Se poate trăi fără telefon. Vei înțelege și tu asta când vei fi mare. E devreme.
La fel și cu televizorul, laptopul, radioul. E ok, perfect ok.
Se poate trăi fără cafea. Fără probleme. Energia vine din altă parte, din alte prize.
Când mai vedea câte o femeie vopsită mai ciudat la păr glumea: nu prea contează ce culoare are femeia pe cap. Contează ce culori are femeia în altă parte, spunea și zâmbea el liniștit.
- Unde? Unde?!? întreba elevul și mulți înfierbântați neexperimentați.
Anumite minuni zilnice sunt atât de fabuloase încât nu are sens să le împărtășești cu cei mai mulți. Pentru că nu-i bine. Vei vedea mai târziu de ce.
Motto:
”- Cum adică ești ”Favoritul lui Dumnezeu”?
- Exact cum auzi!”
Prolog:
Să renunți la gregaritate sterilă prin abandonarea definitivă la patru-cinci grupuri de prieteni, celebrele ”găști”, în douăzecișicinci de ani, pe rând la câte unul/una la cinci-șapte ani, și să te separi de zeci de ”prieteni” pentru a rămâne doar cu doi-trei apropiați, dar autentici, nu-i simplu și nici la îndemâna oricui.
Să suferi accidentări fizice, musculare, unele care au în tratamentul convențional perioadă de recuperare de șase-douăsprezece luni și tu s-o rezolvi în stilul propriu în două-trei luni, unele care necesită standard intervenție chirurgicală, două!, și tu s-o rezolvi cu orez englezesc este incredibil și covârșitor.
Motto: ~Ma ghini...~
Nici una dintre cele trei femei importante din viața mea n-a fost româncă 100%. Nici măcar 50% - pentru două dintre ele. Iar la toate trei sămânța comună a fost una pe care nimeni n-o știe, nimeni n-o va afla și nimeni n-o va crede niciodată. Voi scrie la un moment dat despre asta, poate, cu două perdeluțe trase și a treia ușor ridicată, pentru cunoscători.
De fiecare dată când am pierdut pe undeva sau ceva, pe altă parte Dumnezeu mi-a dat altceva întreit sau chiar înzecit.
De fiecare dată când o colaborare sau un job sau o afacere s-a pierdut sau s-a închis ori s-a stins, în scurt timp Dumnezeu mi-a scos în cale o altă oportunitate incredibilă la momentul anterior.
De fiecare dată când am terminat o relație de iubire și credeam că asta a fost ultima poveste minunată de dragoste, Dumnezeu făcea ceea ce știe el mai bine pentru favoritul lui:
Am greșit!
Am greșit și recunosc. Cam târziu, dar nu-i tardiv.
Primul pas pe calea îndreptării este recunoașterea greșelii.
Plus: Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Mă iert și mă ridic.
Am greșit imens!
Cum am greșit?
Există. Fie ele de un sezon, un an, opt ani, zece ani, există. Dar 99,99% nu le vor trăi niciodată, nici (măcar) o dată.
A existat dintotdeauna. Și va exista mereu. Cu o singură condiție: să fii ce trebuie, când trebuie, unde trebuie. Și să deschizi ochii mari și curioși cu bucurie observând semnele. Și să alegi mereu calitatea, nu cantitatea.
Se poate învăța asta? Da și nu.
Te poți apropia, făcând anumiți pași presetați, de o astfel de fabuloasă poveste de dragoste? Da și nu.
Există indicii că este ceva potrivit și valoros pentru tine încă de la început? Da și nu.
Despre ”nu” am tot scris. Nu mai am chef acum. Am terminat cu partea negativă. Probabil definitiv. Sau cel puțin până ies din depresie.
Azi voi scrie doar vreo duzină de ”da”-uri semnificative:
0. Prima dată când vă întâlniți ca să vă iubiți să simțiți și să vă comportați ca și cum v-ați cunoaște de-o viață. Să fie ca o reîntâlnire, o regăsire a sufletelor, o reapropiere a trupurilor. Indiferent că vă vedeți prima oară în apartamentul străin și rece al unei prietene plecate în Franța, pe o plajă în dreptul celebrelor steaguri din Neptun sau într-o sală de sport în capitală.
1. De fiecare dată când vă vedeți, întâlniți, atingeți să simțiți acel fior care vă pune în mișcare zi de zi. Ochii voștri să se întâlnească și să se placă fără să scoateți nici un sunet. Un tumult așezat, liniștit, să pornească în stomacul vostru de fiecare dată când vă revedeți.
2. Mâncați și apreciați cam același fel de mâncare și sunteți fericiți să mâncați împreună și acasă, la casa ei de la Sinaia unde-ți gătește ea sau la Slănic unde gătea cealaltă și/sau la un picnic frugal, și la restaurante sau taverne diverse. Să-ți pună mâncarea în față, să te servească feminin, să te hrănească cum își hrănește o femeie îndrăgostită bărbatul iubit, deși ea n-a văzut așa la ea acasă când era fată și unde fiecare își punea singur în blid în față. Să-ți facă mâncărurile care-ți plac doar ție și să mănânce și ea puțin cu tine chiar și când nu-i este foame, doar de dragul tău. Când mâncați și vă uitați unul la celălalt să vedeți fericirea dublu: una gastronomic, alta de companie. Companioni e fabulos! Mai ții minte? Con panem...
3. Vă place să dormiți împreună și aveți sincronizate programele de somn. Vă liniștiți sedativ când corpurile se îmbrățișează sau ating. Indiferent că dormiți noaptea, dimineața sau la prânz. Mai ales la prânz, acel atât de hrănitor pui mic.
Se spune că marele Kafka iese într-o zi în parc. Aici întâlnește o copilă plângând. Aceasta îi spune printre sughițuri că-și pierduse păpușa ei favorită. Kafka n-avea copii și scena îl emoționează profund. Se apucă amândoi s-o caute toată ziua. Evident că n-o găsesc.
A doua zi Kafka revine în parc și îi spune micuței să nu mai plângă pentru că păpușa nu este pierdută, doar a plecat într-o vacanță. Fetița nu-l crede și rămâne supărată. Kafka îi spune că a doua zi îi va aduce dovada.
E simplu, toa(n)te spun la fel:
4. Când ești într-o relație și totul e roz: de luni până vineri e greu, tragi tare să rezolvi treburile și abia aștepți weekendul să te iubești prelung și prealung pentru că ți se pare că sfârșitul de săptămână trece mult prea repede și pare foarte scurt și rapid. L-ai pupa peste tot și l-ai mânca pe tot, nu te mai saturi de el, nu știi ce să-i faci mai repede în doar trei zile.
3. Când ești într-o relație și totul e muci, praf și pulbere, cucută, dar n-ai putere sau interes să te desparți acum de ”nenorocit”/”nemernic”:
Am preferat să trec singur prin zilele acelea, am ales să lupt cu demonii pe cont propriu. Am chemat salvarea la un moment dat spre dimineață, nu știam ce mi se întâmplă, a fost prima dată în viață când am făcut asta, am ajuns la spital în urgență. Era o coadă imensă de salvări, mulți oameni cu diverse probleme, era și covid-ul în vogă atunci, m-am așezat la rând așteptând să vină cineva să mă ajute.
”Ești dezechilibrat! Avea dreptate mama ta.”
Dimineața devreme, când a răsărit Soarele puternic de iulie, m-am trezit mângâiat în somn de niște raze pe o bancă din scaune de plastic într-un hol exterior, un pavilion cu doar doi pereți al spitalului. Atunci am înțeles că vindecarea e altundeva.
Lupt de câțiva anișori buni cu o stare mai ciudată. Puțini știu asta. O blondină știe ceva, puține, alta altceva, și mai puține. O brunețică lejeră simțise la un moment dat mai multe și mi-a spus-o, dar am redirecționat-o după faza cu alcoolul și carnea feliată subțire. ”Te minți pe tine și asta este cea mai mare minciună.”
Familia mea, sângele meu, rudele mele, unchii mei, mătușile mele, verii mei, nimeni nu știe absolut nimic. Nici sor-mea și nici măcar mama nu știu mai nimic. Tata e mort de treisprezece ani, el știa cele mai multe, începând cu primul episod mai blue, primul atac, de acum vreo douăzecișicinci de ani. Nu mai știe acum nimeni nimic.
Depresia poate îmbrăca diverse forme. Ea va face absolut orice să se deghizeze și să te facă să zici că nu-i nimic, n-ai nimic, o să treacă, e o stare de oboseală, doar o durere temporară, o pasă mai proastă.
Motto: ~Medice, cura te ipsum!~
Depresia e cruntă și lupta cu ea este infernală. Cei mai mulți pierd acest război, cei câțiva care reușesc s-o ducă pe picioare se auto-mutilează din interior. Multe semne ale luptei interioare se vor vedea mai târziu și pe exterior, în carne.
N-ai unde să te ascunzi de depresie, oriunde în lume ai merge depresia merge împreună cu tine. N-ai unde să fugi de ea, o poți doar plimba de colo-colo.
Identic și pentru o dependență nocivă, apucătură defectuoasă, relație toxică, un război cu un adversar ireconciliabil, nemilos, nerezonabil:
Se întâmplă ca la serviciu să observi cel mai repede asta. Normal că este bine să ai colegi de aceeași vârstă și să lucrezi împreună cu persoanele de etăți apropiate la proiectele pentru care ești plătit. Așa pare mai plăcut și timpul ar curge mai repede.
Dar, de multe ori, în momentele grele sau în situațiile dificile pentru companie sau departament, cei cu experiență găsesc de cele mai multe ori rezolvările și/sau ieșirile din criză sau dificultate. Au altă experiență și altă amploare a viziunii. De aceea este nevoie sau este bine ca să existe o persoană de cel puțin o generație o diferență în mijlocul tuturor departamentelor care vor să aibă succes pe termen lung.
Copiii:
Cu ochii la
- poleială,
- sclipici,
- coajă,
nu vei observa ce contează cu adevărat:
- substanța
- conținutul
- profunzimea.
Nu grăbită, mai bine liniștită.
Nu agitată, mai bine lentă.
Nu tensionată, mai bine deseori relaxată...
Uneori depresia te mușcă de degetul mare de la piciorul stâng. Tu mușc-o înapoi de labă!
Alteori depresia te mușcă de lombari sau de genuchiul stâng. Mușc-o și tu rapid de piciorul celălalt.
Motto:
”Ești pe front. Ai o singură scăpare, o singură ieșire, ești terminat, ești ca și mort, doar că n-o știi încă. Când ai două soluții, de fapt, n-ai nici una. Ești halit. Abia de la trei variante de evacuare poți considera că ai o șansă.”
Baza oricăror debuturi reușite este încrederea.
Ca să ai încredere trebuie să știi bine ce ai de făcut.
Motto: ”Îmi va ieși în cale, pentru că și ea mă caută, se va opri fix înaintea mea mirată cu ochii mari, veseli și curioși.”
”- Și acum ce ai să faci?
- Cobor din nou în adâncuri.
- Unde mai exact?
- În tunelurile iepurilor.
- Dar ție nu-ți plăcea întunericul.
- Îmi place vânătoarea.
- Și ce cauți acolo?
- Comoara.
- Ce comoară?
- Frumusețea.
- Hhmmm, devine interesant. Și cum ai să știi că ai găsit-o în beznă?
Am ajuns la bătrânețe să dau dreptate tinerilor. Un plan bine pus la punct și corect executat bate orice altă formă de organizare. Până când destinul îți confirmă, prin excepție, exact contrariul.
Dacă faci suficient de multă liniște în viața ta vei auzi. Șșșșșș...
Dacă reușești să amuțești cumva perpetuul vuiet din spatele tumultului nestăpânit zilnic s-ar putea să începi să dorești să asculți și alte muzici perene, discrete, delicate și pe termen lung. Șșșșșș...
Există o frumusețe a vieții în aproape oricare din formele existente. Doar să le vezi, după ce începi să auzi. Șșșșșșșș...
Dumnezeu nu face absolut nimic urât sau fără rost.
O vorbă veche spune că în peștera în care ți-e frică să intri se află cheia comorii pe care o cauți.
Ca bărbat, nu și la femei, sunt multe domenii în care trebuie să performezi și iei inițiativa și/sau să fii cel mai pe moment din zonă.
Eziți de multe ori, te gândești dacă-i bine, analizezi la nesfârșit, ești indecis prizonier fricii, pierzi vremea raționând nedecisiv.
Se întâmplă în vestul Europei, în SUA și în restul lumii civilizate și democratice. În Ro acest trend este abia la început, dar înregistrează progrese remercabile an de an.
Până acum cincisprezec-douăzeci ani, poate chiar și cu zece de ani în urmă, era o mândrie să lucrezi în același loc pentru aceeași companie pentru o durată de minim cinci-zece-douăzeci de ani neîntrerupți. Unii lucrau literalmente toată viața în același loc și-și dedicau unei singure companii toate calitățile și puterile.
Fidelitatea, constanța și dedicația pentru lucrul bine făcut pe termen lung pentru același angajator erau calități intrinseci de necontestat bine valorizate și răsplătite de către angajator anual.
Astăzi angajatul își caută de lucru constant zi de zi, are CV-ul pus pe platformele de recrutare și actualizat zilnic și la dispoziția celorlalți angajatori minut de minut. Să fii astăzi un angajat care are o vechime prea mare într-o singură companie este un semn rău pentru un angajator. Contrar credinței, valorii și accepțiunii din urmă cu doar cincisprezece-douăzeci de ani. Înseamnă că ”n-ai ambiție, nici curiozitate, dorința de a crește și dezvolta”.
În urmă cu doar cincisprezece-douăzeci de ani era o rușine pentru un bărbat să stea pe chaturile de socializare sau pe viitoarele platforme de matching sau dating. Era o rușine pentru un bărbat să spună sau să admită că își căută perechea online.
Când abia apăruse internetul în Ro, cu douăzeci-douăzecișicinci de ani în urmă, era o rușine pentru o femeie de calitate, onorabilă, să aibă relații de prietenie sau de amiciție sau de iubire (Doamne ferește!) în afara arealului bine delimitat și consacrat clasic:
Conceptul de familie sandwich sau traiul în aceeași gospodărie/casă a trei generații nu-i nou. Are undeva între 50 și 80 de ani vechime și da!, cele două războaie mondiale au avut influența lor asupra acestui gen de coabitare forțată.
Evident că știu că există etnii și popoare unde această practică este implicită, de la sine înțeleasă, standard, obligatorie. Copiii cei mai mici, în general băieții ultimi născuți, rămân în casa părintească și-și îngrijesc părinții ce îmbătrânesc concomitent cu creșterea propriilor copii ce cresc și vor urma același model.
Dar societatea modernă s-a schimbat dramatic, radical aș spune, în ceea ce privește responsabilitatea, dinamicile intergeneraționale și intersexuale și tratamentul aspectelor financiare, imobiliare și sociale cândva supuse regulilor protective. Azi nimic nu se mai respectă, contează doar „ce simți” și nimeni nu mai are concomitent și autoritatea și responsabilitatea. Ele au fost împărțite, dar nu egal și nici acolo unde trebuia mai mult.
Revin la familia ”senviș”.
Cel mai rău lucru pe care poți să-l faci unei relații dintre doi oameni, dintre un bărbat și o femeie, este să o definești, să-i dai nume, să o etichetezi.
Aceste lucruri sunt abominabile și calea cea mai scurtă către sfârșitul sau măcar finalul relației. În momentul în care începi să spui întrebări de genul:
Ziua 1/365, anul 2/2.
E prima zi din al doilea an.
De azi reluăm postarea cât-decât constantă, poate chiar zilnică. Nu promit nimic.
Pentru că:
Marea este superbă și este o plăcere să fii deseori în preajma ei la plajă. Să faci baie în mare sau ocean este fabulos, dar poate fi și extrem de periculos. Te poți îneca ușor dacă nu știi unde și când să te oprești sau cum să te protejezi. Marea nu-ți vrea răul, doar asta este natura ei, face ce ea trebuie să facă.
Muntele și dealurile împădurite și pline de arbuști fructiferi sunt fascinanți/fabuloase. Să te plimbi ziua desculț prin răcoarea și liniștea dealurilor sau a munților este superb, dar poate fi și extrem de riscant la un moment dat, mai ales noaptea. Mulți și-au pierdut viața făcând greșeli elementare, nepermise sau aventurându-se unde și când nu trebuia. Muntele și dealurile înalte împădurite nu-ți vor răul, dar asta le este natura, ele fac ceea ce trebuie să facă.
La fel ca în celebra fabulă probabil persană (nu-i a lui Esop) cu scorpionul și broasca:
Ziua 365/365, anul 1/2
Să rămâi ferm și demn în picioare când 99% îngenunchează sau se apleacă este infernal și imposibil pentru 99,99% dintre semeni.
Am văzut de-a lungul vieții multe mașini superbe sau motociclete de excepție, piese rare, extraordinare - lăsate în paragină. Nereparate, ruginite, abandonate, părăsite, uitate uneori maxim sub o prelată și ea sfâșiată și prăfuită. A fost una din marile mele mirări în viață.
N-am reușit niciodată să înțeleg cum se poate întâmpla ca o mașină clar deosebită, o piesă rară, o motocicletă clar frumoasă, superbă la viața ei, ieșită din normalitatea de serie, un produs unicat, să ajungă într-o stare deplorabilă, părăsită printr-un showroom sau printr-un subsol de bloc sau printr-o parcare de supermarket plină de praf.
Dar au trecut anii, deceniile, am mai căpătat și eu ceva experiență și mi-am dat seama că văzând multe astfel de situații, căutând proprietarii, discutând cu specialiști în domeniu, mecanici, ingineri, motocicliști, foști piloți, toți mi-au spus cam același lucru:
Aveam o stare de oboseală generală de câteva luni de zile, cel mai probabil de la supra-antrenament. Dormeam mult peste orele normale de somn, uneori mă trezeam încă obosit.
Arătam excelent pe dinafară, am o poză ca exemplu pe blog, dar pe interior mă atacau toa(n)te. Nu știam, dar simțeam că ceva nu-i în regulă.
Încheieturile pe partea stângă mă dureau toate: glezna, genunchiul, umărul și gâtul până sub ureche și la baza capului. Ieri m-a durut și mandibula lângă ureche, tot pe stânga.
Tot ieri după o plimbare mică prin pădure, doar vreo 6-7 km, m-am resimțit și m-aș fi întins pe jos la un moment dat. Cu o zi înainte mersesem dublu, peste 13 km, și nu avusesem nici o problemă. Ulterior duminică am mers la fotbal și mi-am revenit, inexplicabil, jucând foarte-foarte bine cu o gașcă nouă.
O stare generală ciudată, proastă, mă tot bântuia de câteva săptămâni sau luni. Mi-am readus aminte de Radu care a intrat în pământ în nici două luni de când a fost diagnosticat și care se simțea și era foarte bine cu câteva luni înainte.
Ceea ce m-a pus pe gânduri erau desele momente când tensiunea mi se ridica din senin. Uneori și temperatura se ridica brusc și fără nici o legătură cu exteriorul. Durerile de cap și amețelile care se cam întețiseră și apăreau doar după eforturile intense m-au pus pe gânduri. Eu n-aveam astfel de probleme, deși mulți cei din preajma mea sau de vârsta mea sau mai mici aveau astfel de simptome de ani sau chiar decenii.
Azi dimineață devreme mi-am făcut analizele regulate anuale și în câteva ore au venit și rezultatele:
O domnișoară se plimba prin grădină. La un moment dat nefericit calcă pe grebla lăsată tot de ea în superba curte prin iarbă și printre florile varicolore. De data aceasta nu nimerește cu piciorul în dinții greblei, cu a mai pățit de atâtea ori, ci calcă cu vârful piciorului fix pe capătul celălalt al greblei, pe coadă, iar grebla cu toți dinții ei de metal i se înfige tinerei în frunte chiar deasupra sprâncenelor.
Bineînțeles că începe să o doară capul, îi curge și puțin sânge pe față, în ochi și în gură. După o vreme se duce agale la bărbatul ei ce muncea diverse prin altă parte a curții și-i spune liniștită:
- Dragul meu, mă doare capul foarte tare! Nu știu de la ce și nici nu știu ce să fac. Ajută-mă! - spuse femeia mângâindu-și fruntea îndurerată și grebla însângerată în același timp.
Bărbatul, prins cu alte treburi și scule și puțin neatent îi spune fără s-o privească:
Cântă la un instrument ca și cum nu te-ar auzi nimeni, dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni, iubește ca și cum ar fi ultima noapte de dragoste și întâia de război.
Pe 30 aprilie 2023 eu am făcut iarăși baie în raiul verde de la Slănic. La suprafață apă era caldă, zece-douăzeci de centimetri, dedesubt îți îngheța sufletul. Parcă semăna cu ceva, știi tu... Am stat doar douăsprezece minute în saramura călduță. Ce-i prea mult strică, este?
Tu?
Poza de la intrarea din balta cu monștri e mai jos.
"Altceva?"
So, what are you waiting for?
La un moment dat, aparent fără nici un motiv, te vei uita curioasă la ceas, pe telefon - evident!, și imediat vei exclama siderată:
Să știi când să te oprești este un prim pas înainte.
Să înțelegi că lumea merge mai departe indiferent de zbaterile tale este o revelație colosală.
Să admiți că ajutorul nesolicitat este un păcat imens este eliberare.
Să interiorizezi profund că sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit este o epifanie clarificatoare.
Să te dezbarci de aroganța facerii de bine cu forța semenilor și să-i ajuți când ei nu cer asta cu stăruință - asta este o imensă realizare.
Să-ți pui ție mai întâi masca de oxigen este obligatoriu pentru binele tuturor.
Să spui STOP și să te întorci înapoi la tine este un proiect uman și util. Mesia e doar unul și nu ești, în nici un caz, tu.
Furnizezi Iubire Recuperezi Energie
Este o țeavă cu dublu sens. Dus și întors. Nu știi niciodată care este direcția, dar simți beneficiile de fiecare dată. Ori ești generos, ori te reîncarci în celebrele prize.
Dar FIRE este despre altceva. Cumva similar, dar diferit în substanță.
Financial Independence, Retire Early, aici este originalul FIRE.
Motto: ”Pe cea care conteaza. Pe cea care a ramas. Pe cea care te suporta.”
” - Ajungem vineri...
Mi-am reproșat când eram mai tânăr că nu mergeam la petreceri și distracții, ori la aniversări sau alte sindrofii unde se adunau constant toți colegii de școală, de bloc, de liceu, de facultate sau de la primele servicii. Nu mergeam la atât de multe câte erau în aproape fiecare weekend pe atunci.
https://www.instagram.com/reel/CqhibzCDxDo/?igshid=YmMyMTA2M2Y=
https://www.instagram.com/reel/CqhibzCDxDo/?igshid=YmMyMTA2M2Y=
Poți scoate ro din comunism, dar n-ai să scoți comunismul din ro niciodată.
Brucan s-a pripit. Două generații n-ajung. Nici măcar trei.
Țuțea a fost blând și delicat. Nu poți descrie mai bine ca el frustrarea pușcăriei pentru niște proști:
E greu, e infernal de greu acum, știu, simt - te simt, înțeleg - te înțeleg. Dar va fi bine curând. Dacă ai răbdare și faci ce trebuie și când trebuie. Respiră liniștit mai întâi.
Dacă tu respiri azi și acum, ce fericire imensă!, sunt unii care-și dau ultima suflare în această secundă și ar da orice să aibă problemele și coșmarurile tale și să mai aibă câteva respirații în plus.
Există timp suficient să faci orice pozitiv îți poți imagina.
”- A pornit mai repede anul ăsta!
- I-am ținut bateria pe redresor toată iarna și am făcut și focul sub ea ca la camioanele de pe vremuri...
- Ai ieșit cu ea?
Cel mai afrodisiac parfum al unei femei de păstrat este mirosul de mâncare sau ciorbă tocmai făcută cu dragoste și ierburi crude proaspăt tăiate deasupra.
Cea mai potrivită relație este cea în care cei doi par
Mult mai gravă decât corupția clasei politice, dar și a întregii oligarhii adicente, cred azi că mai dăunătoare pe termen lung este crasa incompetență a managerilor din resurse umane și a celor din învățământ.
Nobile, ești primul pe lista beneficiilor dacă înțelegi că:
Știu că vrei să înțelegi. E ok să cauți să cunoști, să te cunoșți și să-ți cunoști liniștea și pacea.
Înțeleg că vrei ca cineva să-ți povestească și să-ți explice diverse pe care tu încă nu le știi și astfel să te liniștească.
E normal să-ți dorești să ai mereu
Cu cât mai mult critici (judeci) pe alții, cu atât de mult te critici (judeci) de fapt pe tine.
Când vezi de sus un conflict, un teren, un ansamblu, un om sau o problemă sau când ai informații din interior toate ți se par mult-mult mai simple și mai clare.
Poți purta ochelari, binoclu sau lunetă.
Mă pot uita la un om gândind ca un fost sportiv sau ca un fost supraponderal.
Mă pot uita la o situație și pot lua o decizie ca un fost economist sau fost director.
Am tot scris despre recunoștință. Cred că sunt zeci de texte pe acest blog și am și câteva înregistrări video pe youtube.
Recunoștința mă ghidează de ani de zile, de decenii de fapt. Sigur sunt recunoscător activ și conștient din 2006-2007. Știi tu acel moment care m-a făcut să deschid încet-încetișor ochii cusuți cu sârmă pe afară și având obturatoarea perdea groasă pe interior.
Eram în aeroport, plecam înapoi acasă, și mă îndreptam către zona de vamă. Acolo unde treci prin celebrele șicane de-a lungul culoarelor făcute cu benzi elastice făcând s-uri interminabile.
Ea rămăsese în afara acestei zone. Dar pentru că exista un parapet de un metru făcut din reclame care delimitau zona și cum ea la șapte ani are cam 1,25 sau1,30 m, pe măsură ce mă îndepărtam în acele șicane îndreptându-mă către zona de poliție de frontieră, ea nu prea mă mai vedea și tot mai voia să-mi facă cu mâna de ”la revedere”.
Evident că cei mai mulți știu ce trebuie făcut ca să le fie mai bine și mai relaxați. Toată lumea cunoaște cum să facă bani, cum să fie mai sănătoși, cum să fie mai iubiți și care sunt toate celelalte obiective dorite de fiecare. Dar puțini reușesc vreodată și să-și atingă aceste ținte, deși par clare și ușor de rezolvat.
”De ce” se întâmplă asta, de ce nu reușesc să găsească ”drumul” către soluțiile aparent evidente?
O calitate demult uitată este puterea de sacrificiu. A fost uitată, la fel ca și politețea, pentru că nimeni nu mai are nevoie de ea. Avem prea multe, abundența ne izolează de educație.
Am scris despre dezvoltare, răbdare, calibrare aici:
Am obosit să ajut.
M-am săturat să tot am dreptate.
Nu mai vreau ca toate previziunile mele să fie corecte.
Așa cum bine știm mass-media și societatea în general ne învață exact opusul binelui real, profund valoros, peren.
Să faci carieră și să fii bine remunerat pare o victorie. Pare... Dacă ai și un corp sănătos, frumos.
Să fii extrem de sociabil și să ai mulți prieteni cu care te vezi aproape non-stop pare o victorie. Pare...
Apa pare bună. Chiar este! Doar în doze potrivite. Prea multă apă te poate literalmente omorâ.
Mierea pare bună. Poate fi. În cantități mici, da, este benefică. Prea multă miere este nocivă sănătății.
Sportul pare bun. Făcut cu cap și moderație, de către persoane apte de sport și sub îndrumare, da, ar putea fi bun. Altfel poate fi o pierdere inutilă de timp și o alterare gravă a sănătății.
Să muncești când vrei și cât vrei și dacă vrei, să te plimbi când vrei, să iei pauze când vrei sunt averi imense.
Să te culci la ce oră vrei este o avere imensă.
Să-ți ajuți copilul făcând lucrurile pe care poate să le facă și singur nu-i ajutor, e amputare.
10/15/22 New York, Queens.
Nu te băga în discuții contradictorii cu străinii, n-o fă pe salvatorul onoarei nimănui, nu apăra tu pe nimeni străin aparent agresat pe stradă.
10/7/22 New York, Bell Blvd
Lumea face caz dintr-un furt de ou. Exagerează.
Nici un bou n-ar trebui să fie. Foamea ar trebui înțeleasă de mai marii noștri înainte ca să fie nevoie de crime pentru supraviețuire.
Nu-i de la un ou, nici măcar de la poporul de oi, nici că 99% sunt boi, Este pentru că vacile sunt orice altceva decât ar trebui să fie și chiar mai mult decât atât.
10/6/22 New York, Bayside.
Cu un zâmbet imens pe față îmi aduc acum aminte cu cine am avut cele mai frumoase prietenii și relații de-a lungul a ultimelor două decenii: cu cuplurile în care ele, femeile prietenilor mei, mă plăceau întru-câtva mai mult sau mai puțin. Mai ostentativ sau mai discret, atât cât era suficient ca să n-o gelozească prea tare pe a mea doamnă la acel moment.
Și reciproca era adevărată, din păcate:
10/5/22 New York, Queens, Horace Hardway Expressway, într-o sală obscură de MMA.
Am căutat mereu după modele de succes de urmat în domeniile în care activam.
Am scotocit după profesori, îndrumători, mentori să-mi arate calea mai ușoară, dar dreaptă.
Ziua 110/365, anul 1/2.
