Există un paradox despre succes pe care l-am înțeles mult prea târziu.
Cu cât aveam mai mult succes profesional, cu atât aveam mai puțină energie pentru oamenii care contau cu adevărat.
Credeam că muncesc pentru familie.
În realitate, începeam să lipsesc din familie.
Workaholismul este una dintre puținele dependențe pe care societatea le aplaudă.
Primești promovări.
Primești bonusuri.
Primești admirație.
Până în ziua în care începi să plătești factura.
Nu în bani. Ar prea ieftin.
În sănătate.
În liniște.
În relații.
În apropierea dintre doi oameni.
În viitorul copiilor și seninătatea lor.
Am văzut lideri care administrau bugete de milioane, dar nu mai găseau o oră pentru o cină liniștită acasă.
Am văzut CEO ai unor companii globale, cu supraponderabilitate, probleme endocrine, afecțiuni cardiovasculare și copii care se îndepărtaseră de valorile pe care părinții încercaseră cândva să le transmită.
Am văzut oameni capabili să conducă sute de angajați, dar incapabili să mai fie cu adevărat prezenți lângă partenerul lor.
Problema nu este munca.
Dezechilibrul este.
Performanța nu distruge iubirea.
Dar performanța obținută prin epuizare o poate face.
Nicio funcție nu poate înlocui apropierea.
Niciun bonus nu poate cumpăra timpul pierdut.
Nicio promovare nu repară automat o relație pe care ai neglijat-o ani întregi.
Nicio preluare a unei alte companii prin fuziune sau achiziție nu-ți readuce copiii pe drumul cel bun după ce i-ai abandonat pe tutorii și îndrumătorii timp de zeci de ani.
Astăzi cred că succesul nu înseamnă doar ceea ce construiești în companie.
Înseamnă și ceea ce reușești să păstrezi acasă.
Pentru că, la final, cei mai mulți oameni nu regretă că au petrecut prea puțin timp la birou.
Regretă că au petrecut prea puțin timp cu cei pe care îi iubeau.
P.S.
Succesul care îți costă sănătatea și familia nu este succes. Este doar o factură pe care o plătești mai târziu.
Elimină zgomotul. Construiește valoare. Condu clar.
#ExecutiveClarity #Leadership #WorkLifeBalance #SelfLeadership #Performance #Management #Wellbeing #ClarityBeforeAction
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Iertatul tata avea o vorbă, învățată de la naşu-bătrânu, naşul lui de cununie, surd şi el ca şi mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, care tradusă sună cam aşa:
”Banii, puțini-mulți, să fie cu noroc, să te bucuri de ei. Doar la doctori să nu-i (fii nevoit să-i) dai.”
Mulțumesc. Bine ai venit!