luni, 26 februarie 2018

Iubim, nu gândim.

Iubirea se trăiește, nu se discută.
E ca un ordin: se execută impecabil, nu se comentează.

Suntem gregari prin excelență, cei mai mulți dintre noi, ne place să ne adunăm cât mai asemănători într-un loc, ne simțim bine înconjurați de alții - chiar dacă îi cunoaștem vag sau aproape deloc, ne temem să stăm o clipă doar cu noi înșine. Și când ne-am întâlnit așa mulți, cu asta începem - să ne plângem împreună de diverse, fiecare își aduce aportul la discuție, și uităm binele personal de care beneficiem într-un fel sau altul orișicare și uităm și să fim recunoscători pentru asta.

Poate că ar fi momentul sa apreciem comorile pe care le avem fiecare în curtea lui. Și să fim mulțumiți că putem munci, că avem ce munci și că putem fi liberi și (relativ) independenți, că avem un acoperiș deasupra capului, că suntem relativ sănătoși și nu dăm puținii noștri bani pe la doctori. Chiar mâncând doar o felie de pâine și bând doar un pahar cu apă rece.
Cât suntem încă pe pace.
Eu zic să fim mulțumiți fie și cu atât.
E bine.

Va fi bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.