Ultimul Ilanlâk sept 2017

 Vama Veche, duminică, 41 august 2017

De ce plâng singure tinerele drăguțele în Vamă dimineața imediat după răsăritul fabulos?
De ce erau trei la distanță de zece metri una de cealaltă și plângeau oarecum sincron?
De ce?

P.S.:
Plânsul e ca ciclul? Se reglează și aliniază de la una la alta dacă petrec timp mai mult împreună sau împart același bărbat sau durere?

De ce?

Azi, 42 august, Ilanlâk:

Viața merge mult-mult mai departe de un partener.

Să mă iubesc pe mine însumi este o victorie și primul pas necesar, da!, dar și tu să te iubești mai întâi pe tine, astea două, amândouă, să fie debutul nostru, eu cu tu, înainte de ”noi”.
Apoi și eu te voi iubi furibund și pasional și pe tine, iar tot ce-mi doresc și-ți urez și ție este: statornică să fie înțelegerea noastră reciprocă și temeinică fundația încrederii! Va avea timp iubirea să ne copleșească mai apoi.

Marea e primitoare, tu să știi ce vrei!

Capul ei, cu frizura tunsă modern, ”bob de orez” cred că se numește, se mișca ritmic în sus și în jos și păru-i zbura ușor. Nu i se vedea corpul gol decât până la piept, și el adolescentin, dealul protector o camufla parțial. De la distanță părea că face sport, squaturi, dar mai apoi a apărut în tabloul matinal și torsul celui de-al doilea, care era bine amețit și nesigur pe țintă, umplându-i într-un final fericit și gura veselă și dornică.

De ce nu mai fac tone de fotografii?

Nu mai fac o mulțime de poze/fotografii pentru că:

Doamne-Doamne nu m-a lăsat NICIODATĂ la greu!

Doamne-Doamne nu m-a lăsat absolut NICIODATĂ când am avut nevoie de el.

În cele mai grele momente și în fața celor mai dificile decizii EL m-a luat de o aripioară și m-a trecut peste hăul înfricoșător sau mi-a eliminat pistele false lăsându-mi la dispoziție și totală supunere doar cea mai bună, pentru mine, la acel moment, dintre soluții.