Dăruirea libertății ca dovadă a iubirii

Las-o să plece, dacă ea dă semne că asta își dorește. Așa arăți că într-adevăr o iubești. 
Am scris aici rândurile de mai sus acum vreo doi ani și mai multe continuu mai jos, cu prospăturile de zilele astea:

Bătaia nu-i nici măcar pentru animale, corect! Dar cine să înțeleagă asta în agitata și naiva Românie a lui 2017 când marea majoritate a femeilor ”într-o relație” sunt snopite în bătaie - conform statisticilor oficiale?

Calvar este să vezi un prieten în necaz și să nu poți și nici să nu știi a-l ajuta.

Prieten este cel căruia îi poți împărtăși cele mai negre stări și dileme și cel care nu te judecă pentru ceea ce gândești, faci, suferi.
Prietenii sunt cei care sunt cu tine când plângi și te doare, nu cei care cântă, râd și dansează când și tu ești bine.
Va fi bine!

Ca să iasă din ou și să devină o găinușă puternică, sau pentru ca fluturele să depășească stadiu de larvă și să poată părăsi coconul, cel sau cea din interiorul cuștii crisalidice trebuie să devină singur(ă) puternic(ă) și să poată să spargă sau să rupă prin forțe proprii coaja ce-l/ce-o ține captiv(ă) după ce l-a protejat să crească.

Dacă tu încerci să ajuți crăpând coconul sau coaja oului, ce greșeală!, nu faci decât să grăbești ieșirea înainte de termen a nepregătitului pentru viața exterioară. Ieșind cu ajutor, înainte de termen, fluturele sau puiul de găină pot ieși slabi și incapabili să trăiască prea mult fără protecție și permanentă susținere.

Libertatea cea mai puternică, durabilă și utilă dezvoltării viitoare, se clădește cu răbdare, se obține prin luptă, cu sacrificii, ca astfel să fie apreciată și corect valorizată.

Mai valoroasă este umilitatea pâinii neagră și muncită, asudată, rod al propriei valori și necesități, fără nimic cu asupra de măsură, decât cea albă abundentă aruncată cu aroganță și silă de stăpânul pe care-l slujești și te umilește astfel, poate și fără să vrea și fără să-ți dai nici tu seama.

Închei cu Mircea Eliade, Oceanografie:

”O prietenie nu se verifică în aşa-numitele "ceasuri grele" ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten în nevoie, a-l încălzi cu mîngâierile tale, a-l încuraja cu "sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sînt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.”