luni, 8 iunie 2015

Lipit zbor şi mă hlizesc

Indiferent cât de tare-n gură sunt astăzi, am avut şi eu aripile rupte de câteva ori.
Le-am cusut, le-am lipit, le-am sudat. Sunt pline de lipici, scoci, şuruburi şi atele. Şi au durut. Rău, rău! 
Au fost multe momente crunte de durere.
Cine spune că n-a suferit niciodată, minte ori bravează.
Aripile mele nu mai sunt ca noi, este adevărat, dar au un atu acum: sunt confecționate din atât de multe bucăți încât n-are nimeni nici o şansă să mai facă vreo fractură nouă indiferent cât de mari vor mai fi căderile şi rănile următoare.

Iar la alea vechi m-am imunizat, râd ca turbatul când îmi aduc aminte ce dobitoc am fost c-am plâns când oasele-mi plezneau ca surcelele uscate.


Aşa că, acum zbor. 

Lipit tot, dar zbor.
Zbor şi zâmbesc!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.