vineri, 25 martie 2016

Snopite în bătaie de ”iubit”/”prieten”/”soț”

”- Și ce crezi că ai să rezolvi cu asta?
 - Nu știu ce am să rezolv. Doar scriu și vom vedea ce se rezolvă.
 - Îți vei atrage zâmbetele bărbaților bătăuși și reproșurile și negațiile femeilor snopite în bătaie. 
 - Probabil. E de așteptat.
 - Atunci de pierzi vremea scriind despre asta? Nu se schimbă nimic pe aici de sute de ani în domeniul acesta.
- Nu cred că pierd vremea. Măcar uneia dacă-i deschid ochii, și ea va hotărî să nu mai accepte să ia bătaie ca un animal, mă declar mulțumit.
- N-ai nici o șansă! E inutil demersul tău.”

Zilele trecute am povestit cu perdea o scenă petrecută pe stradă chiar în fața mea la aproximativ o zece metri. Aici povestea în rezumat. Articolul a avut foarte puține vizualizări pe blog, iar pe Facebook foarte puține aprecieri. Nu interesa pe nimeni. Pe email am primit chiar o poveste siropoasă însoțită de rugămintea de a nu publica respectiva poveste și care se încheia cu fraza:

”Îl iubesc! Ce dacă mă mai altoiește câte o dată? Așa știe el să-ți arate afecțiunea. E doar puțin posesiv şi oleacă impulsiv. Ce, altul n-ar face la fel? Toți sunt o apă și un pământ. Mă bate pentru că așa a văzut și el acasă când era copil și așa consideră el că se liniștește și mă corectează și pe mine în același timp. Nici eu nu sunt ușă de biserică, merit multe din palmele primite. Fii liniștit că fiecare femeie care este bătută și acceptă să rămână lângă agresorul ei știe ea ce păcate are de ispășit și de aia nu fuge și nici nu apelează la protecția autorităților.”

Stockholm. Sindromul Stockholm. Așa se pare că se numește afecțiunea aceasta mai sus descrisă:
Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.
Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul.” - https://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Stockholm

Avem o adevărată epopee zilele astea cu o agresiune similară petrecută într-un bar obscur din localitatea Straja undeva prin valea Jiului. Această agresiune animalică a unui bărbat asupra unei femei a devenit arhicunoscută mulțumită unei camere video ce a înregistrat evenimentul. Dar astfel de evenimente sunt cu sutele sau miile (DA - mii!) zilnic în România. Mii, da mii! Zilnic. 
Partea frumoasă, dacă se poate spune astfel, a poveștii este dată de faptul că femeia lovită era apropiată a agresorului, că în interval de câteva secunde a luat mai multe scatoalce și nici n-a clipit, nu s-a arătat impresionată de labele primite, ba chiar și-a aranjat părul între doi pumni primiți ca să fie mai atrăgătoare, iar nimeni din zeci de martori n-a intervenit. De ce? 
Cel mai frumos este că după ce a primit pumnul final și a căzut lată, inconștientă și toată opinia publică a reacționat și i-a luat apărarea, femeia a retras plângerea și a îndulcit puternic toată situația agresorului făcându-l scăpat de răspundere penală. Ca și cum nimic nu s-a întâmplat. De ce?

Există statistici în Ro care estimează agresiunea femeilor undeva la 30%. Adică una din trei femei este snopită în bătaie de bărbatul din viața ei. Dar cum aceste statistici se bazează pe declarații, plângeri și sentințe, adică pe documente, adică pe o fărâmă infimă din totalul agresiunilor reale, eu înclin să cred că procentul este mult mai mare. Se vorbește că în realitate ar fi undeva la 65-70%. Adică se estimează, de către diverse asociații de protecția mamei și femeii, că două din trei femeie românce sunt bătute de bărbații lor.

Eu însumi am trecut prin evenimente similare și pot confirma că în România așa se întâmplă aproape de fiecare dată. Am povestit aici un mic episod recent la care am asistat și unde am intervenit deși mi-am jurat de atâtea ori că nu mă mai bag în treburi din astea pentru că este cvasiinutil. Nu știu de ce, nu mă întreba și eu sunt șocat de reacția asta, de fapt de lipsa reacției, a femeilor agresate din Ro. Adică: iei apărarea unei femei agresate pe stradă sau undeva în public și în scurt timp femeia respectivă va lua partea agresorului ei, adică iubitului, soțului, sponsorului, îl va apăra în fața legii perpetuând un comportament ce devine normal, tolerat, unanim acceptat. Mai mult de atât, multe dintre plângerile cu greu depuse de victimă la Poliție după diverse cazuri de agresiuni sălbatice soldate cu răni sunt retrase în scurt timp și iarăși agresorul scapă nevătămat și de cele mai multe ori rămâne împreună cu victima în viața de zi cu zi.

Nu judec, nu critic, nu dau sfaturi și nu acuz pe nimeni. Fiecare știe cât de bine îi este într-o situație sau alta și reacționează în consecință. Dar va fi din ce în ce mai greu ca cineva să mai intervină vreodată în apărarea unei femei agresate pe stradă atâta timp cât istoria certifică cu precizie de metronom futilitatea demersului și faptul că ea acceptă și tolerează relaxată acest gen de tratament zilnic.
Cât timp femeia nu se apără singură, nici un alt bărbat n-o va putea proteja, apăra sau salva vreodată. Niciodată.




3 comentarii:

Manu spunea...

Felicitări pentru articol și inițiativă! Din păcate, femeile sunt bătute pentru că stau să fie bătute. Unele stau din interes, altele au convingerea greșită că nu se vor descurca singure. Nu puține sunt și situațiile în care stau pentru că sunt amenințate într-un mod foarte violent de animalul cu care consimt să conviețuiască în continuare. Cea mai gravă situație este aceea în care sunt și copii la mijloc... Mă bucură inițiativa dvs., dar mă întristează adevărul din conținut. Însă, nu poți ajuta pe cineva care refuză să fie ajutat! Mă bucur să știu că sunt și oameni care înțeleg și vor să ajute, însă știu și ce gust are frustrarea atunci când vrei să ajuți o astfel de femeie, fără ca ea să fie hotărâtă dacă își dorește ajutorul tău sau alege să fie în continuare o victimă ....

Manu Frozen spunea...

Felicitări pentru articol și inițiativă! Mă bucur să văd că există oameni sensibili și cu dorința de a lua atitudine, însă nu poți ajuta o femeie care refuză să fie ajutată și consimte să trăiască în continuare cu un astfel de animal. Unele stau din interes, altele din obișnuință, unele cred într-un mod greșit că nu se vor descurca singure, iar unora pur și simplu le este teamă de amenințările la care sunt supuse.... Mai știu și care este gustul propriei neputințe într-un astfel de caz, dar și al frustrării atunci când femeia abuzată îți refuză ajutorul și alege să fie victimă. Mă înclin în fața dvs. și vă transmit tot respectul meu, deși mă întristează conținutul articolului....

Gelu M. spunea...

Mulțumesc frumos, Manu!