miercuri, 15 iulie 2020

Lacul sărat, verdele crud al vindecării dureroase.

Știi cum e să înoți într-un lac foarte sărat când afară plouă tare în mij locul verii? 

Este destul de rău la început pentru că te înțeapă în chelie picăturile dese de ploaie rece. Plus că apa dulce din ceruri trage sarea de pe cap, de pe păr și de pe frunte și de pe sprâncene și ți-o bagă direct în ochi.
Trebuie să respiri liniștită...
Dar dacă ai răbdare, orice rană are nevoie de timp ca să se vindece, după câteva zeci de secunde sau câteva minute totul se liniștește și dulceața ploii o simți cu plăcere și-n gură. Continuă să-mi respiri.

Este absolut magnifică sarea din lacul extrem de sărat, verde de sărat. 
Sarea te tulbură, te agită, te răscolește, dar la final liniștea va întipări pe termen lung zâmbetul relaxat pe fața ta.
Respirație sincronizată, la unison. Companioni. Con panem, mai ții minte?

Sarea vindecă multe răni. Mai întâi simți arsura rănilor exterioare în câteva secunde. Începerea procesului de vindecare atunci se percepe. 
Mai târziu, după câteva ore sau zeci de ore, poate chiar zile, începi să constați și vindecarea rănilor interioare. 

După ce o tulburare se produce, la finalul turbionării, atunci când gândurile și sentimentele se așează, se sedimentează, începe fericirea aerului rece ce-ți hrănește plămânii și sufletul.

Chiar așa: tu știi cum e să înoți în lacul sărat în mijlocul verii atunci când afară plouă și plouă tare-tare și rece?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.