sâmbătă, 12 decembrie 2015

Magia dulce a îndrăgostirii

Este binecunoscut că de cele mai multe ori oamenii nu se îndrăgostesc de omul despre care spun ei că s-au îndrăgostit. Dacă lucrurile ar sta așa ar fi superb și raiul va fi coborât deja pe Pământ.
Se pare că cei mai mulți, cu sau fără voia lor, se îndrăgostesc de imaginea idilică pe care o au despre un partener de viață perfect. Și atunci când întâlnesc un semen care are câteva din caracteristicile deja schițate în minte, și asta se întâmplă des, ei completează tot din plăsmuire diferența și gata îndrăgostirea.
Așa se explică rata mare a îndrăgostirii. Și este bine că este astfel. Tot așa se poate justifica într-un prim plan și procentul imens al despărțirilor la vârstele mai fragede, acolo unde ”nevoia” de îndrăgostire nu cunoaște limite și implicit nici cvasi-necesara frână pentru a analiza ”la rece” partenerul sau partenera de care ne simțim atrași inexplicabil.

Cunosc persoane care se îndrăgostesc rar. Foarte rar. O dată la 10 sau 15 ori 25 de ani. Dar când o fac este ca o pasiune colosală, grea, apăsătoare, determinantă. Ca un taifun de sentimente. Probabil că în toată perioada în care n-au avut sentimentele acelea de afecțiune ei sau ele au acumulat altceva. Ceva ușor neliniștitor, poate chiar puțin deranjant. Lipsuri, frustrări, dorințe, aaaahhhhh... Toate acestea mustesc de patos, se coc la foc mic în timp și trup și erup în acea rară, dar magnifică, îndrăgostire decenală. Bucuria întâlnirii persoanei îndelung visate este de necuprins în cuvinte. Aceste personaje par a fi cele mai statornice și, deși se aprind foarte greu, sunt pasionale și iubesc intens și plat. ”Iubesc cum respir...”

Sunt câțiva care se îndrăgostesc pentru că este plăcută senzația. Este ca și cum ai lua o lingură de miere la răstimpuri. Ca un medicament. Nu știu cum de poate reuși acestora, îndrăgosteala asta la comandă și la intervale relativ regulate, dar îi invidiez sincer și profund. Îi văd des fericiți, zâmbitori și mereu alături de iubirea vieții lor. Iubirea vieții lor care se schimbă la intervalele menționate, uneori sunt câțiva sau câteva pe an, an de an, dar asta nu știu dacă are vreo relevanță. Atâta timp cât mecanismul funcționează, iar tinerețea susține carnea fragedă și mintea brici, cred că sufletul este fericit să exploreze atâtea universuri de alte suflete pereche. 
Este interesant de urmărit ce se întâmplă atunci când biologia ajunge din urmă fizica și îi aplică ștampila nemiloasă a trecerii ireversibile pe acest Pământ.

Da, e dulce! 
Iar să-ți lingi degetele iar și iar de dulceața asta este extrem de plăcut...
Hai, spor! La îndrăgostit.



4 comentarii:

personalitateautentica spunea...

Ha..ha!
Asa e.
Este demonstrat faptul ca, creierul unui indragostit arata precum cel al unui consumator de cocaina.
Si daca cel din urma este extrem de fericit..inseamna ca si indragostitul cam trece printr un proces asemanator.

In final..ce e rau sa fii indragostit..si sa explorezi..suflete si spirite?

Omul nu a fost construit pentru monogamie.
A!
Ca societatea spune altceva..e partea a doua! :)

Succes la indragostit! :)

Gelu M. spunea...

Mulțumesc!! :-)
La fel şi ție! 😍

Seherezada spunea...

Pe bune ?! Nu imi amintesc ca la inceput Dumnezeu sa fi creat una bucata Adam si mai multe Eve..
Sau poate preferi evolutia din maimuta,acolo s-ar putea sa ai dreptate si sa fie poligamie la liber ;)

Gelu M. spunea...

Nu, pe rele. 😂