nerealiste de ambele părți.
Aici am detaliat puțin de ce.
Cred că de multe ori ajutam pe cineva sau dăruiam ceva dintr-o pornire egoistă, nu altruistă. Învelișul exterior părea altruist, dar miezul, esența, cred că erau egoiste. Doream să-mi fac mie o plăcere. Să mă simt eu bine că am fost util, necesar, rezolvator, generos, binefăcător. Geluțu care le rezolvă și salvează pe toate!
De cele mai multe ori mai făceam încă o imensă greșeală: undeva în adâncul meu, deși nespus și de multe ori inconștient, așteptam o mulțumire. Un semn că bunăvoința mea a întâlnit în chip fericit recunoștința celuilalt.
Ce eroare! Ce pierdere de vreme din partea mea! O altă colosală greșeală. Pentru că atunci, când destinatarul generozității mele nu răspundea în felul și la nivelul închipuit și dorit de mine, se năștea undeva înlăuntrul meu o mică undă de nemulțumire și uneori chiar și un fin dispreț și o ușoară revoltă față de ”nerecunoscător”.
Doamne, pe ce drum greșit eram!
Doamne, cum de m-ai lăsat să fiu atât de păcătos și să-mi schingiuiesc în halul acesta sufletul?
Acum am o mică experiență de viață în baza căreia am învățat ( vorbesc pentru mine):
1. să nu dau sfaturile gratis. Pentru că în concepția majorității neatente sunt chiar așa: gratis! Adică n-au nici o valoare. Nici pentru emițător și nici pentru receptor, tocmai pentru că fiind gratis, mulți, nu toți - este adevărat, le tratează ca atare: ca fiind fără valoare, doar vorbe.
2. să evit să fac afaceri sau combinații financiare ori imobiliare cu prietenii, familia ori cei apropiați sentimental. Detaliile sau motivele sunt de prisos.
3. să nu dau niciodată în clocot și nici să nu sar ca ars să dau ajutor cuiva imediat, fără ca acela să fi solicitat asta repetat și imperativ. Că este o mare greșeală să faci invers, pentru că lumea trebuie să învețe să se descurce singură. Cel mai bun și important ajutor pe care-l poți da cuiva este să-l înveți să n-aibă nevoie de nici un ajutor, nici de la tine. Cred că mai corect și mai practic este să ajuți cuiva învățându-l să pescuiască singur, decât să-i dai să mănânce un blid de mâncare conținând și pește.
4. să nu dai cu împrumut obiecte de valoare sau bani, decât cu excepția cazurilor grave și extrem de urgente de boală, în chestiuni de viață sau moarte.
5. că de multe ori dăruim sau ajutăm celorlalți dintr-o cruntă lipsă interioară. Credem că prin gesturi filantropice sau sprijin acordat altora vom primi înapoi afecțiune, atenție, atașament, căldură și mângâiere. Unii cred că vor obține așa chiar iubire sau dragoste. Este deplasat și eronat.
Teama noastră, de cele mai multe ori nejustificată, ne împinge la astfel de atitudini dăunătoare și nouă, ca dăruitori, dar și celorlalți ca primitori, tocmai pentru că se nasc așteptări nerealiste de ambele părți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.