luni, 30 iunie 2014

Cvasi-majoritatea prietenilor, rudelor și cunoscuților mei ...

... m-au considerat nebun în perioada dintre sfârşitul anului 2005 şi începutul anului 2006 când am început să enunţ, timid, idei generale şi principii din stilul de viaţă minimalist. Aveam deja 2-3 ani de studiu în acest domeniu la acel moment. Partea cea mai frumoasă că tot nebun mă consideră mulți și astăzi.

Ca o scurtă paranteză: de reținut faptul că la acel moment, teoretic, trebuia să fiu fericit, părea că eram un om realizat, poate chiar împlinit: aveam un job excelent, o funcție de conducere într-o companie tânără și în plină ascensiune, o relație amoroasă ca în povești cu un om minunat, făcusem deja 2 investiții imobiliare senzaționale, banii curgeau gârlă... Totuși ceva era în neregulă. Grav. Mă veți întreba de ce? Pentru că traversam o perioadă grea, infernală, inima mi-era încărcată, simțeam o presiune cum apasă constant pe sufletul și creierul meu. Iar trupul era la un pas de colaps. Voi reveni curând la asta.

Motto: "When you dance with the devil, the devil doesn't change. The devil changes you.” 
Să revenim acum la cvasi-majoritatea prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor mei: cum spuneam m-au considerat nebun de legat și râdeau cu gura până la urechi când le vorbeam de importanţa încetinirii în toate domeniile şi aspectele vieţii; se uitau ciudat la mine când le povesteam de mişcarea “slow” – care în alte părţi ale globului are deja zeci de ani de experienţă şi milioane de adepţi - cu toate ramurile ei ( în domeniul alimentaţiei, al locuirii, sănătăţii, muncii, timpului liber, creşterii copiilor, sportului, hobby-urilor şi multe altele). Orice era legat de acest modus vivendi era ceva străin de ei, de care râdeau cu poftă nedisimulată, erau aroganţi şi încrezători considerându-mă, nu doar nebun de legat, ci şi că am devenit un leneş, că am luat-o razna grav de tot şi că ar fi cazul să-mi revin, să las prostiile şi să mă întorc la vechile obiceiuri si ritmuri ... 
Mulţi dintre ei, chiar şi astăzi când scriu aceste rânduri, au rămas cam cu aceeaşi impresie - cum îți spuneam. Nu este o surpriză pentru mine. Aşa greu se mişcă toate pe aici, pe aceste meleaguri. Mereu lucrurile bune din vestul mai civilizat fac mai mult pe drum până în România. Unii dintre ei au divorţat între timp (n-au mai avut răbdare şi timp să-şi canalizeze atenţia şi energia şi să-şi salveze măcar căsniciile). Alții au probleme grave cu copiii, atât de comunicare cât și de acceptare și integrare. Câţiva au fost daţi afară de la serviciu ca nişte măsele stricate – nu le-a venit să creadă că nu sunt chiar atât "de neînlocuit" – incredibil!, iar 2 dintre ei şi-au pierdut deja casele luate pe credit de la bancă pe vârful bulei speculative imobiliare; altul nu şi-a mai putut plăti ratele de peste 3 luni.  
Unii sunt bolnavi de toate bolile moderne ale secolului vitezei la nici 40-45 de ani, iar alţii nu-şi găsesc liniştea în nici o activitate pe care o prestează, nici chiar în hobby-uri – sunt nişte munţi umani (dacă se mai pot numi aşa...?!?) de nervi, de agitaţie, de zbucium, de stress și de suferinţă internă, sufletească şi fizică, aproape continuă. Fumatul de ţigară de la ţigară, unii chiar 2-3 pachete pe zi, este deja un tic pentru cei care acum 10-12 ani rupeau cărările munţilor. Supraponderabilitatea și chiar obezitatea se instalează de la an la an și din ce în ce mai stabil la mulți dintre ei, pe nesimțite, dar ferm.  
Într-un rezumat par a fi nişte epave. Dar cel mai ciudat, dar totusi interesant psihologic vorbind, este că, dacă vă vine să credeţi, unii dintre ei sunt foarte fericiţi aşa şi nu vor să schimbe nimic în viaţa lor. Nu regretă nimic. Rien

Şi, înghiţind încă o pastilă "naturală" de sedare-liniştire, din cele 3-4 pe care le iau zilnic, ca pe bomboane cip, unele prescrise de medic, altele luate după ureche, şi după ce beau paharul cu lichid ca să alunece hapul, zâmbesc forţat şi declamă ironic: "Viaţa e scurtă. Avem timp pe lumea cealaltă să ne odihnim, însănătoşim şi revenim".

Ar mai fi ceva de adăugat?



2 comentarii:

Ema M. spunea...

Vorbeai de cei care sunt ca niste "epave", dar care, spre surprinderea ta, par "foarte fericiti". Nu cred ca sunt, ci pun numai o fatada, iar daca te referi si la cei fara conduita morala, aceia au constiinta adormita. Daca aceea li s-ar trezi, lucrurile ar sta altfel.

Gelu M. spunea...

Evident că-i o fațadă. Și da, se vor trezi, dar să sperăm că la timp și nu din cauza vreunei afecțiuni sau boli așa cum am pățit eu. :-)