Nu, sfârșitul nu este acolo unde îl vezi tu acum. Nici măcar acolo unde crezi astăzi că s-a terminat totul. Nu, aici nu se termină drumul. Aici abia începe.
Va exista mereu o continuare. Uneori, trebuie doar să-ți deschizi ochii ca să vezi lumea care ți se oferă dincolo de ochelarii de cal. Drumul nu se termină acolo unde orizontul ți se închide. Uneori, tocmai acolo începe o viață nouă. Iar dacă vei păși spre ea sau vei rămâne pe loc, privind neîncrezătoare spre ceea ce ai pierdut, depinde și de tine.
Acolo unde se termină drumul de fier, poate începe unul de asfalt. Când asfaltul se sfârșește, poți continua pe un drum de piatră, cubică sau pe un drum forestier. Nu te grăbi. Simți răcoarea binefăcătoare a pădurii? Miroși pământul umed, mușchiul și lichenii? Uneori, ai nevoie să ieși din zgomotul lumii ca să-ți amintești că ești încă parte din ea.
La capătul drumului forestier poate începe un drum de pământ bătătorit, apoi o cărare. Privește florile răspândite de-o parte și de alta. Cărarea aceasta a fost străbătută de mulți înaintea ta, dar nu trebuie să o parcurgi în ritmul lor și nici să ajungi unde au ajuns ei.
Poate că abia aici începe să se contureze calea ta. După ce ai alergat suficient pe drumurile altora, după ce ai urmat destule indicații și ai încercat să ajungi la destinațiile pe care le-au ales alții pentru tine, ai putea, în sfârșit, să te apropii puțin de tine.
Mergi mai departe. Nu te mai preocupa atât de mult de ceea ce ai sub picioare. Ridică-ți privirea! Calea ta nu se arată întotdeauna în fața ta, limpede și sigură. Uneori, începe să se contureze în minte, apoi o recunoști în suflet, înainte să știi cum să o urmezi.
Și poate că, într-o zi, vei simți din nou bucuria lucrurilor simple: o aromă de cardamom, scorțișoară și ghimbir, aerul rece și proaspăt al dimineții, liniștea pe care nu mai trebuie să o cauți în aprobarea nimănui. Vei privi înainte și vei descoperi orizonturi pe care nici nu le puteai bănui în momentul în care spuneai că totul s-a terminat.
Nu, frumusețea vieții nu se oprește la cel mai greu moment al tău. Nici nu se lasă măsurată de el. Uneori, tocmai experiențele care ne fac să credem că am ajuns la capăt ne obligă să descoperim alte drumuri și, poate, pentru prima dată, propria cale.
Aplicația de navigație recalculează traseul de fiecare dată când ratezi vreun viraj și nu-ți reproșează nimic. Ar merita să ne vorbim și noi nouă înșine cu aceeași blândețe, când ne abatem de la planul pe care ni l-am făcut.
Nu-ți cer să fii optimistă cu orice preț. Știu că sunt momente în care nu vezi nicio ieșire și în care vorbele frumoase nu schimbă mare lucru. Dar nu confunda ceea ce poți vedea astăzi cu tot ceea ce mai poate exista pentru tine mâine.
Ai răbdare cu tine, va fi bine! Promit! Fă pasul pe care îl poți face acum. Nu trebuie să vezi întregul drum ca să începi să mergi. Frumusețea magnifică a vieții se află mult mai departe de cel mai greu moment al tău și mult dincolo de el.
Va fi cu adevărat bine? Nu pot să-ți promit cum va arăta exact viitorul. Dar îți pot spune cu siguranță atât: povestea ta nu este obligată să se termine acolo unde, astăzi, tu nu mai vezi nicio continuare.
Dacă am discuta tema aceasta într-un seminar live, ce capăt de drum, pe care îl crezi sfârșit, ai aduce cu tine? Lasă-mi un comentariu cu el, etichetează o prietenă care are nevoie să audă că drumul continuă și dă mai departe. Dacă preferi o conversație discretă, scrie-mi în privat. Uneori, o perspectivă împărtășită cu cineva ne ajută să vedem și cărările pe care, singuri, nu le mai observăm.
Sper că aceste rânduri îți vor fi de folos, îți vor aduce puțină bucurie sau, măcar, puțină pace.
Zi de zi. Creștem împreună. Mâine este o nouă zi.
#IdeiCoapte #Speranță #Răbdare #Reînceput #Încredere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!