sâmbătă, 5 decembrie 2015

Antrenament bunicel

Tocmai ai terminat o oră sau două de sport. Orice fel de sport. Fizic, nu doar al minții. Părăsești zona de efort, după ce în prealabil ai lăsat-o în urmă pe cea de confort, și mergi agale spre vestiar.

Acum, te rog spune-mi:
- Apa pe care o bei cu nesaț ți se pare dulce?
- Respiri forțat încercând să te recuperezi și observi conștient aerul ce intră și iese din tine și te bucuri că te refaci vizibil în urma acestui demers?
- Mărul pe care-l mănânci pe bancă în vestiar, transpirația încă șiroind pe fața ta, e dulce ca mierea?
- Dușul cu apă călduță te mângâie și-ți provoacă pe epidermă plăcere net mai mare decât orice altă îmbrățișare ever a oricărei mari iubiri?
- Ai un zâmbet pe față concomitent cu o energie și o tensiune în mai toți mușchii?

Da? 
Măcar la două-trei dintre ele? 
Bine, atunci una singură?

Eeee..., atunci înseamnă că tocmai ai avut un antrenament acceptabil.
Bunicel. Ești pe un drum bun. Continuă!

3 comentarii:

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.