miercuri, 2 mai 2018

Sus-sus, la poalele câmpiei, spre litoral.

Degeaba urci tu la aer rar și ozonat, carnea nu vine după tine pe culmile golașe și austere. Oițele fragede urcă doar vara pe pajiști puternic înierbate, ele nu pot și nici nu vor să escaladeze înălțimi amețitoare. Nu le ajută și nici nu înțeleg rolul izolării și al solitudinii. Oița va fi fericită doar la grămadă în turmă, ea nu știe altfel.

Nu s-a văzut ascet zâmbitor, zen, rupt de lumesc, dar cu botul în cărniță și licori. Nu există, cine spune asta minte!

Dar de ce să fii ascet?!?

Vine curând și vremea când înțelegi că ori ascuți mintea, ori ascuți carnea. Ori pierzi capul, ori cedezi inima. În viață nu le poți avea pe toate: nu prea poți asculta concomitent și să te pătrunzi în același spirit și de muzică simfonică și de manele, ușoară sau populară. Nu există schizofrenia asta nicăieri în lume. Sau se cam poate?

La stână ai câinii lângă tine, liniștea și libertatea sunt răsfățul tău, cerul te îmbibă de elevate senzații. Dar tot la șes, în văi și viroage, în joasa speță afli savoarea elementară a vieții. 

Nu trăim două vieți, ce rău ar fi fost să fie așa, n-avem nici o curte de discipoli sau de apologeți care să ne urmeze sau să ne susțină și încurajeze, n-avem motive să fim salvatori, nu se mai cere asta, lumea n-are nevoie de eroi azi.

Nici nu ne-a rugat nimeni nimic, nici n-ar fi bine să faci bine cu forța, e păcat, știi asta, da?





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.