luni, 28 februarie 2022

Războiul din Ucraina 2022

Luni, 28 februarie 2022, în timpul ”negocierilor” de pace din Belarus.

Cuvânt înainte: Totul se poate rezolva ușor și rapid doar prin acțiunea curajoasă a unui general rus sau sinucigașă a unui spion rus cu ouă, prin izolarea și decuplarea de la relații și bani executată rapid de glasul majorității oligarhilor ruși sau prin revolta sângeroasă a poporului rus flămânzind în curând. Nu există altă rezolvare simplă. Nici o putere militară din lume și nici un stat, nici măcar USA, nu-l pot detrona azi pe Putin. Dar Kremlinul nu este Putin și Kremlinul cu bani va continua politica lui Putin chiar și când Putin va dispărea.  

Ceea ce noi România uităm este că istoria are prostul obicei de a se repeta. Iar noi avem o istorie bogată cu rușii. Și, din păcate, tindem să uităm această istorie care este extrem de dureroasă și represivă. Dar mulți dintre noi nu cunoaștem istorie, la conducătorii noștri mă refer, sau sunt pur și simplu proști ori rău-intenționați sau chiar ambele.

Am scris prima oară despre Ucraina în februarie 2015. Citește mai întâi acel text, aici: Războiul bate la uşă și apoi te rog să revii.

Nota Bene: Să avem grijă mai întâi de interesele României și să ajutăm românii de pretutindeni și abia apoi să dăm ajutor altora.

Prolog:

Barbaria inimaginabilă, în special pentru publicul larg, declanșată în zorii zilei de joi 24 februarie 2022 de către Putin prin invazia Ucrainei pe trei fronturi este de neiertat la modul absolut. Dar cine să-l pedepsească și să-l pună la punct? N-are cine, ceilalți conducători de state democratice sunt niște lideri slabi și incompetenți, ca să mă exprim elegant.

Este evident că pace pe continentul european nu vom mai avea mulți ani de acum înainte. Singura condiție pentru o pace tardivă la un moment dat mult mai târziu este doar distrugerea economică a Rusiei și asta nu se va întâmpla prea curând pentru că există interese financiare europene și americane de netăgăduit și la care oligarhii europeni, ruși și ucrainieni și multinaționalele nu vor renunța niciodată.

Europa, America, Marea Britanie și celelalte puteri economice mondiale au o oportunitate unică și imensă de a pune definitiv cu botul pe labe un permanent agresor mondial incomod și perfect autocratic. Dar nu vor face prea multe în acest sens, cozile le sunt interconectate deocamdată.

Dacă nu vedem tabloul de ansamblu și dacă nu înțelegem că nu există inocenți în acest conflict, este puțin probabil să înțelegem motivațiile și aspirațiile actorilor care nu sunt nici ei puțini în Ucraina. Iar imensele rezerve de cărbune și marea industrie din estul Ucrainei plus ieșirea la Marea Neagră cu Crimeea sunt firimituri pentru ruși. China este dușmanul comun pentru US și Rusia în viitor.

Va fi bine până la urmă în Ucraina, dar mai întâi va fi mult mai rău. Trebuie ca cei mari să se hotărască unde trag linia, dar asta nu se poate întâmpla decât după ce forțele se vor măsura în teren și se va vedea fiecare cum stă. Pacea nu poate fi negociată până ce războiul nu se va fi epuizat. Iar războiul în Ucraina abia dacă are opt anișori și doar de acum încolo este faza decisivă și probabil finală care poate dura lejer mulți-mulți ani înainte. Dacă nu chiar decenii. Pentru că sunt (încă) mulți bani pe masă.

Să stabilim din capul locului câteva adevăruri, pentru că știm că de realitate nu este nimeni înteresat:

1. Confruntarea dintre Ucraina și Rusia n-a început acum, ea are peste opt ani de existență, mai exact la momentul invadării zonelor din Donețk și Luhansk și a alipirii Cremeii la Rusia.

2. Europa, US, UK și celelalte state din axa binelui mondial susțin militar Ucraina, dar fără iraționalitatea curajoasă a populației civile plus buna pregătire și organizare a armatei ucrainiene Rusia ar fi fost demult, poate din a doua zi, stăpână pe toată Ucraina. Cel mai important sprijin este cel de informații și suportul materiale și moral. Contează și echipamentul militar, dar informațiile strategice ale NATO și USA sunt mult mai valoroase pentru ucrainieni care se apără subdimensionat ca efective.

3. Ucraina a fost deja împărțită în minim două părți, estul ortodox rusesc și vestul catolic pro-euro-american încă de acum vreo douăzeci și ceva de ani. Negocierile se vor da doar pentru includerea Kievului la dreapta sau la stânga noii cortine de fier ce va avea 50-100 km lățime în Ucraina, o celebră zonă tampon de neagresiune între NATO și Rusia. Linia de graniță între US și Rusia a fost deja trasată aproximativ, undeva între Kiev și Odessa sau ceva paralel cu acesta spre est la câțiva de zeci de km.

Ajutorul cerut și primit de ruși din partea cecenilor și a trupelor Wagner nu va rămâne nepedepsit de către rivali. Chiar dacă aportul musulmanilor ceceni și a mercenarilor lui Evgheny Prigozin a fost zero în teatrul de operațiuni, banul n-are miros și Groznîi și Republica Centrafricană au fost lecții neînțelese de cei distruși de către ruși la ei acasă, gruzinii și francezii.

Amenințarea cu un război mondial nuclear este reală, cu un nebun nu poți ști niciodată ce va face, iar calitatea intelectual-morală și dârzenia și verticalitatea bărbătească a liderilor lumii democratice este cvasi-inexistentă. Suntem conduși în EU, US și UK de niște purtători ilegali de pantaloni, de niște labagii, de niște oameni profund efeminați fizic, psihic și intelectual. Am ajuns aici după două-trei decenii de declin abrupt intelectual in mediul academic și prin admiterea pizdificării întregii societăți moderne la nivel internațional. 

Nici o altă țară din Europa n-ar fi rezistat mai mult de 48 de ore unei invazii rusești atât de îndelung pregătită. Poate că este un moment bun pentru europeni, dar mai ales pentru cei din est, să regândească din temelii pregătirea pentru apărarea țării. Serviciu militar obligatoriu ar trebui reanalizat și reintrodus, măcar în forme mult mai scurte și mai condensate.

Trei întrebări și două răspunsuri diferite:

1. Se poate opri acest război mai repede și cu o pace productivă și cu rezultate favorabile pentru Ucraina (refacerea integrității teritoriale prin reprimirea înapoi a județelor din Donbass și a peninsulei Crimeea)? Niciodată.

2. Se poate terminat acest război în următoarele săptămâni sau luni și să nu fie măcelărită (federalizată) Ucraina? Adică să nu se tragă și faptic pe hartă celebra graniță între est și vest, plecată din Odessa și terminată în Kiev. Niciodată.

3. Se poate obține ”pacea” prin cedarea de teritorii suplimentare celor deja pierdute (printre altele: Herson, Mariupol, Odessa, insula Șerpilor, Kiev, adică zona de acces către Marea Neagră și Marea Azov și nordul de la contact cu Belarusul), tăierea pe din două a Ucrainei și federalizarea rămășițelor? Foarte puțin probabil în imediat, dar posibil pe termen lung dacă Rusia nu colapsează economic.

Dacă Rusia se prăbușește financiar și economic, extrem de improbabil, atunci ar exista o mică șansă să se obțină orice pentru Ucraina pe termen lung.

Ca să înțelegem cum s-ar putea încheia acest conflict trebuie să admitem că ponderile, prin numărul și puterea oligarhilor ucrainieni raportată la total populație și teritoriu, precum și puterea decizională pe care o dețin în Ucraina și puterea și decizia politică și economică a oligarhilor ruși din Rusia sunt similare dacă nu chiar mai mare în favoarea Ucrainei. Să admitem că Zelensky are în spate o forță economică de spectru similar cu Putin.

Epilog: 

Acest război și aceste atrocități se pot opri doar când Putin dispare definitiv și concomitent Rusia falimentează economic. Una fără alta sunt inutile și războiul va continua multă vreme putându-se extinde lejer către Republica Moldova, Polonia, țările baltice și România.

Cine îl poate da jos pe Putin? Doar trei entități au puterea asta: oligarhii ruși, comandanții militari sau serviciile secrete ruse și poporul rus. 

O va face cineva? Nu cred. Nu acum. E prea multă abundență în Rusia în acest moment și nici oligarhii, nici militarii/spionii, nici poporul rus nu crede că Putin a greșit prin această invazie în Ucraina și a pierdut deja acest război.

Toată lumea zice că Putin a înnebunit acum cu invazia Ucrainei. Nu, Putin n-a luat-o razna acum. Uităm că Putin a dat relaxat cu termobarice arzând sute și mii de oameni în diferite zone de conflict în lume. Uităm cu a ars oameni în Aleppo și în alte localități în Siria. Lumea uită termobaricele sunt la graniță chiar lângă Ucraina.

Uităm și planul fabulos de realist lui Kissinger, fostul consilier sau secretar de stat al lui Nixon, dar și tăticul spiritual al lui Putin, din 2014 cu celebrele patru principii de aplicat. Menționez doar două, ambele ignorate cu tupeu de Zelinsky care astfel și-a atras mânia lui Putin: neaderarea la NATO și accesul în UE doar prin ”finlandizarea” țării, adică prin neutralitatea față de est și vest. Astăzi ambele obiective sunt definitiv compromise în formatul statal actual.

Ce ar putea face UE/US/UK ca să ajute cu adevărat grăbirea căderii Rusiei și implicit oprirea războiului din Ucraina? 

1. Să blocheze și să retragă TOATE investițiile vestice în economia Rusiei. Să oprească ORICE activități economice în Rusia și să înghețe sau retragă orice formă de capital vestic aflat la dispoziția Rusiei.

2. Să retragă dreptul de a se deplasa liber a oricărui cetățean rus, să izolăm departe de lumea civilizată, în interior, pe toți cetățenii ruși.

3. Să reducem definitiv și irevocabil orice achiziție de produse sau servicii rusești și să reducem drastic și definitiv dependența Europei de gazul rusesc. Imediat, de mâine dimineață, cu orice costuri.

Știu, va fi dureros și vătămător și pentru economiile EU/UK/US. Dar asta ar însemna că suntem într-adevăr într-un război și că reușim să-l oprim pe Putin aici și nu la Paris sau Berlin, cum s-a mai întâmplat în trecut.

Dar dacă nu este, de fapt, nici un război, ci este doar o nouă reîmpărțire a sferelor de influență globale între UE+US și Rusia așa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie?!? Sau măcar o încercare de redesenare a hărților și 

Va lua UE/US/UK ceva decizii dintre cele de mai sus? Nu.

Nu, n-o va face, decât prea târziu sau niciodată. Interesele economice și ipocrizia sunt mult prea mari azi.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.