Motto: ”Ai mare grijă ce-ți dorești, cere mereu cu
modestie și bun simț, pentru că s-ar putea să ți se întâmple sau ofere exact
ceea ce vrei.”
Am visat frumos la început într-una din nopțile
trecute. Mi-a fost frică să și scriu despre asta. Este un vis clasic ce se transformă, aparent inexplicabil, într-un coșmar. Ca mai tot timpul în viață când nu știi să spui stop la timp sau să separi cumsecade apele.
Se făcea că eram pe o insulă, departe de casă,
undeva cu nisip fin, alb și apă mereu caldă, și eram îndrumător și formator al
unor copii ce mă iubeau nespus de mult. Insula era plină de localnici și de
turiști, era animată zi și noapte, viața palpita la fiecare pas și oră.
Eu îi adoram pe cei mici și progresele lor zilnice la
educație, ei mă divinizau și asta se vedea în ochii lor și în abnegația cu care
ascultau și-și făceau temele și astfel avansau constant. Le spuneam povești,
discutam cu ei la grămadă, apoi cu fiecare în parte pe teme diferite, cine
voia, petreceam ore de-a rândul învățând unii de la alții: ei de la mine
nimicuri de-ale vieții de zi cu zi, eu de la ei comorile răbdării,
entuziasmului, bucuriei nedisimilate, veseliei din satisfacții și chestiuni mici, aparent banale.
Le vorbeam despre relații,
disciplină, chibzuință, modestie, bani, educație, sport, investiții, corectitudine,
suflet. Dragostea necondiționată ne învăluia pe toți, credeam că am ajuns în
rai, zilele curgeau mirific una din alta fără să-mi dau seama de trecerea
lunilor și a anilor.
