Repet: Va fi bine!!!

Fix în momentul în care te aştepți mai puțin, dar fix atunci şi nu mai devreme, vestea bună va veni şi dorința pozitivă se va îndeplini.

Răbdare!

:-)

Va fi bine!

❤

Să ai tot timpul, dar tot timpul, notează-ți undeva dacă uiți, mai ales în momentele tale grele, vorbele astea în minte:

Al tău, doar al tău?

Să te uiți la femeia ”ta” mai ceva ca la femeia ”altuia”...

Decât să te tot strofoci în fiecare noapte cu mari și elaborate rugăciuni înălțate, ce te depășesc oricum ca și ritual și noimă, nu mai bine dai tu curs ziua micilor rugăminți cotidiene care-ți stau în putere și care aduc bucurie celorlalți și pe cale de consecință ulterior și ție?

Dar tu pe mâinile cui ți-ai lăsa în grijă și afecțiune bărbatul sau femeia după moartea ta?
Ai trecut asta în testamentul tău?

Vezi? 

Eu ți-am zis că ești nepregătită.

Iubim, nu gândim.

Iubirea se trăiește, nu se discută.
E ca un ordin: se execută impecabil, nu se comentează.

Suntem gregari prin excelență, cei mai mulți dintre noi, ne place să ne adunăm cât mai asemănători într-un loc, ne simțim bine înconjurați de alții - chiar dacă îi cunoaștem vag sau aproape deloc, ne temem să stăm o clipă doar cu noi înșine. Și când ne-am întâlnit așa mulți, cu asta începem - să ne plângem împreună de diverse, fiecare își aduce aportul la discuție, și uităm binele personal de care beneficiem într-un fel sau altul orișicare și uităm și să fim recunoscători pentru asta.

Poate că ar fi momentul sa apreciem comorile pe care le avem fiecare în curtea lui. Și să fim mulțumiți că putem munci, că avem ce munci și că putem fi liberi și (relativ) independenți, că avem un acoperiș deasupra capului, că suntem relativ sănătoși și nu dăm puținii noștri bani pe la doctori. Chiar mâncând doar o felie de pâine și bând doar un pahar cu apă rece.

Cât suntem încă pe pace.

Eu zic să fim mulțumiți fie și cu atât.

E bine.

Va fi bine!

Adio, feisbuc!

Cum socializa lumea până la fb? 

Cei care n-au feisbuc nu socializează, n-au prieteni, nu comunică?
Nu se poate trăi fericit fără abatorul acesta de sentimente, senzații, caractere și viitor?
Nu există viață bună fără feisbuc?

Mi-a fost greu cu renunțarea la televizor. Am început să nu mă mai uit la televizor acum vreo zece ani. Cu reveniri, cu tras cu ochiul, cu abandonări, iarăși reveniri. De vreo cinci-șase ani deschid televizorul o dată pe lună sau la două luni. Primăvara și vara toată nu deschid televizorul aproape deloc. De fiecare dată când deschid televizorul, receiverul de semnal se resetează și uneori îmi cere parola, trebuie să sun la ei să mă deblocheze, sistemul consideră că ceva s-a întâmplat cu el, pentru că n-a fost folosit o lungă perioadă de timp.

N-am murit fără televizor. Dimpotrivă.

Sunt mult mai liniștit și mai relaxat de când am abandonat vizionarea televizorului.

Și n-am pierdut nimic neuitându-mă de ani de zile la tv, dimpotrivă.

Dimpotrivă!

Prin sfârșitul lui noiembrie 2017 scriam:

Cărniță de împrumut

Cică un tinerel drăguțel, prieten adolescentin al unei prietene de-ale mele de fb, ar fi postat una dintre scrierile mele mai vechi pe peretele lui, cuvânt cu cuvânt. Copy-paste, nici o virgulă n-a schimbat amicul meu. Sintagma mea finalizată în ”dodoașcă” l-a dat de gol pe google, deși eu nu mă sfiesc să folosesc ”pizdă” atunci când se cade și este necesar. Precizez că nu sunt ”prieten” cu drăguțul ce-mi promovează gratis ideile.

Nu mă supără așa-zisul furt, departe de mine gândul ăsta și nici nu consider un furt asta – chiar am precizat demult direct pe blog că se poate prelua orice text fără nici un copyright, pentru că n-am venit cu cuvintele mele de la mama de-acasă, era să zic ”din pizdă de-acasă”. Și eu am citit pe undeva toate cuvintele pe care le înșiruiesc pe aici sau aiurea. Nu mă lezează ”furtul” lui pentru că și eu am furat când eram tânăr ca el. Am furat și fructe, și legume, și două mașinuțe de fier ale unui văr mai mic și mai bogat de-ai mei, și ziare, (Doamneeee... ce bătaie mi-am luat de la căcatul ăla de România Liberă pe care l-am luat din cutia de scrisori a unui vecin și pe care-l citeam cu nesaț fix la locul faptei, adică stând în fund chiar sub toate cutiile de scrisori de unde de abia furasem...).