Nciu și Dea

Teoretic nu-i nici o diferență între ei. Practic însă, cei doi sunt total diferiți. Fie și pentru simplul fapt că unul apără legea și domnia ei, precum și bunul simț și normalitatea democratică, condamnând editorial vehement pe cei găsiți vinovați de către justiție, iar cel de-al doilea încă apără imaginea, interesele și oamenii unuia care-l plătește regește și care a fost dovedit ca vinovat și hoț și condamnat definitiv de către justiția română la zece ani de închisoare.

Menționez din capul locului că pe cei doi nu-i cunosc personal, i-am urmărit pe vremuri la televizor, dar am prieteni care au lucrat în aceleași televiziuni cu ei.

Ce au în comun cei doi?
În primul rând au un dar al vorbirii libere. Stăpânesc bine oratoria și au mereu argumente sau exemple concrete, edificatoare, în susținerea ideilor expuse. Nu comentez acum calitatea acelor idei. Frustrările lor închipuite sau evidente pun o surdină nemeritată pe aceste idei.

În al doilea rând, ambii au o cultură generală bunicică, mai ales comparându-i cu congenerii sau restul populației. Se vede că le-au trecut ceva cărți prin mâini și că au o experiență de viață variată lucrând cu oameni de la mai multe niveluri. Se pare că ei cunosc bine și strada cu periferiile ei, pe unde au trăit în copilărie și adolescență, dar au fost în contact și cu oameni din înalta societate, atât de înaltă cât avem și noi pe aici. Adică nu foarte.

Al treilea lucru pe care-l au în comun cei doi pamfletari este frustrarea. O frustrare groasă, densă, grea, inexpugnabilă. Amândoi consideră că au fost lipsiți sau privați de anumite drepturi, recunoașteri sau privilegii. Eu cred că se alintă, nu cred că i-a frustrat nimeni niciodată cu nimic. Frustrare închipuită care le dă, culmea!, un soi de savoare și ceva putere și-i ține rigizi, ancorați pe metereze.

În cazul primului gureș frustrarea este dată de creierul bine mobilat și mobil precum și de ochii relativ deschiși, dar care n-au putut să-i aducă niciodată un confort material și financiar liniștitor în privința viitorului. A trăit mereu de la salariu la salariu, generoase - desigur, făcând mici extravaganțe doar în excursiile și vacanțele preferate prelungite prin toate colțurile lumii. Altfel spus, fostul comentator și cronicar sportiv, excelent în acel domeniu, n-a reușit să transforme în bani intelectul colosal pe care spune singur că-l posedă.

La cel de-al doilea, varanistul, frustrarea este cumva diferită. Deși a reușit să strângă o avere bunicică din pupat de dosuri de condamnați penali pentru furt și înșelăciune, totuși el nu a câștigat nici o bătălie decisivă din viața lui. Nici profesional, nici în business-urile pe care le-a tot încercat, nici în viața privată sau personală. Bătaia mâncată de la motociclistul insultat și provocat gratuit și inutil este relevantă și definitorie pentru întreaga lui viață. Spune multe despre un gură mare cu realizări modeste spre derizorii.

Cei doi sunt exponenții perfecți ai societății noastre segregate și aflată în pragul colapsului și al conflictului iminent. Fiecare coagulează în audiență frustrații lui, asemănători fiecăruia, dar nici unul nu reușește, pentru că nu-și propune și pentru că nu pentru asta sunt plătiți regește de mogulii lor, să coalizeze interese naționale, unitare, de interes benefic general și pentru viitor. Dar este foarte bine că este așa.

Ambii urmăresc interese personale mici, meschine în esență și nesemnificative în ambalaj, dar au capacități intelectuale și de influențare și manipulare a maselor colosale. Cei care i-au angajat cunosc bine aceste atu-uri și așa trebuie să fie. Rău este că nimeni din aparatul de stat nu a pus ochii pe cei doi și să-i folosească la alte niveluri pentru a face bine mai multor oameni, poate chiar societății în ansamblu. Dar poate că așa este mai bine. Pentru toată lumea.