Le-am cusut, le-am lipit, le-am sudat. Sunt pline de lipici, scoci, şuruburi şi atele. Şi au durut. Rău, rău!
Au fost multe momente crunte de durere.
Cine spune că n-a suferit niciodată, minte ori bravează.
Aripile mele nu mai sunt ca noi, este adevărat, dar au un atu acum: sunt confecționate din atât de multe bucăți încât n-are nimeni nici o şansă să mai facă vreo fractură nouă indiferent cât de mari vor mai fi căderile şi rănile următoare.
Iar la alea vechi m-am imunizat, râd ca turbatul când îmi aduc aminte ce dobitoc am fost c-am plâns când oasele-mi plezneau ca surcelele uscate.
Aşa că, acum zbor.
Lipit tot, dar zbor.
Zbor şi zâmbesc!
Hi, I'm Max.
I write about money, freedom, simplicity, investing, mistakes, happiness, and the search for a peaceful life.
For years I have published my thoughts online without ads, sponsors, affiliate links, or commercial pressure.
If my writing has helped you think more clearly, make better decisions, or simply see things from a different perspective, your support is greatly appreciated.
Thank you for reading and for helping keep this work independent.
— Max

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.