13 noi poveşti în 6 cuvinte

1. Parc matinal, Soare energizant, alergători fericiți. :-)
2. Mâncare puțină, apă suficientă, sport. Sănătate!
3. Liniștit citesc, literele inițiale dospite cresc.
4. Vorba bună mângâie, tonul alterat mișcă.
5. A mea, a ta, a noastră.
6. Ascult cuvintele tale, aud sufletu-ți șoptind.
7. Frig bocnă, oase rupte, trupuri fierbinți.
8. #8: Spirit bun. Sperante mari. Viitor prosper.:-)  - Ema M.
9. Hai, curaj! Scrie și tu una.
10. Să fim sinceri chiar dacă ”ninge” - Daniela S (vezi comentariul de mai jos)
11. Azi nu taiem capete. Scoatem ochi. - Ioana Călinescu
12. Ninge in mine cu povesti nespuse :) - Samantha Popescu
13. Sarut fruntea, acolo, langa stea, Blue :) - Samantha Popescu ( tot Facebook).

Reclamele sunt câh

Întâmplarea de azi de la Pipera mi-a pus capac. Și de aia scriu, rapid, probabil la nervi.

Tot timpul am zis că reclamele nu prea sunt în regulă pentru oamenii slabi de înger. Și sunt mulți din aceștia printre noi. Majoritatea.

De ce nu sunt bune reclamele? 

Fără promovare, sau "pile", e greu

Din copilărie până pe la vreo optsprezece-nouăsprezece ani am jucat fotbal de performanță. Am fost junior la unul dintre cele mai mari cluburi din capitală, unii ar spune chiar cel mai mare!..., iar în ultimii doi ani mi-am rupt genunchii și gleznele în eșaloanele doi și trei. Se juca un fotbal extrem de dur atunci la acel nivel, iar genunchiul stâng a zis pas în toamna în care abia împlinisem douăzeci de ani. (Probabil că și ”materialul” era de slabă calitate, atât taică-miu, unchi-miu, dar și bunică-miu, au avut probleme mari cu genunchii.) Genunchiul se făcuse cât o varză sau cât un pepene mai mic. Sună ireal, dar atât de mare era, nu puteam îmbrăca nici

Când înghițim nu putem scuipa

Au apărut voci, și sunt din ce în ce mai multe, cele avizate, care presupun că în cazul accidentului de pe lacul Suitghiol pilotul ”se dădea” cu elicopterul.
Ce înseamnă ”se dădea”? Adică făcea acrobații cu elicopterul, zburând foarte aproape de luciul apei și ridicând cu forța palelor apa, provocând o mică furtună locală.
De ce făcea pilotul treaba asta? Probabil pentru a-l impresiona pe mai tânărul copilot și  pentru ”a le da pe spate”, sau mai bine zis pentru a le da pe spate pe tinerelele doamne din carlingă și pentru a le

Teroarea rochiilor

Trebuia să ieșim din casă. Era foarte târziu. În 15 minute începea ceremonia și noi aveam de străbătut cu mașina un drum de 20-25 de minute până acolo. Plus că era vineri seara și orașul era deja infernal de aglomerat. Ca de obicei, mai ales în centru. Eram în întârziere deja. Probabil că nici nu ne vor mai permite accesul în sală. Am așteptat acest eveniment un an. Doar la asta mă gândisem timp de trei luni.

Ce crezi că face ea în momentele acelea? În afară de a se admira a n-șpea oară în oglinda de pe hol? În momentele în care eu, îmbrăcat în costumul țeapăn cu pantofii noi ce mă strângeau îngrozitor, așteptând cu cheia casei băgată în yallă, cu ușa întredeschisă spre plecare și bătând nervos, dar subtil, cu degetele în clanță? Ce face ea atunci? În fața oglinzii? Schimbând a 5a rochie în 20 minute? Separat de rujat, pieptănat, tencuit, rimelat, ojă și celelalte. 
Ce face ea în clipa de maximă tensiune?

Se dezbracă de rochiță fulgerător, într-o jumătate de secundă, și rămânând doar în bikini îmi spune candid: