Mândria și trufia sunt unele dintre cele mai grele păcate. Am suferit și eu și de posesia și de posedarea lor. Dar, din păcate, în ziua de azi, stomacul bate inima de prea multe ori. Puțini mai fac ceva din suflet, pro bono, de plăcere, cu plăcere. Și nu mă refer aici la cum își câștigă fiecare pâinea de zi cu zi, dată/dăruită tot de Dumnezeu, deși este perfect aplicabilă și valabilă.
Nimeni nu mai apreciază astăzi gentilețea, politețea, corectitudinea, onestitatea, fidelitatea, educația, finețea intelectuală. Și poate că este mai bine așa. De ce ar accepta cineva să fie diferit, paria, separat?!?
Când am emoții, când aveam, când eram mai tânăr, simțeam un cuțit învârtindu-se neîncetat prin stomacul și mațele mele. Azi eu nu prea mai am suflet prea mult, sunt ”câinos” - ”o fiară„, deseori ”un insensibil”, știu, mi s-a tot spus, de ce m-aș plânge că nu mai am stomac deloc?
Unora nu le mai place locul de muncă după mulți ani petrecuți în același loc și bine retribuiți și ar vrea să-l schimbe. Cei mai mulți fac asta pentru că acasă simt o neîmplinire profundă și nu mai au satisfacții de interior, de cele mai multe ori și următorul job le va produce nefericire la fel ca precedentul.
Unii se tund sălbatic, își fac tatuaje și implanturi, taie în carne căutând tinerețea ce nu se mai întoarce niciodată, sau fac schimbări majore și dramatice de look, cele mai multe mutilându-și și schimonosindu-și inutil trupurile, doar pentru că nu au puterea de a se despărți de un om lângă care s-au obișnuit cu bunele și, mai ales, cu relele, dar care om le trage în jos, le frânează, le îmbolnăvește, le defeminizează zi de zi. Orbirea dragostei funcționează impecabil de cele mai multe ori, dar, din păcate, în detrimentul celui neatent.
Din istorie știm că la o destinație poți ajunge pe mai multe căi. Dar ce sens are să mai ajungi la țintă când pixul nu mai scrie sau floarea a ofilit și tu crezi că bărbații apreciază o ”doamnă”.
Nu, bărbații au vrut dintotdeauna un singur lucru, iar cine-ți spune altfel te minte nerușinat.
Tot așa cum femeile caută de milenii constant același lucru, fie ele la New York, în Montauk, în Ilanlâk, la Slănic, în Salonic, în Hanovra ori în București.
Să mergi acolo unde inima te cheamă este o fericire incomensurabilă.
Să ai posibilitatea să-ți asculți sufletul este un privilegiu rezervat câtorva, foarte puțini, norocoși.
Cei mai mulți au doar stomacul tare.
Din păcate.
Nimeni nu mai apreciază astăzi gentilețea, politețea, corectitudinea, onestitatea, fidelitatea, educația, finețea intelectuală. Și poate că este mai bine așa. De ce ar accepta cineva să fie diferit, paria, separat?!?
Când am emoții, când aveam, când eram mai tânăr, simțeam un cuțit învârtindu-se neîncetat prin stomacul și mațele mele. Azi eu nu prea mai am suflet prea mult, sunt ”câinos” - ”o fiară„, deseori ”un insensibil”, știu, mi s-a tot spus, de ce m-aș plânge că nu mai am stomac deloc?
Unora nu le mai place locul de muncă după mulți ani petrecuți în același loc și bine retribuiți și ar vrea să-l schimbe. Cei mai mulți fac asta pentru că acasă simt o neîmplinire profundă și nu mai au satisfacții de interior, de cele mai multe ori și următorul job le va produce nefericire la fel ca precedentul.
Unii se tund sălbatic, își fac tatuaje și implanturi, taie în carne căutând tinerețea ce nu se mai întoarce niciodată, sau fac schimbări majore și dramatice de look, cele mai multe mutilându-și și schimonosindu-și inutil trupurile, doar pentru că nu au puterea de a se despărți de un om lângă care s-au obișnuit cu bunele și, mai ales, cu relele, dar care om le trage în jos, le frânează, le îmbolnăvește, le defeminizează zi de zi. Orbirea dragostei funcționează impecabil de cele mai multe ori, dar, din păcate, în detrimentul celui neatent.
Din istorie știm că la o destinație poți ajunge pe mai multe căi. Dar ce sens are să mai ajungi la țintă când pixul nu mai scrie sau floarea a ofilit și tu crezi că bărbații apreciază o ”doamnă”.
Nu, bărbații au vrut dintotdeauna un singur lucru, iar cine-ți spune altfel te minte nerușinat.
Tot așa cum femeile caută de milenii constant același lucru, fie ele la New York, în Montauk, în Ilanlâk, la Slănic, în Salonic, în Hanovra ori în București.
Să mergi acolo unde inima te cheamă este o fericire incomensurabilă.
Să ai posibilitatea să-ți asculți sufletul este un privilegiu rezervat câtorva, foarte puțini, norocoși.
Cei mai mulți au doar stomacul tare.
Din păcate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.