vineri, 1 ianuarie 2016

Socoteala dată tatălui

Acesta este singurul vis pe care l-am avut în cei șase ani de când l-am băgat pe Moșu în pământ. Se întâmpla cam la un an de la evenimentul tragic.

Nu știu dacă ți-am precizat că în ultimii doi ani ai lui de viață noi doi n-am vorbit. Mai bine zis, eu n-am mai vrut să mai vorbesc cu el niciodată. Și așa, din păcate, s-a și întâmplat. Niciodată n-am mai vorbit față în față.
L-am visat că revenise acasă, liniștit, dar pe neașteptate, iar eu eram mare șef sau rege în locul lui, îi preluasem toate atributele, funcțiile, palatul, regatul și puterea.
Dar îl așteptam liniștit, ca și cum știam că nu-i mort și că va reveni cândva. Eram singurul nebun din familie și din neam care credea că n-a murit și că se va întoarce la un moment dat acasă. 
Când a intrat în palatul meu, pășind agale și plimbându-se relaxat cu mâinile la spate privind toate cele de prin curte, tata mi-a cerut liniștit socoteală despre cum am administrat problemele și averea lăsate de el. Ne-am așezat la o masă mare, dar cum ne așezam amândoi și când trăia și eram în relații bune, pe un colț, față în față. Dar acum eu eram regele, transformat din prinț moștenitor, și el doar tată simplu și auster lângă mine. I-am prezentat toate actele justificatoare și i-am explicat toate acțiunile mele. Îi dădeam detalii despre decizii, îi făceam calcule și prezentam diverse scenarii să-i demonstrez că acele decizii luate de mine sunt mai bune decât cele pe care probabil le-ar fi luat el dacă ar fi trăit. 
Părea liniștit și mulțumit. Zâmbea tăcut. Nu-mi aduc aminte cum se termina visul, dar de atunci nu l-am mai visat. 

Atât rețin clar din vis: palatul luxos în care domneam eu, tata intrând pe ușile imense ale palatului, eu eram liniștit așteptându-l în rumoarea celorlalți de la curte șocați de apariția celui pe care-l credeau mort și îngropat, dar și auditul meu pe care l-am trecut ușor și cu zâmbetul pe buze având acceptul lui total non-verbal.

Nu știu ce înseamnă visul ăsta, de ce l-am visat pe tata doar o singură dată de când a murit, de peste șase ani, și nici dacă are vreo legătură faptul că azi m-au mâncat degetele să scriu și să public asta.

Niciun comentariu: