Cu aniversările zilelor de naștere este o întreagă nebunie. Eu, de ziua mea de naștere, o sun pe mama și-i urez eu cele bune și-i mulțumesc că m-a purtat în pântece, m-a născut și crescut frumos și (relativ) sănătos. Ea poartă toate aceste merite. Eu n-am nici o calitate pentru a primi felicitări de ziua mea.
Mă miră, iar la cei apropiați, care mă și cunosc și-mi cunosc punctul de vedere, mă irită, uneori, felicitările transmise pe telefon, pe Fb, pe sms, sau prin viu grai cu ocazia zilelor de nume: sf. Vasile, Ion, Ștefan, Dumitru, Gheorghe...
”La mulți ani!”. Care ”LMA”? Ce legătură are ziua numelui cu mulți ani?
”Să trăiești cu numele!” Adică numai numele să mai valoreze ceva din mine sau din tine, că la restul sunt sau ești praf? Nu mă/te mai caută nimeni pentru alte calități decât numele odată valoros?!?
”Să fii sănătos!” - este vârful stupizeniei și inutilității urărilor onomastice. Ce să fiu sănătos cu numele pe care l-am primit când sugeam încă de la mama? Care-i meritul meu să primesc felicitări și urări pentru că port un nume și pus de altul?
Este și cumva dubios, sau ciudat, să contactezi și să urezi ceva cuiva DOAR de ziua lui de naștere sau de onomastică. Iar în restul anului să nu ai absolut nici un contact de altă natură cu respectiva persoană.
Dacă vrei să urezi ceva cuiva, orice, poți folosi orice altă zi sau fiecare zi. Nu-i nevoie de o ocazie specială. Îi poți dori binele cuiva în orice zi. Sau în fiecare zi. Dacă într-adevăr îți dorești asta.
Felicitări m-am bucurat să primesc la realizări personale sau ca urmare a contribuției mele majore. Lucruri sau evenimente făcute de mâna sau creierul sau sufletul meu.
Atunci când am absolvit facultatea, când am fost promovat într-o poziție de management la care nici nu visam cu un an înainte, când am câștigat un meci decisiv sau o competiție sportivă, atunci când am ajutat un semen aflat într-o situație grea sau dificilă și pentru care eu eram singura rezolvare - ultima, atunci când mi s-a publicat primul articol-poveste pe Smartwomen sau pe Catchy sau când am ținut prima prelegere minunaților copii din Călărași.
Zic și eu, am un punct de vedere. Știu că-i lezant, dar trebuie cineva s-o spună și pe asta. Chiar dacă 99% vor dezaproba.
Dar mulțumesc frumos pentru urări, celor care le-au făcut deja astăzi.

Da, asa este..
RăspundețiȘtergereDar daca ti-ar indeplini toata lumea dorinta si te-ar ignora de ziua ta, sigur varianta asta ar suna mai bine ?!
Totusi : ceas sau bricheta ?! :))
Ești ”belea”.
RăspundețiȘtergereNu port ceas. Nu fumez.
Dar un abonament full options la sala mea favorită nu refuz. Aștept cardul acasă. Vreau să încep de la 1 mai. 5, mă rog, de luni.
Sa ramai tu fara centimetrii si neuronii aia "destui" ca nu porti ceas ?! :))
RăspundețiȘtergerePe verificate şi pe luate.
ȘtergereMda.. Imi trecuse prin cap raspunsul asta.. :)
ȘtergereRezolvam si cu abonamentul, cum nu..
RăspundețiȘtergereDar cu dovada in dinti ca te cheama Gheorghe, da ?! :))
Clar, cum să nu...
ȘtergereBiiine, Gheorghe...
ȘtergereSi inca un mic detaliu de clarificat : in care an pica 5 mai intr-o zi de luni .. ?! :))
RăspundețiȘtergereGreşeala mea. Luni, 04.05.2015.
ȘtergereNu încerca să scapi de cadoul promis.
Nu ține. ;-)
Cadoul e "under construction", mai..
ȘtergereO sa vina, ce sa mai zic acu' ?! Dar mai dureaza...
Si daca ma bag in fata si sar peste rand, unde ti-l expediez ?! Banuiesc ca preferi cu Prioripost.. :-)
RăspundețiȘtergereMerge oricum. Doar să ajungă la mine. Poți să-l pui și la cutia de scrisori, poți să-l trimiți cu poșta regulată și mă duc eu să-l iau din colț pe bază de aviz.
RăspundețiȘtergereNu-ți face griji, sunt înțelegător. Accept oricum. :-)
Aha..
RăspundețiȘtergereSi adresa ?!
Gelutu's blogspot, la parter, evident.. :))
RăspundețiȘtergereWrong! :-)
ȘtergereLa etaj...
Nu m-ar mira sa zici ca locuiesti si in .. lift :)
RăspundețiȘtergereMai cunosc cazuri.. ;)
Să nu te mire. Lift n-am, dar pe scări am mai moțăit. Iar pe preș am dormit de multe ori...
RăspundețiȘtergereSe mai intampla.. Dar ce ai facut sau n-ai facut ca sa dormi pe pres ?! :)
RăspundețiȘtergereEvident ca nu poti sa ne spui... :))
RăspundețiȘtergereSunt mai ruşinos. Pudic, uneori.
ȘtergerePai, pana la urma, cum e : cenzurat sau necenzurat ?!
RăspundețiȘtergereNecenzurat, dar privat.
ȘtergereScurt si la obiect ! Marca proprie deja:))
RăspundețiȘtergereGeneral Motors ?!
RăspundețiȘtergereGrand Mother.
RăspundețiȘtergere:-) )))
Adica Gelu-fiara e bunicuta sub acoperire ?!? :))
RăspundețiȘtergereTatăl lor. 😇
ȘtergereTatal fiarelor.. sau tatal bunicutelor sub acoperire ?;)
RăspundețiȘtergere