miercuri, 24 ianuarie 2018

Moartea democrației?

Aflu acum două zile că pnl este inițiatorul legii prin care s-au șters impozitele și taxele datorate de marii afaceriști ”pe persoană fizică” care au ridicat cartiere de blocuri și care n-au plătit corespunzător legislației și profiturilor realizate din activitatea lucrativă repetitivă. Am mai văzut că s-a votat în cvasiunanimitate în favoarea legii. Toți au votat: și psd, și alde, și pnl, și usr, și pmp, și independenții. Toți! Acum înțelegeți cine ne conduc? Tu îți plătești impozitele și taxele? Nici nu mai contează că euro a ajuns azi la 4,6656 lei. 
Csf? 
Ncsf. 
Asta e! 
Mergem mai departe așa cum suntem, că marfa clientului e cea mai de preț. Ăștia suntem, ăștia defilăm. Cu cine putem, alții mama nu mai face.

Opoziția e fărămițată, plină de importori, hoți și oportuniști, şi se și ceartă ca chiorii între ei.
Preşedintele doarme, este anesteziat ori sforile nu-i permit o atitudine mai vie pentru că are și el scheleți în dulap.
N-avem alți lideri corecți, competenți şi charismatici, nu ştim să-i susținem pe cei valoroşi de lângă noi. Săpatul gropii este sport național și toți suntem campioni la ”capra vecinului style”.

Protestarii n-au revendicări clare, punctuale, simple, puse pe o hârtie. Ei cer chestiuni generale, ”să fie bine, să nu fie rău”, dar politica nu se face cu idealuri și vise, ci cu înghițit de broaște și cu rapoarte de forță, negocieri, constrângeri.
Protestarii n-au lideri, n-au figuri conducătoare, n-au direcție, n-au viitor. Și astea-s cu adevărat debusolante și irositoare de energii.
Oamenii vor obosi tot protestând, locul lor nu este în stradă. Locul oamenilor este la serviciu, lângă familii, lângă prieteni, lângă persoana iubită, la fapte caritabile sau de întrajutorare în comunități. Nu se va putea sta în stradă patru ani de zile. Deja suflul protestelor este descendent.
Actuala putere sapă încet şi sigur la temelia democrației, dar lumea a căldicică, nimeni nu se ceartă cu cei apropiați care au votat de s-a ajuns aici. Dacă ai timp și plăcere, te rog citește aici despre nuia ce ar trebui dată zilnic ”celor dragi” care au votat cu curul sau, mai rău, n-au votat deloc. 
Curând puterea va finaliza legile ce le vor da inamovibilitate şi protecție permanentă.

Ei vor rămâne cu banii și anii liberi, ceilalți vor rămâne cu fanii.

Ce-i de făcut?
Habar n-am.
Cine sunt eu să vă spun vouă ce-i de făcut?





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Zi şi tu ceva, nu sta aşa!
Curaj, găină, că te tai!
(...)
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care sună tradusă cam aşa:
"Banii, mulți-puțini, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să--i) dai."
Mulțumesc.