duminică, 10 ianuarie 2016

Invitații gratuite

Foarte multă lume mă cheamă, invită sau îmi propune pentru a merge la mare, la munte, la teatru, la film, în parc, la grătar, sport, bere sau înghețată, ori la zile aniversare sau diverse evenimente mai mult sau mai puțin fericite. Sunt însă puțini, foarte puțini, oameni care fac aceste invitații din suflet ori cu atenție. Cei mai mulți o fac mecanic, ritualic, ca o obligație. O fac așa tuturor, din reflex.

Din păcate și ziua mea are tot 24 de ore. N-are mai multe, chiar dacă aș vrea și chiar aș da o șpagă barosană pentru asta. Programul este deseori plin-ochi, abia apuc de multe ori să mi le fac pe cele demult programate. Dacă din când în când mai apare câte o fereastră sau o gaură în program, foarte rar mi se întâmplă, ea nu trebuie umplută imediat. Mă bucur ca un cățeluș la castronul de lapte atunci când se anulează sau amână câte o întâlnire programată sau atunci când mai cade câte o activitate rutinieră săptămânală pentru că am puțin timp în plus pentru mine, pentru odihnă sau reflecție. Este un timp valoros, doar pentru mine, și pe care îl savurez pe îndelete. Nu mă reped ca înecatul să umplu programul cu altceva. Consider deseori că acele ferestre apărute sunt trimise de cineva sau ceva superior care îmi transmite astfel că este un moment bun să frânez puțin, să mă opresc, să mă uit puțin și mai atent și la mine. Și, cel mai important, în mine.

De multe ori mă doare inima când trebuie să refuz politicos persoane cu un suflet mare și care vor să petrecem timp împreună. Poate cu unele dintre ele aș vrea și eu să mă însoțesc o perioadă, dar lucrurile apărute din senin nu sunt chiar ușor de digerat sau acceptat.

Simplul fapt că facem afaceri împreună, că suntem implicați în același proiecte sociale sau umanitare, că mergem la același spa sau sau jucăm aceleași sporturi o perioadă, sau prestăm temporar o activitate comună, că-mi citești blogul și placi felul cum scriu și-mi scrii nenumărate mesaje de susținere și admirație în privat, nici unul din toate acestea sau altele similare nu sunt suficiente ca eu să mă simt obligat sau dator să-mi fac timp liber pe care să-l petrec cu tine sau să fiu obligat, prin similitudine, să te plac, caut sau propun pentru ceva.

Eu cred că este important să petrecem timp cu cât mai puține persoane odată. Întâlnirile față în față, eventual maxim două-trei persoane, sunt mai eficiente și mai valoroase. Grupurile mari n-aduc satisfacții pe măsură. Am mai scris despre gregaritatea sterilă de atâtea ori. Aici și acolo. Nu mai reiau.

Și eu solicit multor persoane întâlniri și fac destule propuneri. Dar fac asta doar după ce cealaltă persoană are suficiente informații despre mine, detaliate chiar, și doar după ce am detectat un zâmbet complice sau o atitudine explicită care mi-ar da clar de înțeles că am șanse mari să primesc un răspuns pozitiv.

Dar și chiar când răspunsul este unul negativ, și mi se întâmplă deseori, eu nu mă supăr. Mulțumesc frumos și eventual mai încerc mai târziu, după câteva zile, luni sau chiar ani, dacă este cazul sau contextul. 
Sau dacă într-adevăr merită.



Niciun comentariu: