Demult mă jucam cu o amică,
psiholog de formație, cu niște scenarii menite a te forța să gândești și să
vezi peste sau pe lângă perdeaua socială comună și să observi elemente mai
departe de lateralul ochelarilor de cal montați tuturor din copilărie și adolescență
de către școală, familie, prieteni, servicii.
Unul dintre scenarii era acela cu vizualizarea posibilității de a câștiga o
sumă mare de bani și să te gândești ce vei face cu ei și cum s-ar putea schimba
viața ta. Ai încercat vreodată să vizualizezi asta?
Altă posibilitate de a explora creierul tău era să-ți imaginezi că eșuezi pe o
insulă pustie și unde ai tot ce-ți trebuie să trăiești, mai puțin bani,
proprietăți, autorități și obiectele lumii moderne: telefon, mașină, internet,
televizor, etc. Ce ai face în aceste condiții? Te-ai gândit vreodată?
Mai erau diverse regii în care trebuia să te concentrezi pe cum ar fi viața ta
dacă ai orbi subit, dacă ți-ai pierde complet auzul sau dacă n-ai mai avea un
membru al corpului. Pe partea cu auzul sunt tătic și îți pot da informații
excelente în caz că surzești.
Cea mai tare introspecție mi
s-a părut încercarea de a-ți vizualiza înmormântarea ta. Da, a fost fabuloasă!
Prima oară când am făcut asta, după câteva secunde de conștientizare, am făcut
un atac de panică, poate primul din viața mea. Am mai avut ulterior o grămadă,
dar ca primul n-a fost niciunul. A fost crunt! Chiar credeam că voi muri.
Simularea a fost atât de corectă și bine executată încât am clacat viu fiind.
De ce?
