luni, 1 iunie 2015

Sărutul fiarei

Obișnuiam să merg în lungi drumeții pe munte cu ea. Una dintre cele mai bătute cărări în acea perioadă, între anii 2000 și 2010, am făcut-o de câteva ori bune, era cu plecarea din Bușteni, urcarea pe Jepi, Mari sau Mici în funcție de moralul zilei respective, Cota 2000 - Caraiman, traversarea jnepenișului de pe creastă, apoi stânga spre Piatra Arsă, treceam pe lângă baza de antrenament a atleților, și coboram spre Stâna Regală sau Poiana Soarelui (nu mai știu exact) și prin Sinaia pe sus din drumul rutier de la Cota 1400, pe lângă Furnica, prin pădure, înapoi acasă.
Drumul de la Furnica, prin nord-vestul localității Sinaia, prin pădure până acasă, era presărat cu multă oboseală după 10-12 ore de mers pe munte. Existau și multe dureri de picioare, de spate, dar și o grămadă de satisfacție și de zâmbete pentru imensa realizare sportivă și de voință a zilei.
Într-una dintre aceste excursii, când eram aproape de finalul cursei, am trecut pe lângă deja celebra casă a femeii cu o armată de câini și căței paznici la casa veche de lemn. În fiecare an mai admiram o nouă producție de puiandri și mângâiam câinii mai bătrâni, mai exact pe ”mama și tata” lor. Ea era o corcitură de schnautzer, Greta, iar el tot corcitură, Arpo, dar de cioban german cu ceva rottweiller.
În acel an unul dintre puii noi de anul trecut, aducând foarte bine a rottweiller, și care ne mârâise și mușcase încetișor cu dințișorii înțepători de lapte, era extrem de agresiv și de agitat acum. Devenise matur, îl domina pe taică-su, la doar un an și jumătate, până în doi ani, și era cel care ataca primul și era cel mai violent din toată gașca de căței ce păzea acea casă părăginită și izolată.

Eu, marele iubitor și expert în câini, am avut doi ciobani germani - fetițe amândouă, Hera pe nume, i-am lăsat mai în spate pe C. și pe cealaltă pereche cu care fusesem în istovitoare excursie, și m-am îndreptat către fiara tânără cu gândul s-o îmbunez sau s-o sperii și s-o dau la o parte ca să ne putem continua drumul. Pe măsură ce mă apropiam de fiară ea devenea din ce în ce mai agitată și caninii se dezveleau până mult după gingii, aproape de sinusuri. Tot corpul fiarei era încordat, coada era dreaptă și fixă în continuarea corpului, părul pe ceafă și pe spinare făcea un alt animal din bietul câine speriat și agresat de un zevzec.
Am încercat cu vorba bună - n-a mers.
Am trecut la înjurături și încercări de lovire cu piciorul, simulări doar, nu intenționam să-i fac rău - n-a mers.
M-am făcut că dau cu piatra - n-a mers.
Am luat un băț din pădure și m-am făcut că-l lovesc - nici de data asta nu s-a potolit și parcă mai rău și mai agresiv devenea.

După vreun minut de încercări eșuate, C. mă ia de mână, mă sărută și mă roagă să-l lăsăm în pace și s-o luăm prin vale ocolind drumul forestier pe care-l păzea fiara. Eu aveam aproape 100 de kg, C. avea puțin peste 50. Mândrul, prost, din mine, nu accepta înfrângerea în fața câinelui, prima din viața mea, și devenisem și eu un pic agitat și lezat de primul insucces în domeniu. Iar sărutul ei după înfrângerea în fața câinelui, deși mi-a plăcut ca pansament de orgoliu, mi-a dat de înțeles că trebuie să învăț să și pierd în viață.

Atunci C. mă roagă să mă dau doi-trei metri mai în spate, să merg lângă ceilalți doi parteneri de excursie care erau deja terifiați de scenă și oricum rupți de oboseală după primul lor traseu de anvergură. Ca printr-o minune mă liniștesc, sărutul își producea efectele, accept de fațadă propunerea ei pentru că eram convins că va eșua și ea. În același timp mă luase de mână - liniștitor, o secundă și prietena amicului cu care mărșăluisem pe munte, mă dau câțiva pași înapoi părăsind învins ringul.
C. scoate din rucksac câteva bucățele de ciocolată, ultimele ce mai rămăseseră de pe drum, și se îndreaptă liniștită, încet, vorbind drăgăstos și alintând pisicește fiara neîmblânzită și ținând mâna întinsă și lăsându-se din ce în ce mai jos până a ajuns cu capul aproape de nivelul câinelui agitat. Când s-au apropiat la vreo trei-patru metri C. s-a oprit din mers, a rămas pe vine, iar fiara neîmblânzită a încetat cu lătratul, cu urlatul și s-a dat temătoare cam un metru înapoi. Și-a lăsat blana la loc pe spate, iar coada i s-a înmuiat și a început a se bălăngăni dreapta-stânga încetișor. S-a lăsat pe burtă, a pus botul pe pietrișul drumului și măturând cu coada praful se apropia târâș de C., dar tot cu botul închis.
După vreun minut de tatonări și de apropieri, javra deschide botul scoțând într-o parte limba jucăuș și începe să se gudure a joacă tăvălindu-se în praf. Ajunge cu botul aproape de mâna lui C., iar din contactul dintre ei, fiecare purtând o mică doză de teamă, o fină smucitură face ca două bucățele de ciocolată să cadă pe pietriș și fiara să se dea o jumătate de metru în spate și să mârâie foarte încet ușor speriată de bruschețea neașteptată.
Atunci eu pun mâna pe bâtă instantaneu și toți mușchii mi se contractă a luptă, dar cealaltă femeie simte mișcarea mea și mă apucă iarăși de braț făcându-mi semn discret să mai aștept puțin liniștit, să fiu răbdător că va fi bine.
Exact în acel moment când eu mă liniștesc de strângerea delicată de mână, fiara linge cele două bucăți de ciocolată și începe să se gudure pe lângă C. a joacă, fix ca un copil, ca un pui ce de fapt era în interior. 
C. îl mângâie pe cap, apoi pe ceafă și câinele nu mai poate de fericire și bucurie făcând un spectacol ad-hoc de circ.
După vreo două-trei minute de circăraie și fericire a cățelului, C. cuprinde capul acestuia în palmele ei mici și simulează un sărut pe frunte. Câinele acceptă liniștit pupicul și se dă la o parte din drum, ca la o comandă nevăzută și neauzită, retrăgându-se spre poarta casei păzite, dând frenetic și continuu din coadă și scoțând niște sunete ascuțite de fericire din piept.

3 comentarii:

Ema M. spunea...

O povestire foarte draguta si care imi aduce aminte si mie de unele excursii foarte placute, din zona. :)

Ema M. spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Seherezada spunea...

Punct ochit, punct lovit..