Rău cu rău, dar mai rău...

1 mai 2017

Se scutur florile de măr, mi-e tare dor de al tău păr...

Rău cu rău, dar mai rău fără rău.

Din totdeauna m-am simțit bine în preajma femeilor și mi-am dorit să am cât mai multe pe lângă mine. Dar vremea trece, lucrurile se schimbă. Nu neapărat în bine.

Am petrecut, până azi, trei zile frumoase cu patru femei din trei generații, inclusiv fata mea, unica. Am muncit ca un salahor de dimineață până seara, zi de zi, ca să le asigur confortul dorit. Tuns iarbă și flori ca să nu ne piște albinele, spart lemne, făcut focuri (în casă s-a făcut saună...), curățat sobe, suportat plânsete, certuri între fete, televizoare mergând peste calculatoare cântând, mâncat tone de mâncare de șaizeci de feluri, N-am avut nici un moment de respiro, ba da!, am adormit într-o zi o jumătate de oră, dar m-au trezit urletele celei mici ce s-a speriat de mine dormind. La un moment dat am cedat, abia așteptam să plece acasă azi, care la muncă, care la școală începând de mâine dimineață. 
Îmi doream să rămân singur să mă odihnesc, să mă relaxez și să stau și eu ca omul, să fiu și eu trei zile în concediu liniștit. Să-mi priască zilele libere.

Fetele au plecat acum câteva minute către casă, conform programului. Recunosc: mi s-a rupt sufletul! Mă doare ceva în mijlocul pieptului și parcă am și uitat grele zile abia trecute împreună.
E normal?

Dar cred că am să-mi revin și mă voi repune pe picioare curând. Am timp până miercuri seară sau chiar joi dimineață.

Ies la o plimbare pe aleile din sat, poate găsesc ceva să-mi țină de urât...

:-)