Ziua 5/365
Tatăl meu avea un frate natural, ei doi erau copiii ”buni” lui Maya și ai lui Papu, bunicii mei. Ei doi mai aveau chiar și al treilea frate, vitreg, dintr-o primă căsătorie a lui Papu cu altă femeie. Tata a fost un norocos și din punctul acesta de vedere.
Lali Bitte este un văr bun de-al tatălui meu, dar n-avea frate. Mie tata mi-a spus tot timpul că Lali Bitte este ca un frate pentru el, au crescut împreună, am suferit împreună și erau amândoi aproximativ la fel: cu un suflet imens, emoționali deși extrem de raționali, familiști în sensul clasic al cuvântului, au trecut amândoi prin niște necazuri mari în viață absolut nevinovați.
Eu n-am frate, deși am căutat asta în fiecare dintre prietenii, tovarășii, șefii sau superiorii de suflet ori asociații mei. N-am avut norocul acesta până azi.
Lali Bitte are un băiat, Alex, văr de-al doilea cu mine după acte, el n-are nici frate și nici soră. De azi este fratele meu mai mic, fie că-i place, fie că nu. Alex e norocos.
Azi lali Bitte s-a dus să se întâlnească cu tata, am resimțit o durere mai mare în piept doar acum treisprezece ani. Parcă și văd ce distracție va fi acolo sus la ei. Parcă îi și aud cum râd cu poftă împreună, tata va cânta la acordeon și amândoi cu vocea și se vor ”machi” până dimineață dansând ținându-se de umeri ca frații.
Știu exact și cu melodie își încep petrecerea diseară:
