Este despre sport, mers la sală în cazul de față, dar valabil la afaceri, relații amoroase, familie, investiții pe bursă sau altele, prietenii, imobiliare, etc.
Cel mai bun antrenament nu este cel în care ai băgat cele mai multe repetări. Nici cel în care ai vârfurile cele mai mari depășite, nici măcar cel în care ai stat cel mai mult în sală lucrând intens și continuu, aproape fără pauze sau cu pauze de abdomene sau lombari sau alte resturi ori frânturi. Cel mai bun antrenament al tău nu este nici măcar cel în care ai avut cea mai bună dispoziție la efort și atenție la exerciții, nu.
Nu!
Cel mai bun antrenament este acela la care, deși n-aveai nici cel mai mic chef și ai fi făcut absolut orice să nu te duci la efort, ai apărut totuși în sală, ai dat noroc cu băieții, ai băgat un antrenament decent, chiar dacă scurt, succint și la obiect.
Da!
Să mergi mai departe atunci când ți-e greu este cel mai valoros, mult mai important decât atunci când toate pânzele-ți sunt sus.
Dacă muștele ar face miere, ne-am șterge și la cur cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.