La început exista o corespondență fățișă, evidentă, la vedere, pe Facebook și în comentariile de pe blog. Asta se întâmpla acum vreo șase-opt-zece ani.
Ulterior discuțiile, conversațiile și propunerile mai mult sau mai puțin decente s-au mutat în mesajele private, pe email-uri și în întâlnirile organizate de clubul fanelor de mai târziu.
Apoi, acum vreo cinci-șase ani heblul a fost tras. Era suficient, prea multe, prea puțin. S-a ales calea de mij-loc. Ca de obicei.
În ultimii trei ani mesajele scrise au fost găsite în ștergătorul parbrizului de la mașină sau în ușița cheiței rezervorului de benzină de la motocicletă ori înfipte în fanta dintre șa și rezervor.
Pasul cel mai curajos și cel mai puternic a fost făcut când mesajele au început să fie în cutia de scrisori de acasă. A început să primească mesaje scrise frumos, caligrafiate și parfumate de la domnișoare și doamne elegante și stilate.
Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost descoperirea de azi. În timp ce udam copăcelul din fața casei, pe care abia mi-l curățase și mie un vecin mai în vârstă și mai priceput, l-a tuns și mi l-a pregătit pentru înflorire, am fost mirat să găsesc pe o creangă dispusă spre Soare, o amuletă, un Mărțișor, un purtător de noroc, un aducător de noroc, un aducător de belșug, de iubire, de liniște, de fericire, de împlinire.
Mărturisesc: de data aceasta nu știu de la cine am primit acest cadou simbolic, dar magnific. Evident că m-aș bucura să aflu, dar nu este neaparat obligatoriu. Oricum îi mulțumesc acum și aici acestei drăguțe pentru superba și Minunata inițiativă care m-a bucurat mult mai mult decât toate bilețelele din ștergătoarele parbrizelor, din carenele motoarelor, din cutiile de scrisori, din emailuri sau din mesajele private, toate adunate la un loc nu fac cât această amuleta cu Mărțișor care deja a început să producă puternic fericire, bucurie, liniște, abundență, relaxare, iubire, afecțiune, dragoste, atașament în viața mea.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc, străino, Oricine ai fi și oriunde ai fi acum...
Sărut mâna, mulțumesc!
Și dacă ți-o fi făcut vreuna farmece??!!! 🤔🤔🤔
RăspundețiȘtergereS-o iei de nevasta?! 🥳🥳🥳
Doamne-ajuta, dragul meu!!!!
ȘtergereS-ar linisti cu toa(n)tele! :-))))
N-as vrea sa va dezamagesc insa explicatia poate fi f. simpla: se zice ca, dupa ce trec Babele, e bine sa-ti agati martisorul intr-un pom, de preferinta fructifer, ca sa le mearga bine si pomului si Martisorului si... tie ;)
RăspundețiȘtergereOricum: e "de bine" ca a preferat sa-si agate martisorul in pomul Dvs. ;)