De neclintit, de încredere, imperturbabil, stabil. Favoritul Bunului Dumnezeu.

Motto:

”- Cum adică ești ”Favoritul lui Dumnezeu”?

- Exact cum auzi!”

Prolog:

Să renunți la gregaritate sterilă prin abandonarea definitivă la patru-cinci grupuri de prieteni, celebrele ”găști”, în douăzecișicinci de ani, pe rând la câte unul/una la cinci-șapte ani, și să te separi de zeci de ”prieteni” pentru a rămâne doar cu doi-trei apropiați, dar autentici, nu-i simplu și nici la îndemâna oricui.

Să suferi accidentări fizice, musculare, unele care au în tratamentul convențional perioadă de recuperare de șase-douăsprezece luni și tu s-o rezolvi în stilul propriu în două-trei luni, unele care necesită standard intervenție chirurgicală, două!, și tu s-o rezolvi cu orez englezesc este incredibil și covârșitor.

”God rejection is God protection”

Motto: ~Ma ghini...~

Nici una dintre cele trei femei importante din viața mea n-a fost româncă 100%. Nici măcar 50% - pentru două dintre ele. Iar la toate trei sămânța comună a fost una pe care nimeni n-o știe, nimeni n-o va afla și nimeni n-o va crede niciodată. Voi scrie la un moment dat despre asta, poate, cu două perdeluțe trase și a treia ușor ridicată, pentru cunoscători. 

De fiecare dată când am pierdut pe undeva sau ceva, pe altă parte Dumnezeu mi-a dat altceva întreit sau chiar înzecit.

De fiecare dată când o colaborare sau un job sau o afacere s-a pierdut sau s-a închis ori s-a stins, în scurt timp Dumnezeu mi-a scos în cale o altă oportunitate incredibilă la momentul anterior.

De fiecare dată când am terminat o relație de iubire și credeam că asta a fost ultima poveste minunată de dragoste, Dumnezeu făcea ceea ce știe el mai bine pentru favoritul lui:

Am greșit! Pentru că am scris, am vorbit și ajutat...

Am greșit! 

Am greșit și recunosc. Cam târziu, dar nu-i tardiv.

Primul pas pe calea îndreptării este recunoașterea greșelii. 

Plus: Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Mă iert și mă ridic. 

Am greșit imens!

Cum am greșit?

În natură e adevărul, viața și liniștea.

Natura nu minte niciodată.

Perfectele povești de iubire. Infinite. Definitive.

Există. Fie ele de un sezon, un an, opt ani, zece ani, există. Dar 99,99% nu le vor trăi niciodată, nici (măcar) o dată.

A existat dintotdeauna. Și va exista mereu. Cu o singură condiție: să fii ce trebuie, când trebuie, unde trebuie. Și să deschizi ochii mari și curioși cu bucurie observând semnele. Și să alegi mereu calitatea, nu cantitatea.

Se poate învăța asta? Da și nu.

Te poți apropia, făcând anumiți pași presetați, de o astfel de fabuloasă poveste de dragoste? Da și nu.

Există indicii că este ceva potrivit și valoros pentru tine încă de la început? Da și nu.

Despre ”nu” am tot scris. Nu mai am chef acum. Am terminat cu partea negativă. Probabil definitiv. Sau cel puțin până ies din depresie.

Azi voi scrie doar vreo duzină de ”da”-uri semnificative:

0. Prima dată când vă întâlniți ca să vă iubiți să simțiți și să vă comportați ca și cum v-ați cunoaște de-o viață. Să fie ca o reîntâlnire, o regăsire a sufletelor, o reapropiere a trupurilor. Indiferent că vă vedeți prima oară în apartamentul străin și rece al unei prietene plecate în Franța, pe o plajă în dreptul celebrelor steaguri din Neptun sau într-o sală de sport în capitală.

1. De fiecare dată când vă vedeți, întâlniți, atingeți să simțiți acel fior care vă pune în mișcare zi de zi. Ochii voștri să se întâlnească și să se placă fără să scoateți nici un sunet. Un tumult așezat, liniștit,  să pornească în stomacul vostru de fiecare dată când vă revedeți.

2. Mâncați și apreciați cam același fel de mâncare și sunteți fericiți să mâncați împreună și acasă, la casa ei de la Sinaia unde-ți gătește ea sau la Slănic unde gătea cealaltă și/sau la un picnic frugal, și la restaurante sau taverne diverse. Să-ți pună mâncarea în față, să te servească feminin, să te hrănească cum își hrănește o femeie îndrăgostită bărbatul iubit, deși ea n-a văzut așa la ea acasă când era fată și unde fiecare își punea singur în blid în față. Să-ți facă mâncărurile care-ți plac doar ție și să mănânce și ea puțin cu tine chiar și când nu-i este foame, doar de dragul tău. Când mâncați și vă uitați unul la celălalt să vedeți fericirea dublu: una gastronomic, alta de companie. Companioni e fabulos! Mai ții minte? Con panem...

3. Vă place să dormiți împreună și aveți sincronizate programele de somn. Vă liniștiți sedativ când corpurile se îmbrățișează sau ating. Indiferent că dormiți noaptea, dimineața sau la prânz. Mai ales la prânz, acel atât de hrănitor pui mic.

Kafka, copila, păpușa, bilețelele și iubirea nouă

Se spune că marele Kafka iese într-o zi în parc. Aici întâlnește o copilă plângând. Aceasta îi spune printre sughițuri că-și pierduse păpușa ei favorită. Kafka n-avea copii și scena îl emoționează profund. Se apucă amândoi s-o caute toată ziua. Evident că n-o găsesc. 

A doua zi Kafka revine în parc și îi spune micuței să nu mai plângă pentru că păpușa nu este pierdută, doar a plecat într-o vacanță. Fetița nu-l crede și rămâne supărată. Kafka îi spune că  a doua zi îi va aduce dovada.

Într-o relație sau liberă, la bine și la rău. Cercul in and out.

E simplu, toa(n)te spun la fel:

4. Când ești într-o relație și totul e roz: de luni până vineri e greu, tragi tare să rezolvi treburile și abia aștepți weekendul să te iubești prelung și prealung pentru că ți se pare că sfârșitul de săptămână trece mult prea repede și pare foarte scurt și rapid. L-ai pupa peste tot și l-ai mânca pe tot, nu te mai saturi de el, nu știi ce să-i faci mai repede în doar trei zile.

3. Când ești într-o relație și totul e muci, praf și pulbere, cucută, dar n-ai putere sau interes să te desparți acum de ”nenorocit”/”nemernic”:

Depresia ignorată e boală curată. (II) Permite, primește, acceptă.

Am preferat să trec singur prin zilele acelea, am ales să lupt cu demonii pe cont propriu. Am chemat salvarea la un moment dat spre dimineață, nu știam ce mi se întâmplă, a fost prima dată în viață când am făcut asta, am ajuns la spital în urgență. Era o coadă imensă de salvări, mulți oameni cu diverse probleme, era și covid-ul în vogă atunci, m-am așezat la rând așteptând să vină cineva să mă ajute.

”Ești dezechilibrat! Avea dreptate mama ta.”

Dimineața devreme, când a răsărit Soarele puternic de iulie, m-am trezit mângâiat în somn de niște raze pe o bancă din scaune de plastic într-un hol exterior, un pavilion cu doar doi pereți al spitalului. Atunci am înțeles că vindecarea e altundeva.

Depresia ignorată e boală curată. (I) Iubit fiind și iubind înapoi.

Lupt de câțiva anișori buni cu o stare mai ciudată. Puțini știu asta. O blondină știe ceva, puține, alta altceva, și mai puține. O brunețică lejeră simțise la un moment dat mai multe și mi-a spus-o, dar am redirecționat-o după faza cu alcoolul și carnea feliată subțire. ”Te minți pe tine și asta este cea mai mare minciună.”

Familia mea, sângele meu, rudele mele, unchii mei, mătușile mele, verii mei, nimeni nu știe absolut nimic. Nici sor-mea și nici măcar mama nu știu mai nimic. Tata e mort de treisprezece ani, el știa cele mai multe, începând cu primul episod mai blue, primul atac, de acum vreo douăzecișicinci de ani. Nu mai știe acum nimeni nimic.

Depresia ca divertisment, avertisment, ambuscadă.

Depresia poate îmbrăca diverse forme. Ea va face absolut orice să se deghizeze și să te facă să zici că nu-i nimic, n-ai nimic, o să treacă, e o stare de oboseală, doar o durere temporară, o pasă mai proastă.

Lupta cu depresia este infernală

Motto: ~Medice, cura te ipsum!~

Depresia e cruntă și lupta cu ea este infernală. Cei mai mulți pierd acest război, cei câțiva care reușesc s-o ducă pe picioare se auto-mutilează din interior. Multe semne ale luptei interioare se vor vedea mai târziu și pe exterior, în carne.

N-ai unde să te ascunzi de depresie, oriunde în lume ai merge depresia merge împreună cu tine. N-ai unde să fugi de ea, o poți doar plimba de colo-colo.

Spinul, șchiopătatul, rana și durerea.

Am tăiat zilele trecute mai multe crengi de copaci, copaci cu totul și ceva din trandafiri. N-am terminat, mai continuu săptămâna viitoare, cu voia Bunului Dumnezeu. S-a făcut ceva mizerie pe jos de la drujbă. Eu desculț pe acolo, normal. O țepușă, mică și subțire, mi-a intrat imediat la începutul călcâiului stâng unde era pe vremuri durerea cauzată și de fasciita plantară. (Apropos, fuse și se duse și ea). Asta se întâmpla cel mai probabil sâmbătă-duminică, maxim luni dimineață. Nu știam atunci de asta.

Marți seară la masaj am simțit o dată o zgârietură ciudată în talpă și mai apoi o înțepătură ascuțită în același loc. Am bănuit că ceva mi-a intrat în călcâi, cel mai sigur din curte de la țară, chiar dacă eu mai mersesem desculț și prin București ulterior.

Miercuri seară târziu când am ajuns acasă și mi-am scos șoseta am simțit din nou durerea. Am pus mâna acolo și durea. M-am uitat și era și inflamat puțin, începuse să se infecteze jur-împrejurul intrusei. Eram obosit, am zis c-o scot a doua zi dimineață.

Cum procedezi cu un obicei prost? Dar cu o cultură de buruieni?

Identic și pentru o dependență nocivă, apucătură defectuoasă, relație toxică, un război cu un adversar ireconciliabil, nemilos, nerezonabil:

O generație diferență - minim!

Se întâmplă ca la serviciu să observi cel mai repede asta. Normal că este bine să ai colegi de aceeași vârstă și să lucrezi împreună cu persoanele de etăți apropiate la proiectele pentru care ești plătit. Așa pare mai plăcut și timpul ar curge mai repede.

Dar, de multe ori, în momentele grele sau în situațiile dificile pentru companie sau departament, cei cu experiență găsesc de cele mai multe ori rezolvările și/sau ieșirile din criză sau dificultate. Au altă experiență și altă amploare a viziunii. De aceea este nevoie sau este bine ca să existe o persoană de cel puțin o generație o diferență în mijlocul tuturor departamentelor care vor să aibă succes pe termen lung.

Copiii:

Ambalajul și marfa de calitate

 Cu ochii la 

- poleială,

- sclipici,

- coajă,

nu vei observa ce contează cu adevărat:

- substanța

- conținutul

- profunzimea.

Nu grăbită, mai bine liniștită.

Nu agitată, mai bine lentă.

Nu tensionată, mai bine deseori relaxată...

Mușc-o înapoi de ureche!

Uneori depresia te mușcă de degetul mare de la piciorul stâng. Tu mușc-o înapoi de labă!

Alteori depresia te mușcă de lombari sau de genuchiul stâng. Mușc-o și tu rapid de piciorul celălalt.

Momentul de claritate al încrederii. Opțiuni, variante, alternative.

Motto:

”Ești pe front. Ai o singură scăpare, o singură ieșire, ești terminat, ești ca și mort, doar că n-o știi încă. Când ai două soluții, de fapt, n-ai nici una. Ești halit. Abia de la trei variante de evacuare poți considera că ai o șansă.”

Baza oricăror debuturi reușite este încrederea. 

Ca să ai încredere trebuie să știi bine ce ai de făcut.

Fabulozitatea zilnică, recunoștința permanentă.

Tot timpul să ții garda sus.

Frumusețea ca țintă. Comoara din vizuina iepurelui.

Motto: ”Îmi va ieși în cale, pentru că și ea mă caută, se va opri fix înaintea mea mirată cu ochii mari, veseli și curioși.”

”- Și acum ce ai să faci?

- Cobor din nou în adâncuri.

- Unde mai exact?

- În tunelurile iepurilor.

- Dar ție nu-ți plăcea întunericul.

- Îmi place vânătoarea.

- Și ce cauți acolo?

- Comoara.

- Ce comoară?

- Frumusețea.

- Hhmmm, devine interesant. Și cum ai să știi că ai găsit-o în beznă?

Planifică și sări!

Am ajuns la bătrânețe să dau dreptate tinerilor. Un plan bine pus la punct și corect executat bate orice altă formă de organizare. Până când destinul îți confirmă, prin excepție, exact contrariul.

Cele patru trepte ale învățării

Toa(n)tă lumea știe care sunt aceste patru trepte. Sunt vechi, au fost descrise cu câteva decenii în urmă de zona academică, dar puțini le-au promovat sau detaliat măcar puțin ca să folosească mai multora.

O (re)fac eu astăzi, pentru mine, dar sunt sigur că-ți va folosi cu asupra de măsură și ție.

Sunt valabile în orice domeniu nou vrei să te dezvolți sau să aplici pentru deschiderea orizonturilor.

Prima treaptă a oricărui învățăcel este ”Incompetența ignorantă”.

Fabuloasa frumusețe a vieții nemaivăzute și nemaiauzite

Dacă faci suficient de multă liniște în viața ta vei auzi. Șșșșșș...

Dacă reușești să amuțești cumva perpetuul vuiet din spatele tumultului nestăpânit zilnic s-ar putea să începi să dorești să asculți și alte muzici perene, discrete, delicate și pe termen lung. Șșșșșș...

Există o frumusețe a vieții în aproape oricare din formele existente. Doar să le vezi, după ce începi să auzi. Șșșșșșșș...

Dumnezeu nu face absolut nimic urât sau fără rost.

În spatele fricii este libertatea: ”Futu-i!”

O vorbă veche spune că în peștera în care ți-e frică să intri se află cheia comorii pe care o cauți.

Ca bărbat, nu și la femei, sunt multe domenii în care trebuie să performezi și iei inițiativa și/sau să fii cel mai pe moment din zonă.

Eziți de multe ori, te gândești dacă-i bine, analizezi la nesfârșit, ești indecis prizonier fricii, pierzi vremea raționând nedecisiv.

O societate cu fundul în sus, în disoluție lentă: varietatea ca divertisment.

Se întâmplă în vestul Europei, în SUA și în restul lumii civilizate și democratice. În Ro acest trend este abia la început, dar înregistrează progrese remercabile an de an.

Până acum cincisprezec-douăzeci ani, poate chiar și cu zece de ani în urmă, era o mândrie să lucrezi în același loc pentru aceeași companie pentru o durată de minim cinci-zece-douăzeci de ani neîntrerupți. Unii lucrau literalmente toată viața în același loc și-și dedicau unei singure companii toate calitățile și puterile.

Fidelitatea, constanța și dedicația pentru lucrul bine făcut pe termen lung pentru același angajator erau calități intrinseci de necontestat bine valorizate și răsplătite de către angajator anual. 

Astăzi angajatul își caută de lucru constant zi de zi, are CV-ul pus pe platformele de recrutare și actualizat zilnic și la dispoziția celorlalți angajatori minut de minut. Să fii astăzi un angajat care are o vechime prea mare într-o singură companie este un semn rău pentru un angajator. Contrar credinței, valorii și accepțiunii din urmă cu doar cincisprezece-douăzeci de ani. Înseamnă că ”n-ai ambiție, nici curiozitate, dorința de a crește și dezvolta”.

În urmă cu doar cincisprezece-douăzeci de ani era o rușine pentru un bărbat să stea pe chaturile de socializare sau pe viitoarele platforme de matching sau dating. Era o rușine pentru un bărbat să spună sau să admită că își căută perechea online. 

Când abia apăruse internetul în Ro, cu douăzeci-douăzecișicinci de ani în urmă, era o rușine pentru o femeie de calitate, onorabilă, să aibă relații de prietenie sau de amiciție sau de iubire (Doamne ferește!) în afara arealului bine delimitat și consacrat clasic:

Familiile senviș, sacrificii stupide, erori ireparabile.

Conceptul de familie sandwich sau traiul în aceeași gospodărie/casă a trei generații nu-i nou. Are undeva între 50 și 80 de ani vechime și da!, cele două războaie mondiale au avut influența lor asupra acestui gen de coabitare forțată.

Evident că știu că există etnii și popoare unde această practică este implicită, de la sine înțeleasă, standard, obligatorie. Copiii cei mai mici, în general băieții ultimi născuți, rămân în casa părintească și-și îngrijesc părinții ce îmbătrânesc concomitent cu creșterea propriilor copii ce cresc și vor urma același model.

Dar societatea modernă s-a schimbat dramatic, radical aș spune, în ceea ce privește responsabilitatea, dinamicile intergeneraționale și intersexuale și tratamentul aspectelor financiare, imobiliare și sociale cândva supuse regulilor protective. Azi nimic nu se mai respectă, contează doar „ce simți” și nimeni nu mai are concomitent și autoritatea și responsabilitatea. Ele au fost împărțite, dar nu egal și nici acolo unde trebuia mai mult.

Revin la familia ”senviș”.

Nu-i da nume, n-o încorseta, nu sufoca. Trăiește-o așa cum e, e perfectă!

Cel mai rău lucru pe care poți să-l faci unei relații dintre doi oameni, dintre un bărbat și o femeie, este să o definești, să-i dai nume, să o etichetezi. 

Aceste lucruri sunt abominabile și calea cea mai scurtă către sfârșitul sau măcar finalul relației. În momentul în care începi să spui întrebări de genul:

Noroc că știu și înțeleg.

Ziua 1/365, anul 2/2.

E prima zi din al doilea an.

De azi reluăm postarea cât-decât constantă, poate chiar zilnică. Nu promit nimic.

Pentru că:

Adio! ”Nu m-am putut abține, este în natura mea.” Adio!

Marea este superbă și este o plăcere să fii deseori în preajma ei la plajă. Să faci baie în mare sau ocean este fabulos, dar poate fi și extrem de periculos. Te poți îneca ușor dacă nu știi unde și când să te oprești sau cum să te protejezi. Marea nu-ți vrea răul, doar asta este natura ei, face ce ea trebuie să facă.

Muntele și dealurile împădurite și pline de arbuști fructiferi sunt fascinanți/fabuloase. Să te plimbi ziua desculț prin răcoarea și liniștea dealurilor sau a munților este superb, dar poate fi și extrem de riscant la un moment dat, mai ales noaptea. Mulți și-au pierdut viața făcând greșeli elementare, nepermise sau aventurându-se unde și când nu trebuia. Muntele și dealurile înalte împădurite nu-ți vor răul, dar asta le este natura, ele fac ceea ce trebuie să facă.

La fel ca în celebra fabulă probabil persană (nu-i a lui Esop) cu scorpionul și broasca:

A trecut un an, suntem pe drumul cel bun!

Ziua 365/365, anul 1/2

Să rămâi ferm și demn în picioare când 99% îngenunchează sau se apleacă este infernal și imposibil pentru 99,99% dintre semeni.

Tăvălită, răvășită, rulată, dată peste cap, recarosată, trasă la linie/punct, cu smoală pe coadă.

Am văzut de-a lungul vieții multe mașini superbe sau motociclete de excepție, piese rare, extraordinare - lăsate în paragină. Nereparate, ruginite, abandonate, părăsite, uitate uneori maxim sub o prelată și ea sfâșiată și prăfuită. A fost una din marile mele mirări în viață.

N-am reușit niciodată să înțeleg cum se poate întâmpla ca o mașină clar deosebită, o piesă rară, o motocicletă clar frumoasă, superbă la viața ei, ieșită din normalitatea de serie, un produs unicat, să ajungă într-o stare deplorabilă, părăsită printr-un showroom sau printr-un subsol de bloc sau printr-o parcare de supermarket plină de praf.

Dar au trecut anii, deceniile, am mai căpătat și eu ceva experiență și mi-am dat seama că văzând multe astfel de situații, căutând proprietarii, discutând cu specialiști în domeniu, mecanici, ingineri, motocicliști, foști piloți, toți mi-au spus cam același lucru:

Moment de cotitură - sănătatea înainte de orice!

Aveam o stare de oboseală generală de câteva luni de zile, cel mai probabil de la supra-antrenament. Dormeam mult peste orele normale de somn, uneori mă trezeam încă obosit.

Arătam excelent pe dinafară, am o poză ca exemplu pe blog, dar pe interior mă atacau toa(n)te. Nu știam, dar simțeam că ceva nu-i în regulă.

Încheieturile pe partea stângă mă dureau toate: glezna, genunchiul, umărul și gâtul până sub ureche și la baza capului. Ieri m-a durut și mandibula lângă ureche, tot pe stânga.

Tot ieri după o plimbare mică prin pădure, doar vreo 6-7 km, m-am resimțit și m-aș fi întins pe jos la un moment dat. Cu o zi înainte mersesem dublu, peste 13 km, și nu avusesem nici o problemă. Ulterior duminică am mers la fotbal și mi-am revenit, inexplicabil, jucând foarte-foarte bine cu o gașcă nouă.

O stare generală ciudată, proastă, mă tot bântuia de câteva săptămâni sau luni. Mi-am readus aminte de Radu care a intrat în pământ în nici două luni de când a fost diagnosticat și care se simțea și era foarte bine cu câteva luni înainte.

Ceea ce m-a pus pe gânduri erau desele momente când tensiunea mi se ridica din senin. Uneori și temperatura se ridica brusc și fără nici o legătură cu exteriorul. Durerile de cap și amețelile care se cam întețiseră și apăreau doar după eforturile intense m-au pus pe gânduri. Eu n-aveam astfel de probleme, deși mulți cei din preajma mea sau de vârsta mea sau mai mici aveau astfel de simptome de ani sau chiar decenii.

Azi dimineață devreme mi-am făcut analizele regulate anuale și în câteva ore au venit și rezultatele:

Femeia și grebla, bărbatul și rezolvarea problemelor.

O domnișoară se plimba prin grădină. La un moment dat nefericit calcă pe grebla lăsată tot de ea în superba curte prin iarbă și printre florile varicolore. De data aceasta nu nimerește cu piciorul în dinții greblei, cu a mai pățit de atâtea ori, ci calcă cu vârful piciorului fix pe capătul celălalt al greblei, pe coadă, iar grebla cu toți dinții ei de metal i se înfige tinerei în frunte chiar deasupra sprâncenelor.

Bineînțeles că începe să o doară capul, îi curge și puțin sânge pe față, în ochi și în gură. După o vreme se duce agale la bărbatul ei ce muncea diverse prin altă parte a curții și-i spune liniștită: 

 - Dragul meu, mă doare capul foarte tare! Nu știu de la ce și nici nu știu ce să fac. Ajută-mă! - spuse femeia mângâindu-și fruntea îndurerată și grebla însângerată în același timp.

Bărbatul, prins cu alte treburi și scule și puțin neatent îi spune fără s-o privească:

What are you waiting for?!?

Cântă la un instrument ca și cum nu te-ar auzi nimeni, dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni, iubește ca și cum ar fi ultima noapte de dragoste și întâia de război.

Pe 30 aprilie 2023 eu am făcut iarăși baie în raiul verde de la Slănic. La suprafață apă era caldă, zece-douăzeci de centimetri, dedesubt îți îngheța sufletul. Parcă semăna cu ceva, știi tu... Am stat doar douăsprezece minute în saramura călduță. Ce-i prea mult strică, este?

Tu?

Poza de la intrarea din balta cu monștri e mai jos.

"Altceva?"

So, what are you waiting for?

Trece vremea... tu zâmbești?

La un moment dat, aparent fără nici un motiv, te vei uita curioasă la ceas, pe telefon - evident!, și imediat vei exclama siderată:

Sindromul Mesia

Să știi când să te oprești este un prim pas înainte.

Să înțelegi că lumea merge mai departe indiferent de zbaterile tale este o revelație colosală.

Să admiți că ajutorul nesolicitat este un păcat imens este eliberare.

Să interiorizezi profund că sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit este o epifanie clarificatoare.

Să te dezbarci de aroganța facerii de bine cu forța semenilor și să-i ajuți când ei nu cer asta cu stăruință - asta este o imensă realizare.

Să-ți pui ție mai întâi masca de oxigen este obligatoriu pentru binele tuturor.

Să spui STOP și să te întorci înapoi la tine este un proiect uman și util. Mesia e doar unul și nu ești, în nici un caz, tu.

F.I.R.E.

Furnizezi Iubire Recuperezi Energie

Este o țeavă cu dublu sens. Dus și întors. Nu știi niciodată care este direcția, dar simți beneficiile de fiecare dată. Ori ești generos, ori te reîncarci în celebrele prize.

Dar FIRE este despre altceva. Cumva similar, dar diferit în substanță.

Financial Independence, Retire Early, aici este originalul FIRE.

Lasă-i să ceară!

Ajutorul nesolicitat este un păcat.

Până când nu voi înțelege asta voi avea mult de suferit. 

Pentru că:

Dacă ai tăi copii nu te iubesc ai o mare problemă și o dureroasă înfrângere temporară.

Memento mori

Adu-ți aminte că vei muri.

Zilnic să-ți aduci aminte că la un moment dat vei muri.

Pe cine să alegi, să păstrezi, să protejezi, să ajuți, să asiguri, să crești?

Motto: ”Pe cea care conteaza. Pe cea care a ramas. Pe cea care te suporta.”

 ” - Ajungem vineri...

Nu regret nimic!

Mi-am reproșat când eram mai tânăr că nu mergeam la petreceri și distracții, ori la aniversări sau alte sindrofii unde se adunau constant toți colegii de școală, de bloc, de liceu, de facultate sau de la primele servicii. Nu mergeam la atât de multe câte erau în aproape fiecare weekend pe atunci.

When the Saints go marching in. A doua.

 https://www.instagram.com/reel/CqhibzCDxDo/?igshid=YmMyMTA2M2Y=

https://www.instagram.com/reel/CqhibzCDxDo/?igshid=YmMyMTA2M2Y=

Suntem cei pe care îi apropiem: eșecul permanent, decizii constant proaste.

Poți scoate ro din comunism, dar n-ai să scoți comunismul din ro niciodată.

Brucan s-a pripit. Două generații n-ajung. Nici măcar trei.
Țuțea a fost blând și delicat. Nu poți descrie mai bine ca el frustrarea pușcăriei pentru niște proști:

Respiră, fă ce trebuie!, cu răbdare.

E greu, e infernal de greu acum, știu, simt - te simt, înțeleg - te înțeleg. Dar va fi bine curând. Dacă ai răbdare și faci ce trebuie și când trebuie. Respiră liniștit mai întâi.

Dacă tu respiri azi și acum, ce fericire imensă!, sunt unii care-și dau ultima suflare în această secundă și ar da orice să aibă problemele și coșmarurile tale și să mai aibă câteva respirații în plus.

Există timp suficient să faci orice pozitiv îți poți imagina.

Inteligența artificială, omul și viitorul

În anii ”50 se credea că omul va crea și supune permanent și gratis roboți care să lucreze pentru binele tuturor. S-a dovedit un enunț eronat profund.

Prima la acordeon Weltmeister 197x. Happy birthday to you...

https://www.instagram.com/p/CqVBsBosFTX/

Happy birthday to you...!

Prima încercare, primă audiție.

https://youtu.be/UnEr-WrcQDs

#weltmeister 197x

https://www.instagram.com/p/CqVBsBosFTX/ 

Nu visa prea mult, hai și la sapă.

Visele nu țin de cald.
Visurile nu țin nici de foame.

Știu că visând mai capeți ceva speranță și o liniște iluzorie, dar pe trezie doare mult mai tare dezamăgirea și arde mai abitir frigul cutremurător al hăului insondabil.

Te uiți în neant și neantul se holbează înapoi la tine.

Ce-i de făcut?

”Nichita și Dora”

EL și ea.

Maturitate și tinerețe.

Experiență și jucăoșenie.

Pasiunea merită orice. Monstruoasa italiancă.

”- A pornit mai repede anul ăsta!

- I-am ținut bateria pe redresor toată iarna și am făcut și focul sub ea ca la camioanele de pe vremuri...

- Ai ieșit cu ea?

Rana făcută de iubire trebuie să fie energizant

O dovadă simultană de afecțiune, atașament și maturitate este atunci când accepți tăcut rana făcută inutil și neașteptat de persoana mult prea iubită.

Dacă mergi mai departe ești și puternic.

Dacă te opintești trebuie să bei două găleți mari de apă. Știi de ce, da?

Cele mai ”cu vino-ncoa”

Cel mai afrodisiac parfum al unei femei de păstrat este mirosul de mâncare sau ciorbă tocmai făcută cu dragoste și ierburi crude proaspăt tăiate deasupra.

Cea mai potrivită relație este cea în care cei doi par

Incompetența din resurse umane și învățământ

Mult mai gravă decât corupția clasei politice, dar și a întregii oligarhii adicente, cred azi că mai dăunătoare pe termen lung este crasa incompetență a managerilor din resurse umane și a celor din învățământ.

Toate cvasigeneralizate în Ro și cu zero șanse de rezolvare azi și mâine.

Știu, nu vei înțelege nimic și nici nu-mi vei da dreptate. Dar copiii noștri

Munca (te) înnobilează, serviciul te ridică în rang

Nobile, ești primul pe lista beneficiilor dacă înțelegi că:

Să-ți găsești povestitorul îți aduce liniște, zâmbete și pace.

Știu că vrei să înțelegi. E ok să cauți să cunoști, să te cunoșți și să-ți cunoști liniștea și pacea.

Înțeleg că vrei ca cineva să-ți povestească și să-ți explice diverse pe care tu încă nu le știi și astfel să te liniștească.

E normal să-ți dorești să ai mereu

Criticarea (judecarea) altora este critică (judecată) personală

Cu cât mai mult critici (judeci) pe alții, cu atât de mult te critici (judeci) de fapt pe tine. 

Liniștea multivalenței priveliștilor

Când vezi de sus un conflict, un teren, un ansamblu, un om sau o problemă sau când ai informații din interior toate ți se par mult-mult mai simple și mai clare.

Poți purta ochelari, binoclu sau lunetă.

Mă pot uita la un om gândind ca un fost sportiv sau ca un fost supraponderal.

Mă pot uita la o situație și pot lua o decizie ca un fost economist sau fost director.

Recunoștința ca fundament permanent - Turcia/Ucraina

Am tot scris despre recunoștință. Cred că sunt zeci de texte pe acest blog și am și câteva înregistrări video pe youtube.

Recunoștința mă ghidează de ani de zile, de decenii de fapt. Sigur sunt recunoscător activ și conștient din 2006-2007. Știi tu acel moment care m-a făcut să deschid încet-încetișor ochii cusuți cu sârmă pe afară și având obturatoarea perdea groasă pe interior.

Jump-jump, iubire pură.

Eram în aeroport, plecam înapoi acasă, și mă îndreptam către zona de vamă. Acolo unde treci prin celebrele șicane de-a lungul culoarelor făcute cu benzi elastice făcând s-uri interminabile. 

Ea rămăsese în afara acestei zone. Dar pentru că exista un parapet de un metru făcut din reclame care delimitau zona și cum ea la șapte ani are cam 1,25 sau1,30 m, pe măsură ce mă îndepărtam în acele șicane îndreptându-mă către zona de poliție de frontieră, ea nu prea mă mai vedea și tot mai voia să-mi facă cu mâna de ”la revedere”. 

Nu doar ținta, ci și traseul. ”A la Pirus”

Evident că cei mai mulți știu ce trebuie făcut ca să le fie mai bine și mai relaxați. Toată lumea cunoaște cum să facă bani, cum să fie mai sănătoși, cum să fie mai iubiți și care sunt toate celelalte obiective dorite de fiecare. Dar puțini reușesc vreodată și să-și atingă aceste ținte, deși par clare și ușor de rezolvat.

”De ce” se întâmplă asta, de ce nu reușesc să găsească ”drumul” către soluțiile aparent evidente?

Sacrificiu

O calitate demult uitată este puterea de sacrificiu. A fost uitată, la fel ca și politețea, pentru că nimeni nu mai are nevoie de ea. Avem prea multe, abundența ne izolează de educație.

Am scris despre dezvoltare, răbdare, calibrare aici:

Banii și alcoolul

Se spune că banii mulți, mai ales nemunciți, te schimbă. Fals!

No one cares. Let them burn! (2)

Am obosit să ajut.

M-am săturat să tot am dreptate.

Nu mai vreau ca toate previziunile mele să fie corecte.

Ratarea și victoria

Așa cum bine știm mass-media și societatea în general ne învață exact opusul binelui real, profund valoros, peren.

Să faci carieră și să fii bine remunerat pare o victorie. Pare... Dacă ai și un corp sănătos, frumos.

Să fii extrem de sociabil și să ai mulți prieteni cu care te vezi aproape non-stop pare o victorie. Pare...

Și prea mulți bani strică și sunt toxici

Apa pare bună. Chiar este! Doar în doze potrivite. Prea multă apă te poate literalmente omorâ.

Mierea pare bună. Poate fi. În cantități mici, da, este benefică. Prea multă miere este nocivă sănătății.

Sportul pare bun. Făcut cu cap și moderație, de către persoane apte de sport și sub îndrumare, da, ar putea fi bun. Altfel poate fi o pierdere inutilă de timp și o alterare gravă a sănătății.

Averea supremă: Fericire, mulțumire, liniște, pace.

Să muncești când vrei și cât vrei și dacă vrei, să te plimbi când vrei, să iei pauze când vrei sunt averi imense.

Să te culci la ce oră vrei este o avere imensă.

Copiii n-au nevoie de atâta ajutor

Să-ți ajuți copilul făcând lucrurile pe care poate să le facă și singur nu-i ajutor, e amputare.

Dacă lupți, oprește-te doar la final

10/15/22 New York, Queens.

Nu te băga în discuții contradictorii cu străinii, n-o fă pe salvatorul onoarei nimănui, nu apăra tu pe nimeni străin aparent agresat pe stradă.

Foamea va face din oameni neoameni

10/7/22 New York, Bell Blvd

Lumea face caz dintr-un furt de ou. Exagerează.

Nici un bou n-ar trebui să fie. Foamea ar trebui înțeleasă de mai marii noștri înainte ca să fie nevoie de crime pentru supraviețuire.

Nu-i de la un ou, nici măcar de la poporul de oi, nici că 99% sunt boi, Este pentru că vacile sunt orice altceva decât ar trebui să fie și chiar mai mult decât atât.

Nu de ou, nici de oi, nici de boi. E de vacile-ȘEFE.

10/6/22 New York, Bayside.

Cu un zâmbet imens pe față îmi aduc acum aminte cu cine am avut cele mai frumoase prietenii și relații de-a lungul a ultimelor două decenii: cu cuplurile în care ele, femeile prietenilor mei, mă plăceau întru-câtva mai mult sau mai puțin. Mai ostentativ sau mai discret, atât cât era suficient ca să n-o gelozească prea tare pe a mea doamnă la acel moment.

Și reciproca era adevărată, din păcate:

O clipă de neatenție poate schimba decisiv viața

10/5/22 New York, Queens, Horace Hardway Expressway, într-o sală obscură de MMA.

Dezvoltarea, calibrarea, răbdarea.

Sunt recunoscător că știu și pot face progrese în diferite domenii și salturile să fie remarcabile uneori.

Recunoștința privilegiului mentoratului

Am căutat mereu după modele de succes de urmat în domeniile în care activam.

Am scotocit după profesori, îndrumători, mentori să-mi arate calea mai ușoară, dar dreaptă.

Recunoștință, umilitate, seninătate, bucurie, zâmbet.

Ziua 110/365, anul 1/2.

Începând de astăzi voi mai scrie doar despre aceste patru-cinci domenii. Dacă le întâmpin în ziua respectivă sau în zilele precedente și dacă am o poveste sau un gând de transmis, voi scrie începând de astăzi doar pentru a mulțumi pentru tot ceea ce am și am cu asupra de măsură și mulțumesc cu această ocazie din nou Bunului Dumnezeu.

Nu mă mai cert cu EL. Niciodată!

Ziua 109/365, anul 1/2.

Toată lumea știa semnul particular pe care-l avea la față, la nas. Era urmare sau pecetea unor altercații și a unor rezolvări din trecut de când era mai tânăr. 

Doar puține persoane, câteva zeci, dar cu precădere și mai exact doar cinci sau șase cunoșteau semnul distinctiv pe care de această dată îl avea pe fesa superioară dreaptă în forma hărții Statelor Unite ale Americii. 

Mai repede proști decât răi

Ziua 108/365, anul 1/2.

Sunt multe momente în viața unui om când te confrunți uluit cu decizii sau vorbe ale apropiaților care te șochează, dezgustă, descumpănesc.

Mai mulți cârnați decât zile

Ziua 107/365, anul 1/2.

Din ciclul meu slănicean cu ”nucile prin noiembrie-decembrie sunt gata, dar veverițele se înmulțesc la nesfârșit și iarna e lungă...” azi lali m-a sunat să-mi spună una nouă de la noi, de la mama lui maya, bunica tatălui meu și a lui lali.

Testimoniale

Ziua 106/365, anul 1/2.

Ma: Și eu te iubesc ! Ești cel mai echilibrat om , in toate , ai încredere in tine , in primul rind .

Alții zâmbesc, tu nu.

Ziua 105/365, anul 1/2.

Să faci fericiți pe toți cei din jurul tău nefericindu-te iremediabil pe tine.

7 ani, o lună, o zi...

Ziua 104/365, anul 1/2.

Ieri a trecut o lună de la cei șapte ani și o zi care n-au mai fost celebrate.