duminică, 17 decembrie 2023

Iarna e fix la fel ca vara

Când mi-e foame inexplicabil și neașteptat, prelungesc postul și mai beau doar o gură de apă și foamea îmi trece.

Când mi-e frig, mai dau o haină jos de pe mine, mă goleșesc mai mult și mi-e mai bine. Dacă urmează să intru într-o apă rece, într-un lac sărat de exemplu, când glezna îmi degeră de frig, curând apa acea de gheață mi se va părea caldă, fierbinte pe alocuri, prin mijlocul ei.

Uneori simt că n-am energie, voință și determinare.

Atunci consum și mai multă energie, fac eforturi supradimensionate, devin și mai determinat, înfrâng pornirile ineficiente și inutile și forțez fluxurile de voință, energie și determinare să revină la normal.

Acest text nu este nici despre mâncare, fasting sau case, nici despre căldură, călduri sau apă. Nici măcar despre energie și nici despre energii.

Evident că vei înțelege curând mesajul, doar că nu chiar acum și pe de-a întregul. 

După ce ai să recitești cu atenție vei zâmbi - asta-ți pot garanta.

Mi-e frig în casă acum, ies afară la o plimbare să mă încălzesc puțin.

17 decembrie 2021, orele 12.33, 3 grade Celsius.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.