vineri, 25 iulie 2014

Snob în vacanță sau călător?

Foarte mulți prieteni adoră să facă excursii, vizite, vacanțe și shopping, mai ales șoping, cât mai departe de casă. Mult departe de casă... De parcă această casă ar avea râie. 

În ultimii zece-doispreszece ani a existat un adevărat război, tăcut și nevăzut, dar o reală încleștare cu replici și retururi date de prietenii, rudele și cunoscuții mei, ei între ei, eu nu-mi permit astfel de extravaganțe, în ceea ce privește destinațiile de vacanță. Se întreceau care ajunge în locuri mai exotice, care bifează anual mai multe destinații, care a atins un loc mai ciudat și mai necălcat, până la acel moment, de nici un alt cunoscut. Chiar se făceau verificări succinte, febrile, cu telefoane date inopinat, înainte de o rezervare last minute, dacă nu cumva Ioneasca sau Popeasca a fost pe acolo acum vreo doi ani ...



”Sufletul nu e un călător; omul înțelept stă acasă. Călătoria este paradisul proștilor.” - Ralph Waldo Emerson

S-a ajuns astfel la diverse situații hilare: 


- non-sportivi, chiar anti-sportivi aș putea spune, care au ajuns pe pârtii de ski de renume mondial, deși ei nu schiaseră în viața lor nici măcar în vise, și au revenit cu luxații și fracturi acasă; 
- agitați, stressați și nestăpâniți incurabili, zdruncinați de workholicismul ce le-a furat busola și bineînțeles capul, care au venit cu erupții cutanate pe tot corpul, pe sistem nervos, în urma unor tururi turistice renumite de opt-zece zile prin diverse locuri vestite pe unde au fost duși precum câinii în lesă și plimbați așișderea;  
- sau datornici vânduți la prieteni și la bănci, unii chiar și-au pierdut ulterior casele, care au trăit săptămâni în huzur în stațiuni de lux ale lumii. 

Consider că mersul în vacanță, în călătorie, trebuie să fie de la un capăt la altul o relaxare. Relaxare totală. Din toate punctele de vedere. Iar nivelul cheltuielilor efectuate cu vacanța trebuie să fie cât mai mic cu putință. În nici un caz să nu strângi bani un an de zile, neglijându-ți sănătatea și liniștea de zi cu zi, ca să stai o săptămână tolănit la all-inclusive. De la care all-inclusive te mai și întorci cu câteva kg în plus. Asta mi se pare naivitatea supremă și cred că nu prea mai există astfel de exemplare în zilele noastre. 


Achiziționarea de însemne relevante ale trecerii prin diferitele locuri, obiecte concrete, așa numitele suveniruri, ar trebui să fie strict simbolică și limitată la minimum. Eu aș zice limitată la zero. Zero obiecte. Singurele suveniruri, care de altfel sunt și cele mai importante, rezistente și valoroase, să fie amintirile.


Hans Magnus Enzensberger, un poet neamț sarcastic ce folosea ironia la fiecare pas, coautor a unei colecții de citate despre vacanțe reușite și ratate, propunea pentru categoria de lux o definiție minimalistă: SPAȚIU, LINIȘTE, AER CURAT. 
Câți ne permitem așa ceva? Eu cred că mulți, trebuie doar să vrem asta.

Turistul român, inclusiv exemplele de mai sus – dar mai ales unele dintre ele, este un produs al acestui veac supertehnologizat și standardizat, matrițat, perfect uniformizat. 

El umblă din snobism, gregaritate sau spirit de imitație: e mișcat de val, de modă, de can-can, se lasă "ghidat" doar pe drumurile bătute, propuse ostentativ și consacrate de industria manipulatoare a turismului. 
Are ambiția să bifeze ingenuu tot și toate și colecționează suveniruri de tarabă, în general superbe kitschuri. 
În vreme ce călătorul autentic și simplu este un solitar purtat de o necesitate interioară, care nu-l obligă să demonstreze nimic nimănui. 
Nici să se compare cu nimeni, nici să se dea mare și tare. 
Călătorul liniștit merge pe drumuri insolite, fără notorietate, nestrăbătute de hoardele de turiști de ștanță. Dar de cele mai multe ori aceste trasee ușor necunoscute publicului larg sunt extraordinare, rare, excelente generatoare de liniște, relaxare și profundă mulțumire lăuntrică.

Călătorul este hotărât de la început să rețină prin selecție dură doar esențialul și să colecționeze, nu în traistă, nu suvenirurile kitchoase, table, așchii și bolovani, ci în suflet nostalgii, furnicături și amintiri plăcute.


6 comentarii:

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.