sâmbătă, 5 martie 2022

Sindromul curvei, fake news acceptabil și tripolaritatea chinezească

Războaiele nu sunt câștigate de cei mai puternici, ci de cei care sunt dispuși și capabili să îndure durerea și pierderile mai mult și mai relaxat pe termen lung.

Să spui una și să faci alta este perversitate sau politică internațională. Când ”ai lor” dau știri și informații false este inacceptabil și fake news, dar când ai noștri fac la fel este tolerat și considerat strategie de înțeles în război. Sindromul curvei a fost mereu prezentă pe scena internațională mai ales la popoarele mici și corupte, cum sunt cele din estul Europei azi, de la ”cei buni” la ”cei răi”, cine să-i mai deosebească?, și s-a vădit prin dorința cvasi-permanentă a actorilor de a rămâne inocenți, albi, neîntinați în ochii votanților evident stupizi, dar tăvălindu-se constant pe ascuns în pacturi și alianțe preacurvești cu cine dă mai mult sau asigură o protecție mai bună.

Dacă n-am învățat nimic din Yugoslavia și măcelurile din Sarajevo și Belgrad făcute de ”ai noștri”, nu vom înțelege nimic din ce se întâmplă azi în Ucraina.

Să pui botul ca boul la informațiile că rușii nu mai au motorină la tancuri, când ei sunt printre cei mai mari deținători și exportatori de petrol din lume, arată nivelul de percepție al publicului în 2022. Da, majoritatea populației este formată din imbecili, din idioți utili. Iar minciunile și omisiunile unidirecționale sunt abil prezentate de către ambele tabere fără regrete. Cel mai probabil, în ciuda abundenței de tehnologie și informație din ziua de azi, așa cum se întâmplă dintotdeauna, adevărul complet, realitatea crudă, nu le vom cunoaște pe deplin niciodată. Pentru că nici nu ne interesează să ascultăm și altera pars.

Nivelăm orașele mari ale Ucrainei, cum s-a făcut și în Siria, Libia, Yugoslavia, Yemen, Palestina, și apoi ne vom mira că principalii doi actori, USA și Rusia, sunt de fapt trei sau cinci. China ca avea drum deschis și covorul roșu întins de micimea actualelor elite politice către masa marilor puteri de unde va dicta următoarele decizii majore ale umanității. Nu-i nepărat un lucru rău, tripolaritatea este net mai stabilă și mai de încredere decât bipolaritatea actuală, dar să nu mai fim ipocriți că mor oameni nevinovați și să plângem de atrocitățile de azi de lângă noi când ignorăm de decenii bestialitățile de ieri și de mai departe de ei. Taiwanul și Hong Kongul vor veni la rând așa cum azi nu putem crede ochilor.

Repet și închei: 

Războaiele nu sunt câștigate de cei mai puternici, ci de cei care sunt dispuși și capabili să îndure durerea și pierderile mai mult și mai relaxat pe termen lung.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc.