Vae phalus nostrum

Suntem fix ceea ce gândim.
Gândim şi apoi făptuim.
După faptă şi răsplată.
Dacă suntem nemulțumiți de ceva, de noi ar trebui să fim nemulțumiți mai întâi şi mai abitir.

Oamenii cavernelor

Ascunderea în anonimat, sub o poză cu desene sau peisaje, e ok cât timp nu este invazivă sau agresivă față de alte persoane cu nume, prenume, poză reală.

Capra vecinului și grija altuia

Toa(n)tă lumea se pricepe excelent, din gură sau din tastatură, la politică, la fotbal, la antiterorism și la imobiliare.
Puțini își fac meseria sau treaba lor onest și bine.

Cadouri zilnice. Zi de zi.

Nu cred că există o zi pierdută. Absolut nici o zi nu este, niciodată, pierdută sau irosită. Atâta timp cât suntem pe pământ, nu sub, fiecare zi e câştigată. Şi este cel mai mare şi valoros dar pe care-l primim şi pe care ar trebui să-l apreciem corespunzător.

Zilele trecute am suferit de o criză de sciatică sau ceva dureri crunte în zona muşchilor lombari. Și astăzi sunt încă robot și împăiat. Am înjurat vreo două-trei zile, nici eu nu ştiu pe cine nu. Ieri seară la fotbal băieții au câștigat cu mine în poartă, adică fără mine în teren, și asta m-a durut cel mai tare. :-) 
Când sunt bolnav eu sunt ciufut şi imposibil, dificil sunt de suportat şi când sunt relativ sănătos. Chiar nu ştiu cum m-or suporta cei apropiați și cum de mă mai îngrijește a mea domniță.
Mai devreme vorbeam cu un amic şi-i spuneam că sunt bucuros că am fost nevoit să mă opresc două zile din treburile cotidiene şi să stau forțat de durere acasă la odihnă şi linişte să-mi revin. El spunea că sunt două zile pierdute. Cum spuneam mai sus: nu cred că există o zi pierdută. Absolut nici o zi nu este, niciodată, pierdută sau irosită. Atâta timp cât suntem pe pământ, nu sub, fiecare zi e câştigată. Şi este cel mai mare şi valoros dar pe care-l primim şi pe care ar trebui să-l apreciem corespunzător.

Moartea ca revelator și declanșator

Hârtia de turnesol exact asta face: arată caracterul acid sau bazic al unui lichid. Tot așa fac și situațiile critice cu oamenii. Le arată polaritatea și adevărata față. De multe ori nu ne place ce vedem, dar asta ar trebui să ne deschidă ochii pentru viitor și să ne facă mai puternici.

Caracterul unui om îl vezi în toată splendoarea lui în momentele grele ale vieții: pe front, în închisoare, la boală grea, după pierderea cuiva foarte drag sau extrem de apropiat sufletește.
Cum noi nu ne lovim prea des de astfel de momente este posibil să nu putem desluși lesne caracterul cuiva. Dar vremurile ca acestea pe care le traversăm astăzi, după tragedia din Colectiv și masacrele din Paris și Beirut din ultimele săptămâni, pot arăta mirosul pestilențial al sedimentelor și sentimentelor multor semeni. Nu ne va plăcea, cu siguranță. Dar ăștia suntem, cu ăștia defilăm.

Ascultă și curva și porcul

Am fost mirat să observ de multe ori în viață, la diverse negocieri de business sau personale, că mulți dintre cei cu care negociam nu-și doreau nici măcar jumătate din cât estimam eu și colegii sau echipa managerială ori familia și prietenii.

Evident că unii bărbați sunt porci. Dar nu cred că așa sunt toți. La fel și cu femeile. E rău să generalizezi, ai putea greși și pierde oameni valoroși de pe lângă tine dacă te iei după aparențe. Să sapi mai mult e obositor, dar poate și hrănitor sau satisfăcător la un moment dat.

Criterii de evaluare (empirice)

Am mai spus că orice bărbat este media aritmetică, sau chiar geometrică - ar spune unele guri rele sau realiste, a femeilor ce au trecut prin viața lui. Invers nu mă pot pronunța, nu-i treaba mea oricum, dar cred că se poate vorbi mai degrabă de cea pătratică, însă specialiștii consideră că nu are sens să faci medie unui singur număr, maxim-maximorum două. Nu?

Duritatea gingășiei lipsă

O văd în oglinda retrovizoare. O aud mai întâi. Deși eram foarte departe, erau câteva sute de metri distanță, și cu casca pe cap. Era o zi călduroasă, sufocant de călduroasă, eu eram pe motor și mergeam la un amic. Aud claxoanele turbate și lungi, de la vreo trei-patru mașini ce atenționau iminența unui pericol, aud scârțâitul crâncen de roți, văd cum iese din coloană, de pe banda a doua și intră pe contrasens.
Era un SUV mare, alb, o mașină extrem de scumpă, dar des întâlnită pe străzile noastre. Unde mașinile noastre sunt mai scumpe decât locuințele în care vegetăm. Hardughia era condusă de o fetiță extrem de tânără, nu cred că avea mai mult de 22-24 de ani. Frumoasă și semănând izbitor cu Monica Belucci în prima tinerețe.

Cum să-ți găsești rapid soție?

Săptămânile trecute veneam cu Maria, nepoata mea, de la școală. Ca de obicei vorbim despre cum a fost la școală în ziua respectivă, cât de dor ne-a fost unul de celălalt și ... eterna ei și a familiei ei întrebare...”când mă însor?” sau ”când îmi găsesc și eu o soție?”. 
Pentru că o iubesc, încă, mă alint și mă joc cu dorința ei mare de a-mi găsi o soție, prietenele mele nu sunt suficiente pentru ea, vrea să le duc și la altar și să fac nuntă cu ele, sau măcar cu una dintre ele. 

Chiar în momentul în care ajungem acasă, abia coboram din mașină, ghiozdanul ei rămăsese încă pe bancheta din spate uitat, îmi spune rapid și foarte veselă:

Cerșetorii de atenție

Se plâng și își plâng de milă din varii pretexte. Nenumărate. Cei mai mulți fără motive. Și nici nu fac nimic să schimbe acea situație neplăcută. Zic ei, neplăcută.
Le place să se plângă și să fie consolați și mângâiați. Măcar verbal. Pentru că ei exact asta caută. Atenție.

Boxe și sunete, idei și sentimente, bucurie!

Știi bucuria aceea mare, când simți în piept cum ți se umple sufletul de fericire și în cap creierul de adrenalină, când pui un cd bine înregistrat, eventual direct din concert sau din studio direct de pe scule profesionale, din mixer mai exact, și-l asculți pe niște difuzoare bune, niște boxe capabile, profi, hi-fi, adevărate.
Știi emoția aceea când toată puterea bașilor se relevă și-ți cutremură blând plămânii și timpanul?

Lespedea tatălui

Cu tata am avut o relație excelentă în primii mei șaisprezece-optsprezece ani de viață și execrabilă în ultimii lui trei-patru ani înainte să moară.

Motivele sunt multe, dar nu voi face aici o spovedanie. Nu acum. Am greșit și eu, că n-am avut puterea să iau mai în ușor încercările lui de a se impune în fața mea atunci când eu eram mult mai puternic decât el și fizic și psihic și ca perspective de viață. 

Cred că puțin a greșit și el, pentru că n-a avut timp și răbdare ca să mă asculte și să mă înțeleagă ca pe un adolescent și tânăr și necopt ce eram pe atunci. Deseori sunt la fel şi astăzi.

Revoluția trebuie să înceapă cu noi

Politicienii trag de timp, normal, protestatarii n-au direcție şi nici energie. Nici lideri. Tocmai confuzia și abundența de revendicări creează lipsa de persoane care să-şi asume responsabilitatea. Vrem multe, facem puține, putem mai nimic.
Furie şi revoltă au fost şi-n 89 (cu sute de morți), şi-n 90, şi-n 91, la mineriade, şi-n 96 cu cdr-ul, şi-n 2012. Şi ce s-a schimbat decisiv? Ei au rămas tot sus toți şi poporul a devenit tot mai sărac şi tot mai naiv.

39 de morți până azi. Degeaba!
Estimările sunt pentru 60-65 într-o săptămână - maxim două.
Timpul trece, morții se înmulțesc, absolut nimic nu se schimbă. Nimic. De ce?

Da, se fâsâie revoluția din stradă. Era de aşteptat.
Dar e mai bine așa. Ne putem întoarce la noi. La revoluția din noi. Măcar asta să nu se fâsâie. Ar fi păcat.
Păcat de cei 39+1.

Schimbarea poate începe doar cu tine. Schimbă-te tu pe tine mai întâi și apoi se vor schimba și ceilalți din jurul tău. Orice altă iluzie de schimbare pornind din exterior este doar atât: o imensă iluzie. Adică, nu există!


Așa se întâmplă de sute de ani pe aceste meleaguri. Da, de sute de ani. Avem speranțe mari de schimbare mereu, dar din partea și privindu-i pe ceilalți. Niciodată nu ne uităm și nu ne interesează să ne schimbăm noi mai întâi. Sau măcar să schimbăm felul în care votăm. Şi cu cine. Noi şi apropiații noştri.

Strada de azi, din 2015, e admirabilă, jos pălăria!, dar lipsa liderilor veritabili e evidentă şi sufocă orice dezvoltare sau rezolvare de doleanțe şi face imposibilă o schimbare efectivă în societate şi de profunzime şi de durată în mentalul colectiv.

”Nu mai da și nu mai lua șpagă!”- Ăsta mi se pare că ar fi un bun început. O adevărată revoluție.

Dar cine vrea să fie revoluționar astfel?!? Știu, nu se bagă nimeni.

Dumnezeul din tine

Sunt născut și botezat ortodox. Am fost educat în familie de ortodocși. În timp însă am observat luxul în care trăiește marea majoritate a popilor ortodocși și sărăcia lucie a majorității covârșitoare a acelora ce plătesc cu sârg absolut toate serviciile, nefiscalizate - evident, către acești reprezentanți ai bisericii ortodoxe române. Nu mi-a plăcut această discrepanță puternic rebarbativă, n-am fost mulțumit cu asta, am tot protestat și spus tuturor celor din jur, dar n-a interesat pe nimeni această diferență, și astfel am căutat altceva. Altă confesiune mai justă cu enoriașii ei. Şi mai creştină prin practică şi practica enoriaşilor săi. 
Mai multă praxis şi mai uşor cu doxa.

Klaus poate scrie istorie

Azi, cel târziu mâine. Luni s-ar putea să fie târziu.

Ok, formularea ”Klaus, trezeşte-te!
Ai dormit suficient un an.” ar fi cumva cam nepoliticoasă. Admit parțial.

Dar să ferească Bunul Dumnezeu ca DOMNUL PREȘEDINTE, stimabilul, distinsul, să facă o nominalizare pentru primul ministru pe lângă linia și spiritul protestatarilor din stradă. Simt că este pe cale s-o comită grav iarăși, cum a greșit de o grămadă de ori în nici 11 luni de mandat. Asta când n-a moțăit pur și simplu ca șeful dânsului de cabinet și când n-a avut fix același gen de tupeu.

11 motive pentru care nu se schimbă mai nimic decisiv de 26 de ani

A mai murit un copil din Colectiv. Sunt 31 decedați în acest moment. Sunt medici care spun că numărul deceselor va crește în zilele următoare.

Este adevărat că aceste rânduri le-am scris acum zece minute, impulsiv și furios, ca rezumat și răspuns, ultimul - promit!, la evenimentelor din ultimele zile, dar mai ales ca o consternantă constatare a reacțiilor semenilor noștri de pe aceste frumoase meleaguri:

Morții, circul și portavionul

Observ cum trece și asta. Încet, pe nesimțite, se răcește și intră în uitare. Deja s-au format tabere și se discută și se polemizează pe elemente de detaliu, de finețe. Așa cum s-a întâmplat și cu Siutghiolul, cu Apusenii, cu copii arși în maternitate, cu mineriadele și chiar cu revoluția al cărei dosar a și fost închis.

Corupția ucide!

Atenție! Mai jos sunt poze și vorbe care v-ar putea afecta emoțional!

Corupția ucide! La propriu.

Nu, nu-i nimic de comentat sau discutat post-factum în legătură cu tragedia din club. E de meditat. Adânc. Și prelung.

Sunt lucruri ce trebuiesc făcute preventiv. Înainte. Mult înainte. Ca să nu se ajungă în astfel de situații. Să discuți și să acuzi după este ușor și absolut inutil.

Ne vom apuca de treabă după această imensă tragedie?

Vom deschide măcar puțin ochii cu privire la viitorul ce ne este periclitat de către corupție și corupții din Ro?

Nota bene: Felul în care se dau autorizațiile de funcționare, felul în care se permit organizarea de astfel de evenimente fără prea multe măsuri de siguranță, organizarea și dotarea ambulanțelor și a spitalelor de urgență, stocurile de sânge, ustensile, pansamente, soluții și alte materiale similare, pregătirea instituțiilor statului pentru situații de urgență, etc... - astea ar trebui să ne preocupe pregnant și zilnic. 

Ar trebui să ne preocupe faptul că peste 90% din cluburile, barurile, restaurantele și alte spații dedicate organizării de evenimente în Ro nu sunt corect autorizate.

Ar trebui să ne preocupe faptul că este infernal de greu pentru antreprenori să facă investiții de calitate, cum ar fi fost cazul de față al unei structuri fonoabsorbante ignifuge, dar este arhicunoscut mediul economic dificil și caracterul permanent impredictibil al legislației în domeniu.

Ne preocupă treburile astea? Nu?!? 

Atunci de ce suntem ipocriți azi când au murit cei 26 de copii nevinovați?!?

”Vezi-ți de-ale tale! Ți-am mai zis.”

Am un comentator pe blog, Donjoe, la articolul meu de aici. Deși este tânăr, are în jur 32-34 de ani, el divinizează comunismul criminal și urăște visceral capitalismul actual.
Se pare că nu este un caz izolat. El este doar ceva mai curajos și și-a scris punctul de vedere la mine pe blog.
Se pare să sunt mulți asemenea lui. Foarte mulți. Majoritari.
Vă rog luminați-vă fețele! Să vă vadă și nenea...

”- cum mah tu de-abea acum afli? Glumesti nu? stiai si te faci ca nu stii..
- Nu. Nu glumesc absolut deloc. Habar nu aveam de regretele majorității poporului român. Chiar nu știam, crede-mă.
- Marea majoritate a romanilor sunt nostalgici dupa ceausescu si vor inapoi in comunism. cum iti explici eternele 40 la suta de procente ale psdului?

Pietrele de moară din cârcă

Eu cred că rău nu este când respingi oameni nocivi ție sau apropiaților tăi. Nici vorbă. Este un act de curaj, asta este adevărat, dar devine și un exercițiu de curățare. Este ca un serviciu sanitar. Mediul tău, jur-împrejurul tău, sufletul tău, toate vor deveni mai aseptice astfel, prin renunțare.

Dictatura lui Gelu cel Rău

Zilele trecute am primit niște replici neinspirate și pe blog și pe email și pe fb. De la persoane ce s-au ars grav în trecut și care proiectează în scrisul meu rănile și suferința lor. Am blocat respectivele persoane și am șters prietenia electronică de pe fb sau accesul la blog.

La mine pe pagină sau pe blog nu-i democrație. E o dictatură crâncenă. Eu sunt cel mai deștept și cel mai frumos și cel mai devreme acasă aici. Cui nu-i place...ușa e deschisă.

Ce spun eu este bine, iar tu, dacă vrei să scrii la mine în casă mai întâi trebuie să-mi vorbești calm, cald, frumos și respectuos.

Zi și tu ca el o dată! Nu-ți cade tronul.

Garantez. Dimpotrivă. S-ar putea să ți se ridice statuie. La propriu.

Afară e miezul nopții și întuneric beznă. Beznă-smoală. Nici o stea, nici o lună, nici un bec aprins, îți poți scoate singură ochii dacă nu ești atentă cum umbli cu degetele. Plus că-i frig de crapă pietrele. Aproape zero grade. Congelator. Doar e octombrie, nu?

El zice brusc:
- Afară e zi. E amiază. Și e lumina puternică de la prânz într-o zi călduroasă de vară.

Ce contează în viață?

Este magică perioada de două-trei zile când eşti răcit-cobză, când nu poți respira cum trebuie şi nu te odihneşti nopțile, nu poți mânca nimic pentru că ți-e greață în continuu, te dor toate oasele şi toți muşchii, capul îți roteşte toată casa cu tot cu tine, vomiți de două ori într-o zi în care n-ai băut decât ceai.

Deconectarea de la țară

Am o căsuță undeva la deal spre munte. Este într-o zonă retrasă, necomercială, departe de tumultul și agitația bolnăvicioasă a stațiunilor consacrate de pe valea Prahovei.

Mă iubeşte... femeile

- Frustrant pt mine...ma regasesc f mult in ceea ce scrii...ori am eu probleme serioase ( ceva nou pt mine 😉
)), ori esti tu un narator...wow.  Si nu, nu te " vrajesc" ..
😜.   PS: hello!

Domnii, civilizații și graba

Tot timpul îi vedem pe ”ei”. Ne uităm constant la pai, rareori observăm bârna.

În schimb, noi și ai noștri, ”civilizații”, n-avem nici o problemă să ”ciupim” câte un roșu după ce constant am călcat în picioare galbenul. 

Vraja

Sunt sătul de vrăjeli. De toate felurile şi din mai toate mediile.
Am podul plin de vrăjeli şi de vrăjeală. Şi de-alea bune, rare, valoroase, unice, dar şi de ciurucuri. Caşbeckuri sunt oricum toate.

Declarație de ...

-          Recunoaste ca ti-e dor de noi !!!

Vechiul şi noul testament

Biblia completă:

Nebunii vizionari alungați cu pietre

Când o persoană observă, uneori nu știe de ce sau pentru ce sau cine se întâmplă ce tocmai a observat.

Habotnici-gârlă, sănătoși-ioc

- Ce mănânci acolo?
- Salată cu ton.
- Vaiii!!! Cât e ceasul?

Mirajul zânei bune

Am fost convins că de picior pe Dumnezeu l-am apucat,
Nici lista de caracteristici nu te cuprindea toată,
Dar era prea frumos să fie adevărat,
Iar tu și eu să ne-nălțăm apropiindu-ne deodată.

Profa de mate din generală

”G răbit mereu, pe fugă, în pripă,
  E cel ce intră în ultima clipă,
  L iniștea orei se rupe-n fâșii,
  U șa se crapă, cine o fi?”

Arogant de octombrie

- Ce arogant eşti cu pozele astea!
- Dar ce-am făcut?!?

Cu nimic...

Pe omul bun cu nimic îl mulțumeşti,

Fercheși și putrezi. Și bogați și pe interior.

Mulți dintre prietenii, amicii sau cunoscuții mei sunt bogați. Foarte bogați. Putrezi de bogați. Da, putrezi. Din păcate așa sunt și pe interior. Putrezi. Inclusiv sistemul auditiv este compromis. Ei nu mai aud. Nici pe mine, nici pe alții care îi mai trag de mânecă. Nu-și mai aud prietenele, soțiile, amantele și nici mamele. Nici măcar nu mai văd ce li se întâmplă.
Am fost și eu ca ei, cu ei, lângă ei. Oare am fost și eu atât de orb? Atât de surd? Ca în alegoria lui Platon?

Îndrăgostită

O vezi că este des zâmbitoare. Mult mai des și cumva continuu, parcă ar fi băut ceva tare sau ar fi băgat un cui baban. Este toată un zâmbet și nu numai pe față. Parcă din pieptul ei iese ceva cald, nu știi prea bine ce, pentru că nu se vede cu ochiul, dar seamănă cu un zâmbet plin de iubire ce-i acaparează tot corpul. E ca o lumină caldă ce-i învăluie chipul, trupul, creierul și sufletul.

Iubirea se-nlănțuie

Iubeşti, deci te vei despărți la un moment dat.
Te desparți, vei suferi puțin.
Suferi, dar vei uita durerea la un alt moment viitor.
Uiți, curând îți va reveni cheful.
Vine cheful, te apuci şi iubeşti din nou.

Concluzia:

Dă-i pace!

E greu momentul acela când afli sau îți dai seama că suflețelul ei bate după altă pendulă sau oră fixă, dar nu ale tale - în niciun caz. 

Vie, iubitoare şi fericită

Cele două domnişoare ce au vrut să se sinucidă zilele trecute, dar sunt multe altele zeci și sute asemenea, aveau MII (multe mii) de "prieteni" pe feisbuci şi sute de "urmăritori".
În clipele cu adevărat grele n-au avut pe nimeni alături. 
PE NIMENI! Absolut pe nimeni...

Tatuajul e mângâiere

Eu n-aş considera tatuajul o aşa mare problemă. În fond e vorba de o simplă zgârietură. O vezi cu ochiul, o scoți cu laserul.

Imigranții râvniți și refugiații huliți

Sunt creștin. Vreau să-mi ajut aproapele. Fac diverse în acest sens zi de zi. Puțin, dar ajut altora din cât pot și știu. Încerc să ajut din aproape în aproape. Dacă vecinul meu are nevoie de ajutor, cel care este gard în gard cu mine, îl ajut. În nici un caz nu-l las pe vecinul meu de lângă mine înglodat în probleme și datorii ca să merg să dau sprijin unuia din altă stradă, localitate sau țară. Când voi fi terminat cu rezolvarea tuturor problemelor celor apropiați mie, poate atunci voi merge ceva mai departe cu dăruitul de ajutor.

Scriu repede astăzi, dar voi fi foarte scurt și încerc și la obiect. 
Să mă ierte Bunul Dumnezeu dacă greșesc cu ceva prin prezentul articol. Intenționez doar să deschid niște ochi, poate chiar pe ai mei. Vom vedea.
Scriu și eu, deși m-am abținut tare mult în ultimele săptămâni, pentru că văd că mari formatori de opinie, cu vizibilitate colosală și priză fantastică la publicul larg și tânăr, scriu și răspândesc o stare de spirit dăunătoare și fac apel la o umanitate la care n-au făcut referire timp de 25 de ani când a fost vorba de semenii lor amărâți, apropiați, din imediata noastră proximitate. Cei din România.

Înțeleaptă

Este bine și reconfortant că e deșteaptă, școlită, educată, erudită. E plăcut să ai cu cine să vorbești, să povestești, să filozofezi relaxat și ușor. Ai un partener de discuții pe potrivă și asta nu-i puțin lucru, mai ales în ziua de azi. 
Satisfacția schimbului de replici fine este neprețuită. Rară. Din ce în ce mai greu de găsit astăzi. Extrem de greu! Creierele pline sunt puține, ochii deschiși niște briliante. Le găsești ori dacă ai bani foarte mulți, ori le moștenești din familie sau neam, ori ești mega-bulănos, adică te iubește Dumnezeu și ți le face cadou. 
Dar mai bine ar fi, cred eu, dacă ea ar avea înțelepciunea să admită că lucrurile cu adevărat importante în viață nu le vezi și nici nu le poți atinge și nici rezolva cu mintea.

Pizdificarea masculului

Pe mine nu mă mai sperie ideea că sunt fustangiu. M-am cam obişnuit cu ideea, sunt sub terapie şi-mi iau ”medicamentele” regulat.
Mă înfioară faptul că sunt mulți pantalonişti. Sau pantalonari, tot aia. De ambe sexe. Şi sunt din ce în ce mai mulți, nu fac tratament, nu vor să ia nici o pastilă. 
Atenție! 
N-am făcut, nu fac și nici nu voi face prea curând, nici o referire la cei altfel decât hetero. Am prieteni din toate taberele. Și dintre bărbați gay și dintre femei lesbiene. Sunt oameni ca toți oamenii, unii chiar mai buni la suflet. Dar ăsta e alt subiect.
Azi mă refer doar la masculii hetero efeminați din proprie inițiativă sau sub presiunea modei sau a partenerelor de viață.

Roz bombon

- Tu dăruieşti flori?!? Nu te ştiam aşa.

Porci, cât vezi cu ochii. Oare?

Evident că toți sunt porci. Așa s-a stabilit odată. Pfff... Stai jos, ai 4.

Meteorica

Schimburile de emailuri se întețeau. Își scriau zilnic și pe fb, pe mesagerie, dar și pe sms-uri la un moment dat. Când se auzeau pe telefon accentul și specificul vocii ei, chiar dacă nu perfect feminină, îl topeau. Ea nu se emoționa niciodată. Nici pe telefon, nici în scris. Se proteja în avans pentru eventuale răni. Probabil că știa exact ce avea să urmeze și unde va tăia brutal firul.

Siropoșenie

- Iubita mea, mănânc acum mâncare făcută de mânuțele tale.
- Poftă bună! Offff...ce mă bucur!
- Sărut mâna!
- Aş fi vrut să fiu acum lângă tine...

Amintiri frumoase

Păstrez relații bune cu mai toate fostele. Sau cu marea majoritate. Cu care se poate și care și-au mai dorit. Ne auzim de zilele aniversare, de Sărbători sau oricând una sau alta vrea să mă audă sau să-mi scrie. Nu resping pe nimeni definitiv, am câte o bucățică din mine în fiecare din fostele mele iubite. Cineva ar putea să mă cunoască, fără ca măcar să mă vadă sau audă vreodată, fie doar și dacă ar vedea și înțelege pe fiecare dintre ele și durata pe care ele au petrecut-o cu mine.
Un bărbat este media aritmetică ponderată a femeilor din viața lui. 

Ionică, inimă de aur

Îl plac pe Ionică nu doar pentru că este un bărbat bine. Chiar dacă este atrăgător, sportiv, charismatic.

Cum ești acum?

Pe ce-ai fost nu dau doi bani, pe ce eşti dau o avere.

Modeşti, nevoie mare

Nu că suntem noi cei mai tari, dar, pur și simplu, nu-s alții mai buni ca noi.

Pilonii fericirii viitoare. Pensionarea.

Mulți trăiesc exclusiv ziua de azi. Cheltuie tot azi, mănâncă tot azi, beau tot azi, mut chiar tot azi. Parcă mâine n-ar exista. Puțini sunt cei care se gândesc că după seara aceasta superbă va veni dimineața și o nouă zi. În care va trebui iarăși mâncare, acoperiș, iubire.

Eu am început deja să mă gândesc la pensie. De fapt la pensionare. Încă de acum vreo 8-9 ani. Este adevărat că am avut un profesor în acest domeniu. Dar sămânța a prins sol fertil la mine, n-a căzut pe stâncă precum la alții.

Vara din toamnă

Cred că ar trebui savurată fiecare rază de Soare. Şi prețuită cu totul. Cu totul tău. Cu mintea, trupul, cu sufletul tău cald.
Băile în mare să fie dese şi prelungi. Poate sunt ultimele pe anul ăsta.
Să lăsăm aerul cald şi sărat să ne ventileze toate fosele.
Vara nu trebuie gonită chiar dacă încă apasă canicula sufocantă.
Să nu cerem noi răcoarea. Nu încă. Toamna vine singură. Nechemată.

Ia-mă de mână!

Brunețelul a făcut pasiune pentru ea încă din prima clipă când a văzut-o. Minionă, slabă, atletică, fund bombat, păr lung drept, agilă, energică. Felină. Săracul n-a avut nici o șansă. Chiar dacă era sportiv și experimentat. 
De cele mai multe ori ți-o furi cel mai tare de la adversarii pe care-i crezi mediocri. Ea a observat asta și la taxat imediat. Era aproape liberă, încă mai negocia, de amorul artei, ultimele detalii ale separării de fostul concubin, așa că privirile lui se așezară liniștite pe acceptul ei imediat.

Ea îl cunoscuse mai demult. Prin intermediul unei prietene comune care-i povestise multe despre negruț. Prietena comună fusese iubita sportivului, sau altfel spus, el fusese amantul ei. Așa că, deși era prima lor întâlnire ”oficială”, zarurile erau aruncate și cărțile fuseseră făcute demult.

”Ia-mă de mână!” - spuse ea delicat și-l emoționă pentru prima oară atunci în parc. El vedea pe cei doi vârstnici ținându-se de mână și asta îi tăia de fiecare dată picioarele. Și-ar dori și el pe cineva cu care să împărtășească această bucurie cândva. Ea, jumătate-om, pentru că avea aproape jumătate din kilogramele lui, știa să speculeze astfel de momente. 
”Ia-mă de mână!” - acela venise la momentul și locul potrivit.

Mijul nu diferă? Depinde.

Ca și bananele. La prima vedere par la fel toate. Par. Da* nu-s.

Țiganul avea dreptate atunci. Doar era fratele meu. Nu de culoare. El era blonziu și alb la ten. Eu eram, de fapt, ”Țiganu”. El era Grasu. Dar au trecut peste douăzeci de ani de atunci. Pe atunci luai ce găseai. Și cu bananele era la fel. Le luai și așteptai câteva zile să se coacă. Sau să crească. Ce vremuri! Fiecare cu ce-i lipsea sau câtă răbdare avea. Încă se mai practică obiceiul ăsta. Iei corcodușa acră-strepezitoare și speri că se va coace. Sau că va crește. Pfff... Săracul Marius...

Portocala și maimuța, vulpea și sacrificiul

Știi bine experimentul acela când unei maimuțele închise într-o cușcă cu zăbrele dese i se oferă din exterior o portocală sub presiunea unei urgențe (de exemplu: dacă nu reușește să tragă portocala în câteva secunde, un îngrijitor va sancționa cu durere orice parte a corpului ieșită în exteriorul cuștii). Maimuța poate băga mâna printre gratii să apuce portocala, dar când vrea s-o bage în interiorul cuștii ca s-o mănânce constată că nu poate trece mâna ei cu tot cu portocala înăuntrul cuștii. Iar din acest moment intervine și presiunea timpului până la pedeapsa inevitabilă dacă nu știm să ne retragem la timp sau să executăm extrem de rapid soluția corectă în situația dată.

Creierul este ZERO față de suflet

Am trei prietene foarte bune cu care port discuții fără limită de kilometri și perdea. Toate trei au un intelect excelent. Briliante, fără cusur în logică. Fiecare foarte bună în domeniul ei de activitate. Ele împart zi de zi sănătatea, dreptatea și banii. Cerebrale, calculate, reci, implacabile, liniare, atrăgătoare. Piese. Pe-afară. Și în creier. Mai departe n-am prea reușit să pătrund sau găsesc.

Țicniți, cât vezi cu ochii

Eu am (tot) recunoscut că sunt nebun. Boala mea n-are vindecare și cred că nici n-aș fi fericit altfel. Nu neg evidența, nu vreau  să (mai) dovedesc nimic, mă complac zâmbitor în buza peșterii mele pe butucul de lemn privind liniștit cerul azuriu.

Sună la sonerie! Tare!

Îl vezi deseori, dar parcă acum ai ochii deschiși. L-ai văzut de atâtea ori, dar doar acum îl percepi ca ființă pentru prima oară. Deși v-ați intersectat de multe ori, abia acum îl descoperi ca prima oară. De data asta ca bărbat. Ca bărbat-os, nu bărbat-coleg.

Tigrișor sau vițel?

Boii sunt așa de blânzi... Pasc singuri și liniștiți pe orice pajiște, iarbă găsești oriunde, poți să-i pui și în staul fân, unde-i lași dimineața acolo îi găsești și seara. Au și ochii ăia blânzi, calzi, umezi. Cum să nu-i iubești? Nu se înfurie niciodată, stau la mângâiat cu orele, nici nu te bagă în seamă când îi atingi. Nu reacționează mai niciodată. N-au reacții rapide, nu te șochează cu nimic, n-au nimic agresiv în ei sau în comportamentul lor. Se duc cuminți și în uniformă la ninetofive, disciplinați, aduc banul acasă, unii mai cu coarnele ascuțite urcă prin corporații până aproape de top management, și, cel mai important: 
”Ce ne dă văcuța nouă? Carne, lapte, brânză, ouă.”
Suine, ovine, bovine, galinacee - toate-s liniștite și le găsești prin toate gospodăriile. Sunt animalele cele mai răspândite, e și normal, așa și trebuie să rămână, fiecare gospodină are așa ceva prin bătătură. Ușoare de întreținut, fără bătăi de cap, productive, liniștite, viață tihnită de la țară.

Poveşti de vară în şase cuvinte

1. Canicula subțiază textilele, dar îngroaşă obrazul.

În oglindă, miroase adânc din ghenă!

Cred că este important acel moment. Chiar dacă-i grav şi greu. Este important pentru că după el te poți elibera şi poți respira liber. Aer curat. Mai curat. Vei fi liberă să fii tu. Şi cred că asta este cu adevărat valoros.
Este vorba de momentul în care te uiți în oglindă, cu adevărat te uiți şi te şi vezi. Te observi tu pe tine în toată mizeria ta. Da, mizeria, nu splendoarea, pentru că puțini suntem sfinți în viață.

Bărbații fieroşi

Cred că bărbații poartă aur şi argint. Normal că poartă și ei. De ce să nu poarte? Nu-s egali cu femeile? Nu asta-i moda? Nu asta se cere? Femeile cer, aprobă și acceptă asta cu nonșalanță. Și asta primesc, doar ei sunt niște gentlemani și fac femeii toate plăcerile, nu?

Autoprotecție

Nu te-am blocat ca să te țin departe pe tine, ci ca să mă protejez pe mine. Doar ştii că sunt hipersensibil, borderline, şi n-ai fi putut să mă tratezi o perioadă sau toată viața. Cunosc, am mai auzit asta de câteva ori.

Delicatețuri de final

- Ai văzut, prostănacule? Toate femeile tale, marile tale fane, tot mie mi-au dat dreptate.
- Am văzut. Dar nu-s fane, sunt amice. Prietene.
- Şi ce concluzii tragi?

Nu există dezastru din senin

Nici un avion nu se prăbușește în câteva secunde după ce zbura lin și liniștit la viteza și înălțimea de croazieră.
Nici o clădire nu se prăbușește pur și simplu după ce a fost proiectată și executată ca la carte.
Nici o relație nu se întrerupe brusc, pe neașteptate, după ce cu o seară în urmă se făceau planuri de dragoste și declarații fierbinți de afecțiune perpetuă.
Este clar că pe undeva s-a greșit de la bun, rău - defapt, început. Sau ceva a fost eronat din plecare, din proiectare sau proiecție. Și răul s-a perpetuat din lipsa de acțiune pentru reparare urgentă sau din deficitul de atenție al celor direct implicați sau direct răspunzători.

Necizelat, dar corect

Da, asta este! Prefer să fiu liber. Şi direct, dintr-o bucată, din topor. Necioplit chiar.

Iart-o!

- Iart-o! Fii şi tu o dată bun şi conciliant.
- Nu pot.
- De ce?
- E nebună.
- Păi asta vă apropie. Vă asemănați. Şi tu eşti nebun.
- Da, dar eu recunosc.

Suave nocturne

- Mi-e dor de tine!
- Bine. Zi ce vrei!
- Cu cine te-ai întâlnit azi? Era ziua noastră, joia.
- Nu-i treaba ta.
- Nouă sau din cămară?
- Nouă.
- Fetiță sau femeie?
- Femeie, dar alintată mai ceva ca o fetiță.
- Te face fericit?
- Foarte.
- Te însori?
- Nu. Nu cred.
- Şi cât mai stai cu ea?

Ostentația confirmă și întărește lipsa

Faptul că ai la profil poza cu partenerul tău, sau partenera ta, poate spune multe. Schimbarea deasă a acestei poze mai comunică niște chestiuni. Postarea regulată de alte poze cu perechea ta peste tot, având zâmbete largi, de cinema, ostentative, aparent fericite, poate arăta că în realitate lucrurile nu stau chiar așa.

Când râzi la glumele tuturor

Dacă orişicine reuşeşte să te facă să râzi cu gura până la urechi, e bine. Unele bloguri chiar îndeamnă lumea să râdă la cam orice spune partenerul. E bine dacă reușești să te prefaci în modul ăsta, pentru că celălalt se poate crede haios, sclipitor sau irezistibil. Sau poate începe să-și pună niște întrebări. Oare sunt chiar așa de amuzant? Sau orice aș spune eu sau oricare altul...

Dragostea te surzeşte. Orbi suntem mai mulți

- Ține-ți mintea mereu ocupată cu ceva. Mereu altceva. Fă sport până la epuizare, munceşte peste normă, fă mereu o activitate care te pasionează. Orice, numai să nu te mai gândeşti la ea. Nu-ți face bine. Te-a rănit, e rea, trebuie s-o uiți!
- Şi la ea când mă mai gândesc, măcar puțin?

Alcovul la douăzeci de ani

A fost prima mea iubire. Poate cea mai mare, cu siguranță cea mai impresionantă. La nouăsprezece ani toate senzațiile sunt accentuate, totul pare roz, fiecare sentiment atinge cote amețitoare.

Am petrecut acel plăcut Revelion împreună, ne-am iubit precipitat în apartamentul prietenei ei plecate din țară, apoi ne-am început relația liniștiți.

Doar una?!? Tu nu eşti sănătos.

"-Cineva sau ceva mă suge de energie. Vreun vampir energetic. Sau m-o fi deochiat careva.
- Sau vreo vampiroaică?
- Sau.
- Şi ce simptome ai?

Depozite colaterale

S-ar putea să nu existe "suficiente" mângâieri pentru o femeie îndrăgostită.

Odă superbelor femei din viața mea

Mulțumesc mamei mele că m-a născut (relativ) sănătos, m-a alăptat cât și cum a putut, mi-a dat o educație puternică și o încredere stabilă, m-a îndrumat către școală, carte, modestie, altruism și bunătate, mi-a arătat de mic și mereu valoarea incomensurabilă și incontestabilă a femeilor în viața mea.
”Fii bun, mamă!” - așa-mi spunea mama mereu.

Va fi bine!

Cine a fost, o să mai fie. 
Cine a avut, o să mai aibă.